Unele banci au mentinut practica acordarii bonusurilor, dar au injumatatit nivelul si le-au conditionat de obtinerea profitului. Altele au redus si cu 50% personalul. Mai toate au renuntat la ceai, cafea, prime de sarbatori. " Noi am preferat sa facem concedieri din middle management si sa ne restructuram. Decat sa dai 10 oameni afara, mai bine concediezi un director", spune un alt HR Manager. Ca sa supravietuiasca, sefii bancilor locale au mai trecut la renegocierea contractelor cu furnizorii: renegocierea chiriilor, chiar si a contractelor de telefonie mobila, in tentativa de salvarea a catorva zeci de joburi. Vezi mai jos cum au raspuns crizei bancile locale.

Ce alte masuri s-au mai luat in banci (I):

  • "Inca mai dam bonusuri lunare, dar le-am redus la jumatate.  Acestea sunt conditionate de obtinerea profitabilitatii: curatenia portofoliului, calitatea"
  • "Este foarte greu sa admiti ca ai deschis zeci de unitati in care ai investit foarte mult: (chirie, mobilier, personal etc), iar acum trebuie sa le inchizi"
  • "Ca sa aduci consultanti din afara este foarte costisitor. Pana rezolva situatia, trece criza"
  • "Eu nu am abilitati de remodelare a proceselor. Cand am venit in banca erau 200 de sefi in centrala, din 1000; erau sefi care nu aveau pe nimeni in subordine".
  •  "Bonusurile de vanzari: au fost sistate.  Bonusurile de Pasti, Craciun: le-am inchis, avem buget, dar il pastram pentru decembrie".
  • "Facem tot ce putem  ca sa nu ajungem sa ii dam afara. Angajatii au acceptat sa taiem din beneficii "
  • " Am taiat primele,  stopam extinderea, urmeaza administrarea si restructurarea costurilor"
  • "Redirectionam oameni pe collection   Am taiat costurile cu consumabilele.   Sunt inca multi agenti in leasing. Probabil ii vom trece pe contract
  • "Cum reactioneaza oamenii? " murmura, dar sunt ok"
  • "Alta varianta: stau acasa pentru 1-3 ani, fara sa fie platiti, dar li se garanteaza locul de munca la intoarcere"
  •  "Am concediat si manageri, am redimensionat Headoffice-ul"

(din raspunsurile responsabililor din cadrul bancile locale)

BCR da afara 17,5% din numarul de angajati

Prima mare banca care a anuntat in 2013 restructurari este BCR. Circa 1.600 de salariati din sucursalele celei mai mari banci din sistem vor pleca, adica 17,5% din totalul angajatilor, dupa cum spune CEO-ul BCR, Tomas Spurny. Vor fi inchise peste 60 de sucursale neprofitabile, a mai precizat el, adaugand ca sustenabilitatea afacerii presupune in acest moment o reducere a costurilor, tinta fiind de 250 de milioane de lei in urmatorii doi ani. Sindicatele nu sunt multumite de modul in care vrea Spurny sa "curete" banca.

BRD-GSG: Am refacut procesele, fluxurile, centralizarea activitatilor de back-office si crearea de unei noi structuri: SG EBS. Acesta permite preluarea de activitati din alte tari europene

"Actiunile Departamentului de Resurse Umane al BRD-Groupe Societe Generale sunt in linie cu strategia definita pe termen mediu in ceea ce priveste optimizarea si eficientizarea proceselor specifice.

Desigur ca pana la acest moment s-au intreprins masuri de reducere a cheltuielilor generale la nivelul intregii banci, iar HR-ul s-a aliniat acestei directii. Astfel, printre actiuni se numara: renegocierea contractele cu furnizorii, centralizarea diferitelor structuri de back office, implicand reduceri de posturi, cresterea sinergiilor intre diferite activitati si structuri pentru a deveni mai performante si multe altele.

  • Cea mai mare schimbare pe care am realizat-o in cadrul echipei HR a fost implementarea unui nou model operational,  ce ne permite cresterea eficientei proceselor tranzactionale (de tip back office). Concret, a insemnat refacerea proceselor, fluxurilor, centralizarea activitatilor de back-office si crearea de unei noi structuri: SG EBS. Acesta reprezinta si o importanta oportunitate pentru Romania de a genera noi locuri de munca prin preluarea de activitati din alte tari europene", a explicat pentru HotNews Adela Jansen, Director Executiv de Resurse Umane, BRD-Groupe Societe Generale

Intrebata cum a evoluat numarul de personal si cel al agentiilor intre 2008-2012, Jansen precizeaza: "Conform planului strategic Ambition 2015, inca din 2010 s-au demarat si implementat proiecte, atat pe plan local, cat si pe plan national. Acestea au vizat adaptarea structurilor, sistemelor si proceselor la noul context, care necesita o eficienta si viteza de reactie sporite, dar si evaluarea riscului, considerand nevoile clientului. Evident, a fost luat in considerare si numarul de posturi necesare pentru diferite structuri. Pentru fiecare angajat si membrii familiei sale am cautat solutii adaptate de mobilitate interna, sau geografica, acolo unde a fost posibil. De asemenea, plecarile naturale de regula au fost inlocuite selectiv, in functie de cerintele business-ului"

Mai urmeaza ajustari salariale sau de personal in 2013 in cadrul BRD? "Politica de compensatii si beneficii a Grupului BRD se concentreaza pe selectivitate si adaptarea la rezultatele bancii. Trebuie sa evaluam in permanenta impactul pe care politicile de HR il au, costurile aferente reprezentand un procent important din bugetul total de cheltuieli generale. Strategia noastra are si o componenta de protectie sociala a angajatilor, constituirea unui pachet de beneficii competitiv fiind importanta pe termen mediu si lung. Astfel, pe langa metodele clasice de recompensare, pachetul propune si un set complex de servicii in reteaua operatorilor de sanatate privati, asigurare de viata, program de discount-uri pentru angajati la numerosi parteneri comeciali si altele", conchide Jansen

