Bancile din Romania, dominate de filiale ale bancilor din zona euro, sunt supuse riscului de contagiune provenind de la bancile-mama. In perioade de criza, atunci cand o banca multinationala da faliment, procedurile de restructurare ale sectorului bancar sunt esentiale. Un exemplu este Fortis, o banca multi-nationala al carei esec in 2008 a aratat tendinta autoritatilor de reglementare olandeze, belgiene si franceze de a se regrupa, ceea ce a agitat si mai puternic pietele, scriu expertii Centrului Roman de Politici Economice. Ce te faci daca de pilda, filiala din Romania a unei banci nu e de importanta sistemica pentru banca mama, dar pentru sistemul nostru bancar, este? Citeste atasat Raportul CRPE integral sau vezi in text de ce initiativa Viena nu a fost suficienta

Initiativa Viena (VI) a fost un acord ad-hoc, cu acoperire geografica limitata. Ca o consecinta a VI, fluxurile de lichiditate intra-grup in timpul crizei din anii 2008-2009 au indicat ca mai multe tari supuse riscului si protejate prin VI, inclusiv Romania, au fost ferite de contagiunea provenita de la bancile-mama din zona euro in detrimentul filialelor din tarile mai putin riscante, acoperite de Initiativa (cum ar fi Republica Ceha). Astfel, in unele tari din Europa Centrala si de Est riscul sistemic nu a fost abordat si monitorizat in mod corespunzator de catre VI. Mai mult decat atat, pana in prezent, nu au fost stabilite norme clare ex-ante cu privire la repartizarea

pierderilor intre state in cazul unui faliment bancar, iar autoritatile fiscale nu sunt reprezentate in acord, ceea ce induce ideea ca autoritatile de supraveghere nu ar putea pune in aplicare aceste reglementari chiar daca ar exista teoretic.

  • Relevanta pentru Romania: Problema de coordonare intre tara mama si tara gazda

Sistemul bancar din Romania este dominat de filialele unor banci multinationale din zona euro. Aceste filiale sunt de importanta sistemica pentru tara gazda (Romania), dar nu si pentru tara mama (Austria, Franta, Italia). Graficul 3a si 3b prezinta diferenta semnificativa intre structura sistemului bancar in tarile din Vestul Europei fata de cele din zona CEE. In 2009, in jur de 80% din sectorul bancar romanesc era detinut de banci straine, similar cu alte tari din regiune, in timp ce doar 14% din activele bancare din tarile Vest europene erau detinute de banci straine.

In cazul bancilor multinationale, problema de coordonare intre institutiile de supraveghere din

tara gazda si cele din tara mama se gaseste pe agenda reformei sistemului financiar inca din timpul crizei 2007-2008. In acest context au fost infiintate colegii de supraveghere incluzand autoritati de supraveghere din tarile gazda si tarile mama. In unele cazuri, Autoritatea Bancara Europeana a indeplinit rolul de mediator, insa conflicte de interese intre partile implicate precum si limitari legale care exclud decizii ale ABE care sa rezulte in obligatii fiscale au dus la rezolutii ineficiente ale bancilor in dificultate. Acordul Nordic-Baltic de exemplu stipuleaza ca nu vor fi puse la dispozitie fonduri de salvare pentru banci aflate in afara jurisdictiei institutiei de supraveghere in tara gazda inainte de faliment. Aceste experiente sugereaza ca tarile gazda vor evita sa participe la salvarea unor banci asupra carora institutiile de supraveghere nu au exercitat nici un control, cum e cazul sucursalelor de banci.

Importanta unui sistem european de rezolutie a devenit evidenta in timpul crizei din 2007- 2008. Teoretic, rezolutia bancilor multinationale falimentare este facilitata prin diverse acorduri regionale si colegii de supraveghere, dar aceste aranjamente si-au aratat limitele in practica. Un exemplu relevant este falimentul Fortis, o banca multinationala ce isi desfasoara activitatea in Olanda, Luxemburg si Belgia. Desi intampina dificultati financiare serioase inca din 2007, Fortis a putut participa la preluarea ABN Amro, un indicator pentru comunicarea deficienta intre institutiile de supraveghere olandeze si belgiene, precum si pentru tendinta celei din urma de a favoriza o banca locala. Astfel, cooperarea dificila intre autoritatile nationale in timpul crizei din

2008 a dus la implementarea unor planuri ad-hoc. (vezi Beck et al. (2013)).

