Daniel Chitoiu, ministrul Finantelor Publice (MFP), a declarat miercuri la dezbaterile generale asupra Bugetului pe 2013 din comisiile reunite de buget - finante din Parlament, ca autoritatile vor restructura "din temelii" structurile de control, Garda Financiara, Comisia de Supraveghere si Control Vamal, Unitatea de Investigatii, noua structura dispunand de "oameni competenti si integri". Reorganizarea in Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) va incepe dupa ce finalizarea bugetului, a declarat ulterior ministrul Finantelor Publice, Daniel Chitoiu, pentru Agerpres.

"Vom restructura din temelii structurile de control, Garda Financiara, Comisia de Supraveghere si Control Vamal, Unitatea de Investigatii. Le-am cerut un raport acum 3-4 zile sa imi spuna ce au confiscat, ce au facut in luna ianuarie, toata Garda Financiara din Romania, toata structura de Control Vamal din Romania, toata Anti-frauda. Care credeti ca sunt rezultatele? Au confiscat cantitatea 'enorma' de 978 de litri de alcool si 1,3 milioane de bucati de tigarete. Astea sunt rezultatele, ca sa vedeti eficienta structurilor de control anti-evaziune. Vom infiinta o structura noua cu oameni competenti si integri. Nu putem sa reducem evaziunea fiscala si nu putem sa avem un nivel de colectare a veniturilor cu asemenea oameni", a declarat Chitoiu.

Potrivit ministrului, cei care ocupa functii de conducere la nivelul acestor structuri nu au voie sa aiba un mandat mai mare de trei ani de zile in acelasi loc. "Daca ne uitam in toata tara la cei care conduc asemenea structuri ii vedem ca sunt de 20 de ani in aceleasi functii, indiferent cine a fost la guvernare. Acesta este motivul principal pentru care nivelul evaziunii fiscale este la nivel atat de mare", a explicat ministrul Finantelor Publice.

Potrivit ministrului, noua institutie va avea puteri mai mari si, de asemenea, structura va fi organizata la nivel national si regional, nu si la nivel judetean si va avea scopul de a reduce cat mai mult influenta politica in numirea conducatorului in aceasta institutie.

"De asemenea, mandatul pentru cei care conduc structurile acestei institutii va fi limitat la 3 ani pe modelul magistratilor", a explicat Daniel Chitoiu.