Curtea de Apel Bucuresti a decis duminica arestarea preventiva pentru 29 de zile a patru persoane acuzate in dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro, printre care se afla Adrian Martis, director executiv BRD Unirea, si Andrei Nanu, director comercial BRD Dorobanti, transmite Agerpres.

In schimb, instanta a respins cererea procurorilor DIICOT de arestare a 9 inculpati, inclusiv a oamenilor de afaceri Marius Locic si Ioan Crestin, care vor fi cercetati in libertate, insa au interdictia de a parasi tara.

Decizia nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs.

Vineri seara, Curtea de Apel Bucuresti a decis arestarea unui prim lot din dosar format din sapte persoane, Daniel Sandu, Diana Mihaela Gireada (evaluator), Sava Tipa, Ioan Repede, Alexandru Ploscaru, Bogdan Florin Dinu si Livia Bobu.

Procurorii DIICOT au efectuat joi 48 de perchezitii domiciliare in Bucuresti si judetele Satu Mare, Ilfov si Valcea, actiunea vizand destructurarea unui grup infractional organizat, constituit din 58 de persoane, specializat in savarsirea infractiunilor de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, fals in inscrisuri sub semnatura privata si spalarea banilor.

Potrivit DIICOT, sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din Bucuresti, invinuitii au realizat beneficii financiare substantiale prin savarsirea de fraude bancare, si anume prin obtinerea in mod ilegal de credite de la doua unitati bancare pentru 35 de societati comerciale controlate de membrii grupului infractional organizat.

Valoarea totala a prejudiciului cauzat este de aproximativ 85 milioane de euro.

Adrian Martis si Mihail Andrei Nanu, directori ai BRD Unirea si Dorobanti, au sustras mijloacele materiale de proba si au refuzat in mod constant sa puna la dispozitia organelor de urmarire penala inscrisurile necesare verificarii neregulilor la nivelul bancii, potrivit DIICOT, transmite Mediafax.

"Aceste documente au fost solicitate in repetate randuri celor doi inculpati, in calitate de directori ai celor doua sucursale ale BRD, insa acestia au refuzat transmiterea lor in mod nejustificat, sub pretextul ca sunt dispersate in diverse locatii ale bancii", indica procurorii ca motiv pentru arestarea celor doi directori.

Cu ocazia perchezitiilor domicliare efectuate la Martis si Nanu si la locul de munca al acestora au fost identificate inscrisurile.

"Referitor la incidenta disp. art.148 lit.f din Cpp, respectiv lasarea inculpatului in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica, apreciem ca aceasta conditie este intrunita deoarece aceasta este apreciata in raport de disfunctiile care s-ar crea in mentinerea ordinii publice de catre organele abilitate, precum si reactiile societatii civile fata de stari de lucruri negative si prin care se incurajeaza alte persoane sa incalce legea penala, precum si in raport de temerea colectiva ca impotriva unor infractiuni deosebit de grave organele statului nu actioneaza eficient", mai noteaza procurorii Directorii de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), in referatul cu propunerea de arestare preventiva a celor doi, alaturi de alte 11.

In opinia DIICOT, particularizant pentru prezenta cauza este faptul ca inculpatii au constituit/au sprijinit o grupare infractionala extrem de periculoasa, transfrontaliera, menita a cauza importante prejudicii bugetului de stat de ordinul sutelor de milioane de euro, sustin anchetatorii.

Ei arata ca au constatat ca numarul societatilor comerciale si al persoanelor fizice angrenate in derularea acestor tranzactii comerciale si financiare nelegale este impresionant, acestia cautand a realiza circuite cat mai "complexe", astfel incat organele de control ale statului sa fie puse in imposibilitatea de a putea constata si dovedi faptul ca ele nu s-au derulat niciodata in forma scriptica prezentata.

Imprejurarea ca incepand cu anul 2008, inculpatul Vasile Crestin impreuna cu functionarii bancari inculpatii Adrian Martis - director general la BRD - Grup Unirea si Andrei Nanu - director comercial la BRD - Grup Dorobanti, au initiat/constituit o grupare infractionala care a avut drept unic scop, obtinerea de importante beneficii financiare, prin fraudarea institutiei bancare BRD Societe Generale SA - Romania, sub forma obtinerii de credite bancare in conditii ilegale, reprezinta un aspect negativ menit a afecta increderea popultiei in sistemul bancar, in senrul ca persoane abilitate a gestiona resursele financiare ale populatiei pot renunta la orice elemente de probitate profesionala si sa accepte ca prin cauzarea unui prejudiciu de aproximativ 85 de milioane de euro, societatea bancara poate avea lichiditati in acoperirea fraudei bancare, potrivit anchetatorilor DIICOT.

In fapt, membrii grupului infractional organizat au actionat in mod concertat, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, dar desfasurand activitati specifice pregatirii si profesiei fiecaruia dintre acestia, in vederea implementarii unui sistem de fraudare cu desfasurare pe termen lung, ocazie cu care au racolat si controlat activitatea mai multor persoane din mediul comercial si functionari din cadrul institutiei bancare, care au actionat in cunostinta de cauza, pe paliere diferite, la dispozitia initiatorilor grupului organizat, in vederea indeplinirii sarcinilor trasate.

Pentru transpunerea in practica a rezolutiei infractionale, sub coordonarea lui inculpatilor Crestin, Martis si Nanu, membrii grupului au gestionat activitatea unor societati comerciale a caror activitate o controlau prin persoane interpuse in calitate de asociati/administratori/mandatari, sau au preluat controlul altor societati comerciale, parte dintre ele cu activitate reala, urmare a cesionarii acestora de catre asociatii initiali, catre persoane aflate pe palierul inferior de executie in cadrul grupului, firme carora le-au indus un comportament evazionist, in scopul imbunatatirii parametrilor financiari contabili, pentru a dobandi vocatia de a face obiectul unor creditari.

La aceasta grupare au aderat si alte persoane , structura grupului fiind una piramidala, pe paliere de executie, fiecare membru avand un rol executional bine stabilit fie de catre liderii gruparii, fie de catre ceilalti membrii.

La acest grup infractional organizat au fost racolate persoane din mediul institutiilor bancare care au ajutat la realizarea scopului infractional datorita atributiilor de serviciu pe care le aveau de indeplinit.

De asemenea, datorita mediului din care faceau parte liderii gruparii au facut posibila racolarea si aderarea la gruparea infractionala a unor notari si evaluatori, atestati ANEVAR.

La grupul structurat, initiat de cei mentionati, au aderat mai multe persoane care aveau rolul de a ceda sau prelua partile sociale ale societatilor comerciale care actionau ca paravan pentru activitatea ilicita desfasurata, de a tine evidenta contabila, de a intocmi documentele contabile fictive justificative pentru operatiuni comerciale inexistente (facturi, avize de expeditie si de insotire a marfurilor, note de intrare receptie etc.).

"Practic, constatam ca inculpatii mentionati mai sus, pentru care procurorul solicita emiterea unor mandate de arestare prin profesiile detinute si modul de actiune, respectiv: notari publici, functionari bancari, evaluatori, directori de banca si oameni de afaceri au actionat in mod concertat pentru fraudarea a doua societati bancare cu bun renume in Romania. Constatam ca, toti inculpatii, conducatori de grup de crima organizata sau membrii ai acesteia, au avut o atitudine de completa aprobare si sustinere a activitatii infractionale, ceea ce completeaza si contureaza starea de fapt relationata elementelor constitutive a unor infractiuni grave de inselaciune, fals in inscrisuri sub semnatura privata si spalare de bani", arata DIICOT in documentul citat.