Un alt exemplu este falimentul bancii islandeze Landesbanki, in urma caruia guvernul islandez a refuzat sa despagubeasca titularii depozitelor din Olanda si Marea Britanie, oferite de Landesbanki prin sucursalele din aceste tari. Landesbanki nu a fost supravegheata de catre autoritatiile din Olanda si Anglia, in timp ce obligatiile fiscale care au rezultat din falimentul Landesbanki au fost suportate de catre aceste tari. In plus, modificarea oportunista a statutului legal al bancilor din filiale in sucursale, cum s-a intamplat in cazul filialelor finlandeze ale Nordea si Danske Bank poate avea implicatii majore pentru sistemul bancar din tara gazda, deoarece echivaleaza in fapt cu un transfer de active catre tara mama, in timp ce statul gazda suporta consecintele unui faliment al sucursalei, cum s-a intamplat in cazul Landesbanki (vezi Allen et al. (2011 b)).

  • De ce Initiativa de la Viena nu este suficienta

Riscul crescut de contagiune dinspre bancile mama din tarile vest europene cu filiale in statele CEE a fost documentat de catre De Haas et al. (2011), care a aratat ca filialele bancilor multinationale au redus creditarea de doua ori mai mult decat bancile domestice dupa criza din 2008-2009. In prezent, problema de coordonare intre tarile mama vest europene si filialele lor est europene este abordata prin Initiativa de la Viena (IV), o platforma ad-hoc de cooperare intre sectorul privat si cel public conform careia bancile vest europene si-au luat angajamentul de a nu retrage finantarea filialelor est europene in timpul crizei din 2008-2009.10 Acordul a

avut drept scop prevenirea unei izolari in perimetre nationale in timpul crizei din zona euro, evitand astfel contagiunea la scara larga in interiorul sectorului bancar UE. In cinci tari din zona CEE: Bosnia si Hertegovina, Ungaria, Letonia, Romania si Serbia, 17 banci au semnat scrisori individuale de angajament de a-si mentine expunerea la nivelul din martie 2009 si de a-si recapitaliza filialele daca este necesar pe durata programelor de asistenta ale FMI/UE.

Efectivitatea IV este demonstrata de catre De Haas et al. (2012), care arata ca bancile participante la IV au fost creditori mai stabili decat cele care nu au participat. Desi sprijinul din partea tarilor mama a fost acordat conditionat (de exemplu: de cresterea creditarii domestice, eventual in detrimentul creditarii din tara gazda), acest risc nu s-a materializat. In tari in afara perimetrului Initiativei de la Viena sau in cele incluse in acord, dar care gazduiesc filiale pentru care bancile mama nu au semnat scrisori individuale de angajament, se observa o

inversare a fluxurilor de capital dinspre filiala spre banca mama.

Filiala ceha a Unicredit de exemplu a acordat cu 400 milioane euro mai mult in credite bancii mama, ceea ce reprezinta 53% din capitalul sau.11 Creditele bancii suedeze Swedbanc catre filialele sale baltice au scazut cu 20% in perioada 2008-2009. Figura 4 arata ca, in general, Unicredit si-a mentinut expunerea fata de Romania sau Croatia, dar a redus finantarea filialelelor din Slovenia si Slovacia in 2009, dupa ce s-a bazat intro mai mare masura pe creditele de la aceste filiale in 2008. In cazul filialei slovene de exemplu acestea au crescut de la 61% din totalul capitalului in 2007 la 288% din totalul capitalului in 2008.

