In pofida cresterii slabe inregistrate in 2012 si a perspectivelor economice incerte pentru 2013 in majoritatea pietelor, globalizarea continua sa avanseze in principalele 60 de economii din lume, se arata in raportul anual privind globalizarea realizat de Ernst & Young - Looking beyond the obvious: globalization and new opportunities for growth (Privind dincolo de aparente: globalizarea si noile oportunitati de crestere).

Descarca si citeste din atasament Raportul integral

In contextul in care majoritatea prognozelor privind PIB-ul global prevad o crestere cuprinsa intre 3% si 3,5% pentru 2013 si o crestere modesta pentru anii ce vor urma, Indexul Ernst & Young estimeaza ca globalizarea va continua sa se extinda, iar tehnologia si schimburile transfrontaliere de idei vor constitui principalele ei parghii de dezvoltare. Indexul arata, de asemenea, ca, in ultimele 12 luni, o serie de tari cu economii in crestere rapida, precum Vietnam, Malaezia, Tailanda, Filipine sau tari mai mici din Europa, precum Belgia si Slovacia si-au imbunatatit simtitor indicele de globalizare.

  • Esalonul doi forteaza pozitia de frunte?

Indexul evidentiaza faptul ca apar tot mai multe piete, din afara tarilor BRIC (Brazilia, Rusia, India si China), care inregistreaza cresteri rapide si se transforma in puncte fierbinti ale business-ului global, gratie perceptiei ca sunt mai bine integrate global decat tarile BRIC in privinta comertului, a investitiilor, precum si din perspectiva criteriilor culturale si tehnologice. Totodata, aceste piete inregistreaza cresteri economice solide si constante, apropiate de cele ale economiilor fruntase din grupul BRIC. Turcia, Mexicul si Indonezia vin tare in urma Chinei si a Indiei in privinta cresterii PIB-ului in intervalul cuprins intre 2000 si 2015. Peru, Columbia, Venezuela, Malaezia si Vietnam, precum si unele tari si regiuni din Africa isi pregatesc trambulina care sa le propulseze printre cele mai dinamice zone din lume pentru investitii.

Numarul sefilor de organizatii chestionati in cadrul studiului care considera ca pietele emergente, altele decat BRIC, vor deveni principala sursa de generare de noi venituri aproape ca s-a dublat in ultimii trei ani, de la 26% la 45%. Ca urmare, acestia includ in planurile lor de viitor tari precum Africa de Sud, Indonezia, Mexic sau Turcia care apar mentionate in raport ca zone foarte competitive. Peste 82 % dintre executivii chestionati, provenind din toate zonele geografice, vizeaza sa mareasca investitiile pe care le fac in aceste piete, iar 4 din 10 intentioneaza chiar sa le creasca cu peste 10%.

  • Romania avanseaza cu o pozitie in clasament

Romania ocupa pozitia 31 in cadrul Indexului de globalizare pentru 2012 (din cele 60 de piete analizate in raport). Evolutia Romaniei este in linie cu media globala, rezultate deosebite fiind consemnate la capitolul Miscarea fortei de munca (Movement of labor) ¬ cu + 0,77 de puncte peste media globala. Exista si valori inregistrate sub nivelul mediei globale, cum ar fi cele de la capitolele Schimburi de tehnologie si idei (Exchange of technology and ideas), unde valoarea este cu -0,51 de puncte sub medie, si Miscarea capitalului si finantelor (Movement of capital and finance), cu o valoare cu -0,25 de puncte sub medie. Romania ocupa pozitia a 11-a in randul celor 22 de piete in crestere rapida monitorizate in cadrul studiului.

Romania are o economie deschisa, care a beneficiat din plin de accesul la noile piete, in special la cele din UE. Ea va beneficia, pe mai departe, de liberalizarea treptata a comertului mondial si de integrarea comerciala tot mai stransa cu UE. O parte dintre barierele comertului cu bunuri in cadrul UE, care inca mai persista in prezent, e posibil sa fie eliminate, iar liberalizarea comertului si a serviciilor, care ar putea aduce beneficii Romaniei, va continua, chiar daca intr-un ritm mai lent decat cel prognozat anterior.