Millennium Bank: criza a redus si personalul si reteaua de unitati

Millennium Bank, un jucator de talie mai redusa decat a francezilor de la BRD, anul trecut l-au incheiat cu 65 de sucursale dupa ce in 2010 banca avea 74 de asemenea unitati. Oficialii Millennium Bank au declarat pentru HotNews.ro ca si numarul de angajati a fost ajustat cu aproape 41 de persoane. Astfel, daca in 2008 banca avea 691 de angajati iar in 2010 urcase la 731 de angajati, in prezent mai lucreaza la 639 de salariati.

Ce au mai facut bancile (II):

  • "In medie am redus personalul pana la 8 angajati pe sucursala mare si 6 angajati pe sucursale mici. Tintim  o medie de 4-5 oameni/sucursala mica"
  • "In vremurile de aur pentru sistemul bancar aveam si cate 40-50 de oameni pe sucursala judeteana; Acum, acestea se numesc muzee si au cate 10 de oameni"
  • "Am externalizat diferite servicii, dar cu un cost aditional"
  • "La noi s-a renuntat la ceai, cafea, prime de sarbatori"
  • " In fiecare luna ne-am readaptat deziciile.  Am inghetat tot ce inseamna unitati noi, desi aveam un obiectiv de dezvoltare foarte mare. De la o rata a angajarilor noi de 200 oameni/luna, iar plecarile erau de 100 oameni/luna; am ajuns la 5 angajari si 3 plecari luna trecuta"
  • " Strategia este de a angaja oameni din interior cand cautam oameni pentru diferite posturi.   Am reproiectat un nou sistem salarial. Ne re-orientam in a face lucruri cu costuri mici, satisfactia angajatului cu resurse mici. Organizam workshop-uri in banca pentru brainstorming. Alta strategie de HR: reducere de costuri acolo unde nu avem obligatii legale, vrem sa ne pozitionam corect si echilibrat, nu vrem sa facem lucruri care sa ne coste in viitor."
  • "Casierii mobili, care erau back-up in perioadele de concedii, au devenit ficsi"

(din raspunsurile responsabililor din cadrul bancile locale)

Banca Transilvania: Am mentinut bonusurile, dar am renegociat la sange contractele cu furnizorii

Una din cele mai mobile banci locale, Banca Transilvania a inceput restructurarea in 2009. "Am luat o serie de masuri, chiar incepand cu 2009, printre care: renegocierea contractelor cu furnizorii, renegocierea contractelor pentru chirii, redimensionarea echipelor din unitatile bancii etc", spun pentru HotNews oficialii institutiei de credit transilvanene.

O evolutie a numarului de unitati BT, in ultimii ani, ar fi urmatoarea:

in 2010 au fost deschise 20 de unitati si a fost inchisa o unitate;

in 2011 au fost deschise 19 unitati si a fost inchisa o unitate;

in 2012 au fost deschise 3 locatii si au fost inchise 6.

Pe zona de resurse umane, notam faptul ca au fost mentinute bonusurile si beneficiile pentru salariatii cu venituri mai mici. "In primul rand, a fost realocat personal in zonele cu volume mai ridicate de activitate De asemenea, au fost acordate diferentiat anumite beneficii, cu prioritate pentru angajatii cu venituri mai mici. Pentru ca obiectivele de profit ale bancii au fost realizate aproape in fiecare an, banca a continuat sa acorde bonusuri de performanta angajatilor BT care au contribuit in mod esential la aceste realizari", au transmis HotNews liderii bancii. BT opereaza in prezent o retea de 550 de unitati in care lucreaza 6160 de persoane, potrivit declaratiilor oficialilor BT., acestia adaugand ca fluctuatia de personal a fost de 7,38% in 2012, fata de 8,19% in 2011. "Avem o medie de varsta de 33 de ani, circa un sfert dintre angajati sunt barbati, iar politica de personal ne-a dus in Top 20 cei mai doriti angajatori din Romania, conform unui studiu realizat in 2012 de Catalyst Consulting", mai spun reporezentantii BT.

Dupa doi ani consecutivi de pierderi, bancile din Romania au demarat un amplu proces de restructurare, schimband managementul, concediind mii de angajati, inchizand sute de unitati si modificand politicile de creditare. Aproape toate bancile de top si-au inlocuit executivii, fiind preferati oameni specializati in restructurari. Tomas Spurny, bancher cu experienta pe piata din Europa Centrala si de Est, l-a inlocuit pe Dominic Bruynseels in fruntea BCR. La a doua banca din sistem, Guy Poupet a fost schimbat cu directorul sucursalei Societe Generale din Camerun, Alexandre Maymat, Robert Rekkers a parasit Banca Transilvania, dupa noua ani la conducere, iar Henk Paardekopper a venit de la Londra sa-l inlocuiasca pe Johan Gabriels la carma RBS Romania. Doar van Groningen a ramas in fruntea Raiffeisen Bank, desi vicepresedintele sau Burduja, a plecat.

In primele sase luni ale anului, reteaua teritoriala a sistemului bancar local s-a restrans cu 352 de unitati, iar numarul de salariati din sistem a scazut cu 3.700. Comparativ, in intregul an precedent, bancile au inchis 130 de unitati si au concediat 980 de angajati. Tot in 2012, pe fondul restrictiilor impuse de BNR pentru creditele in valuta, majoritatea bancilor locale s-a reorientat catre imprumuturile in moneda nationala.