In mod similar, inainte de criza, grupul Erste Bank finanta filialele din Slovacia si Republica Ceha. Dupa 2009, aceste filiale au inceput sa finanteze banca mama, vezi Allen et al. (2011b). Astfel, se pare ca desi initiativa de la Viena a protejat sectorul bancar din tarile cu risc crescut din zona CEE,12a dus in acelasi timp la cresterea substantiala a riscului sistemic in restul tarilor gazda din zona. Desi De Haas et al (2012) nu gaseste efecte negative de contagiune dinspre "tarile cu scrisori de angajament" catre "tarile fara scrisori de angajament", rezultatele sale se refera la creditarea dupa criza. Circulatia libera a capitalurilor este desigur neproblematica, insa riscul provenind din fluxul de lichiditate intra-grup, o sursa majora de vulnerabilitate din perspectiva stabilitatii financiare, nu a fost adresat intr-o maniera adecvata prin Initiativa de la Viena, aratand limitele unui acord ad-hoc cu relevanta geografica limitata.

Desi are merite reale, Initiativa de la Viena abordeaza problema de coordonare intre institutiile de supraveghere din tara mama si tara gazda doar in principiu, deoarece nu contine acorduri ferme sau reguli ex-ante de divizare a obligatiei fiscale intre autoritatile statelor implicate. Solutia fragmentata pentru rezolutia si recapitalizarea Fortis, precum si conflictul in jurul sucursalelelor olandeze si engleze ale Landesbanki ilustreaza importanta acestor reglementari ex-ante.

  • De ce apare acum Uniunea Bancara?

Motivul principal pentru care s-ar constitui Uniunea Bancara Europeana ar fi de a rupe bucla de feedback negativ intre public si sectorul bancar, care a fost unul din principalii catalizatori ai crizei datoriilor suverane in Europa, care a inceput in 2010. Ideea acestei noi institutii ar fi de a transfera instrumentele majore de supraveghere bancara de la nivel national la nivel european. Elementele sale de baza ar fi crearea unui cadru comun de supraveghere (norme comune), asigurarea la comun a depozitelor, un mecanism de faliment

ordonat si un fond comun (permanent) de salvare - MES (Mecanismul European de Stabilitate). Pare a fi deja clar ca aceste elemente vor fi puse in aplicare treptat. Indiferent de orizontul de timp, este esential ca supravegherea bancilor din statele membre sa fie completata cu parghiile si resursele necesare pentru a interveni in cazul unor falimente bancare.

  • "Modul in care institutiile mor determina felul in care traiesc"

Guvernele statelor membre UE au opinii divergente cu privire la viteza cu care diversele elemente ale Uniunii Bancare vor fi implementate, deoarece unele dintre principalele tari din zona euro sunt reticente sa participe la punerea in comun a fondurilor de salvare, fara o perspectiva clara privind aplicarea altor elemente cheie.

O preocupare comuna este faptul ca o punere in aplicare pe bucatele a celor patru elemente ale Uniunii Bancare va insemna neatingerea obiectivelor sale principale. Aceasta pentru ca federalizarea supravegherii bancareprin intermediul MUS (de la Banca Centrala Europeana), dar in acelasi timp mentinerea procedurilor la nivel national, va conduce la prevalenta reglementarii locale, in sensul ca autoritatile nationale de supraveghere ar intarzia procedura de faliment in cazul unei banci asupra careia nu a fost exercitata supraveghere.

Tendinta de a proteja "campioni nationali" ar putea determina Banca Centrala Europeana (BCE) sa dedice fonduri pentru asa numitele banci "zombie", care sunt in mod artificial tinute in viata de catre autoritatile de supraveghere nationale (a se vedea Whyte, 2012). Proceduri comune de intrare in faliment ar conduce la lichidari mai rapide, minimizarea externalitatilor negative ale tranzactiilor bancare transfrontaliere (a se vedea cazul Fortis) si la corectarea stimulentelor exante ale bancilor de a nu respecta regulile.