  • Pietele mature raman pe mai departe importante

Cu toate ca multe dintre economiile in crestere rapida din afara BRIC devin tot mai interesante pentru investitori, ele reprezinta, mai degraba, un pariu pe termen lung. Raportul subliniaza faptul ca acestea sunt doar o parte din intregul tablou. Pentru a-si crea un portofoliu bine echilibrat, investitorii vor trebui sa ia in calcul si alte mize care sa includa anumite piete mature, mai ales pe cele care dau semne de revenire in anumite sectoare si zone de business.

Directorii executivi intervievati confirma faptul ca America de Nord si Europa de Vest raman piete esentiale pentru protejarea rezultatelor lor financiare. Desi investitiile noi in aceste regiuni raman neuniforme, costurile ridicate ale energiei, micsorarea diferentelor cu costurile de munca intre pietele dezvoltate si cele emergente si ciclurile de viata tot mai scurte ale produselor determina organizatiile globale sa-si mute operatiunile de productie mai aproape de pietele de desfacere. Numarul respondentilor care se asteapta ca organizatiile lor sa externalizeze, in urmatorii trei ani, o mare parte din functiile operationale catre furnizorii de pe pietele mature creste de la 22% la 36%. In plus, numarul celor care planuiesc sa externalizeze o parte din activitati catre surse mai apropiate, va fi mai mult decat dublu, de la 14 % la 35%.

Raportul evidentiaza, de asemenea, faptul ca inovarea si schimbul de idei si tehnologie pot conferi un avantaj pietelor dezvoltate in competitia cu cele aflate in crestere rapida. Difuzarea si folosirea tehnologiilor in banda larga, ale celor sociale, digitale si mobile este mult mai extinsa in aceste piete, permitandu-le sa obtina o pondere mai mare din exportul de bunuri si servicii.

  • Ce urmeaza?

Pe masura ce comertul cu bunuri si servicii isi revine la nivelul de dinainte de declansarea crizei financiare, iar fluxul de capital inregistreaza o crestere constanta, tehnologia si schimburile transfrontaliere de idei vor continua sa modeleze extinderea si caracterul globalizarii. In conditiile in care integrarea comerciala continua sa se stablizeze, se estimeaza o schimbare de pozitie intre tarile importatoare si cele exportatoare. Economiile in crestere rapida devin piete de consum tot mai puternice iar pietele dezvoltate dobandesc o forta tot mai mare in productia si exportul de bunuri si servicii.

"Natura globalizarii continua sa evolueze si sa se schimbe. Tehnologia asigura noi cai de dezvoltare si consolidare pentru fluxurile de capital, idei si inovatii in directii care sunt inca dificil de anticipat. Provocarea pentru mediul de business este cum sa monitorizeze, sa evalueze si sa raspunda cat mai rapid si mai eficient unui mediu atat de dinamic, care nu mai poate fi gestionat prin solutii standard, ca pana acum. In acest context, Romania poate sa castige in competitia pentru investitii numai prin imbunatatirea continua a competitivitatii economiei", spune Bogdan Ion, Country Managing Partner, Ernst & Young Romania.

Despre Indexul de globalizare

Globalization Index evalueaza si monitorizeaza performantele celor mai importante 60 de economii din lume in functie de 20 de indicatori care urmaresc aspecte cheie in privinta intregrarii transfrontaliere a afacerilor. Acesti indicatori se inscriu in cinci categorii mari: miscarea capitalului, schimburile de tehnologii si idei, miscarea fortei de munca si integrarea culturala. Indexul masoara, mai degraba, globalizarea "relativa" decat pe cea "absoluta". Aceasta inseamna ca nivelul de dezvoltare a comertului, a investitiilor, a tehnologiei, a pietei muncii si a integrarii culturale a unei tari in raport cu o alta tara se masoara in functie de PIB si nu in functie de valoare absoluta care ar rezulta in urma acestor schimburi. De aceea, Indexul reflecta masura in care integrarea globala a unei tari este observabila sau simtita in interiorul respectivei tari.