Cu toate acestea, federalizarea celor patru elemente descrise mai sus este un proiect politic sustinut foarte putin de tarile din Europa de Nord. Acestea au indicat asa numitul "hazard moral" pe care l-ar presupune punerea in comun a riscurilor, in detrimentul solidaritatii cu proiectul european, argument preferat de catre tarile sud-europene. In timp ce MUS este o preconditie importanta pentru Uniunea Bancara, ceea ce face diferenta in ruperea cercului vicios dintre stat si sectorul bancar sunt procedurile comune de faliment si limitarea efectelor fiscale.

  • Cum functioneaza legatura dintre stat si activitatea sectorului bancar?

Fondurile injectate de un stat (de exemplu, Irlanda) pentru a salva bancile mari, de importanta strategica pot aduce o importanta povara fiscala si mai pot determina si cresterea randamentelor obligatiunilor suverane, punand presiuni suplimentare asupra bilanturilor bancilor, care sunt principale detinatoare de obligatiuni suverane. Ca urmare, bancile vor fi percepute ca fiind mai riscante, costurile de finantare ale acestora vor creste, generand incertitudini suplimentare cu privire la perspectivele de salvare de catre state extrem de

indatorate.

Spirala poate porni insa de la planul national ¬ stat - (de exemplu Grecia), a carui lipsa de disciplina fiscala si perspectivele scazute de crestere dau emotii creditorilor externi, ceea ce duce la randamente mai mari de obligatiunile sale suverane. Bancile care detin obligatiuni de stat (in special bancile nationale) vor avea dificultati din cauza costurilor de finantare mai mari si perspectivelor slabe de salvare de catre statele carora le apartin.

In unele tari, sectorul bancar a ajuns sa depaseasca PIB-ul cu mai mult de 100%6, ceea ce face nefezabile aranjamentele nationale de salvare a bancilor "prea mari pentru a esua".

  • Cronologie

Primul element al Uniunii Bancare - normele comune - va fi stabilit pana in martie 2014, prin intermediul Mecanismului Unic de Supraveghere unic (MUS). Capitalizarea directa a bancilor aflate in dificultate prin intermediul Mecanismului European de Stabilitate, nu va fi posibila inainte de aceasta data, ceea ce inseamna ca beneficiile bancilor frecvent sustinute de catre stat poate veni prea tarziu pentru tari precum Spania si Irlanda. Acest lucru se datoreaza faptului ca tarile cele mai importante din zona euro sunt reticente in a pune la comun fondurile de salvare, fara acorduri ex-ante privind repartizarea sarcinilor fiscale si inaintea unor reforme

credibile la nivel national. Mai mult decat atat, falimentul si autoritatile de asigurare a depozitelor vor ramane, cel mai probabil la nivel national, in viitorul apropiat.

Experienta recenta sugereaza ca si bancile mici (de exemplu : Cajas din Spania) pot prezenta o problema din perspectiva stabilitatii financiare.

La summitul din decembrie 2012 al liderilor UE s-a covenit asupra faptului ca BCE va detine atributii depline de supraveghere pentru cele 200 de banci europene cu active mai mari de 30 miliarde euro sau care depasesc 20% din PIB-il tarii respective. Restul de pana la 6.000 de banci europene va ramane sub incidenta autoritatilor nationale, dar BCE isi rezerva dreptul de a interveni direct in situatii de urgenta la cererea MES (Mecanismului European de Stabilitate).

  • Tarile CEE in Uniunea Bancara - Factori de decizie sau spectatori ?

Propunerea Comisiei Europene stipuleaza posibilitatea statelor din regiunea Centrala si Est Europeana de a opta sa participe la Uniunea Bancara. In urma summit-ului din decembrie 2012, Suedia, Marea Britanie si Republica Ceha au decis sa ramana in afara ei. Propunerea initiala a Comisiei Europene nu prevedea drepturi de vot pentru tarile din afara zona euro, generand nemultumirea unor state precum Polonia sau Suedia. Summit-ul din

decembrie a dat insa posibilitatea ca toate statele participante la sistemul unic de supraveghere sa aiba drept de vot intr-un nou organ de decizie din cadrul BCE, Consilulul de Supraveghere, dar nu si in cadrul Consiliului Guvernatorilor,7 care detine drept de veto pentru deciziile Consiliului de Supraveghere.

Pentru a ameliora ingrijorarea unor state precum Marea Britanie si a altora din afara zonei euro potrivit carora Uniunea Bancara va diviza UE in factori de decizie si spectatori pasivi procedura de votare in Autoritatea Bancara Europeana (ABE) este amendata, fiind nevoie de o majoritate duala, atat din grupul tarilor din interiorul cat si din exteriorul zonei euro. Trebuie mentionat aici faptul ca atributiile ABE sunt limitate la implementarea uniforma a regulilor impuse de Comisia Europeana in interiorul UE.

Astfel, desi noua propunere vizand structura mecanismului unic de supraveghere diminueaza pericolul unei Europe cu ¬doua viteze¬, ea nu rezolva decat aparent dilema initiala a tarilor din zona Centrala si Est europeana: aceea de a pierde atributiile de supervizare pentru banci pentru care aceste tari suporta nota de plata in cazul unui faliment.

Restrictionarea perimetrului Uniunii Bancare la tarile din zona euro risca subestimarea importantei conexiunilor financiare in sectorul bancar UE. Un avantaj major al unor reguli uniforme de supraveghere este limitarea arbitrajului intre tari cu reguli diferite.

Trebuie avute in vedere insa riscurile diferite la care sunt expuse bancile din afara zonei euro: o abordare uniforma ar putea fi solutia gresita in unele cazuri. Creditele in valuta, de exemplu, reprezinta o sursa majora de vulnerabilitate pentru bancile romanesti, motiv pentru care BNR monitorizeaza si limiteaza in permanenta creditele in valuta ale bancilor din Romania. Pe de alta parte, dependenta crescuta de credite interbancare pe termen scurt in combinatie cu expunerea la asa numitele ¬active toxice¬ au generat probleme bancilor din zona euro in timpul crizei financiare din 2007-2008. Din prisma stabilitatii financiare, acomodarea acestor riscuri

necesita instrumente diferentiate. O cooperare stransa intre BCE si BNR precum si o abordare flexibila, cu specificitati locale, este necesara in eventualitatea participarii Romaniei la Uniunea Bancara. In acest sens, vice-guvernatorul BNR Bogdan Olteanu a atras atentia asupra faptului ca Romania si alte tari din zona CEE ar putea avea nevoie de o perioada de tranzitie in timpul careia se vor aplica reguli prudentiale mai stricte.

  • Concluzie

Din perspectiva stabilitatii financiare, este esential ca Romania sa participe la Mecanismul Unic de Supraveghere, ca prim pas spre un proiect politic pe termen lung, Uniunea Bancara. Sectorul bancar romanesc fiind dominat de banci straine, riscul de contagiune dinspre bancile mama din zona euro este ridicat, de unde rezulta necesitatea unei cooperari stranse intre institutiile nationale de supraveghere.

Initiativa de la Viena pare un bun punct de plecare. Desi este un exemplu de urmat pentru un parteneriat intre sectorul public si privat in timpul unei crize, IV nu este suficient, fiind un acord ad-hoc cu relevanta geografica limitata (tarile din zona CEE).

In interiorul perimetrului geografic al acordului, riscul provenind din fluxul de lichiditate intragrup in timpul crizei nu a fost abordat intr-o maniera adecvata, dupa cum indica efectul negativ de contagiune dinspre ¬tari cu scrisori de angajament¬ catre ¬tari fara scrisori de angajament¬.

In plus, nu este clar cum se imparte nota de plata intre tara mama si tara gazda in urma falimentului unei banci multinationale, acest aspect fiind adresat doar in principiu. Stabilirea unor proceduri clare de rezolutie pentru bancile multi-nationale este o prioritate, chiar daca autoritattile de rezolutie raman de competenta nationala, cel putin in viitorul apropiat.