Vicepremierul Liviu Dragnea a lansat un ultimatum la adresa Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF). "In cazul in care in foarte scurt timp ANAF nu prezinta acest lucru (n.red. un plan de masuri pentru combaterea evaziunii fiscale), s-ar putea sa se ia decizia de a se infiinta o structura specializata la nivelul premierului", a afirmat Dragnea cu ocazia unui seminar organizat de Fundatia Romanian Business Leaders. Potrivit vicepremierului, Guvernul inca asteapta ca ANAF sa vina cu un plan de actiune impotriva "structurilor mafiote".

"Coruptia din sistem protejeaza contrabanda si evaziunea fiscala. Am vorbit cu foarte multi oameni de afaceri care sunt foarte nervosi, foarte frustrati pentru ca ei sunt cei care platesc taxele si impozitele. Primul ministru a cerut ANAF si inca asteptam sa vina cu un plan de masuri, un plan de actiune pentru a rupe toate aceste structuri mafiote care protejeaza traficul de tigari, contrabanda cu alcool, cu produse petroliere, cu produse agricole si evaziunea fiscala", a spus Dragnea.

Aceste declaratii au fost facute in contextul in care Daniel Chitoiu, ministrul Finantelor Publice (MFP), si-a luat angajamentul de a reorganiza ANAF dupa finalizarea bugetului. Chitoiu a afirmat la sfarsitul lunii ianuarie ca autoritatile vor restructura "din temelii" structurile de control, Garda Financiara, Comisia de Supraveghere si Control Vamal, Unitatea de Investigatii, noua structura dispunand de "oameni competenti si integri". Reorganizarea in Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) va incepe dupa ce finalizarea bugetului, a declarat ulterior ministrul Finantelor Publice, Daniel Chitoiu, pentru Agerpres.

"Vom restructura din temelii structurile de control, Garda Financiara, Comisia de Supraveghere si Control Vamal, Unitatea de Investigatii. Le-am cerut un raport acum 3-4 zile sa imi spuna ce au confiscat, ce au facut in luna ianuarie, toata Garda Financiara din Romania, toata structura de Control Vamal din Romania, toata Anti-frauda. Care credeti ca sunt rezultatele? Au confiscat cantitatea 'enorma' de 978 de litri de alcool si 1,3 milioane de bucati de tigarete. Astea sunt rezultatele, ca sa vedeti eficienta structurilor de control anti-evaziune. Vom infiinta o structura noua cu oameni competenti si integri. Nu putem sa reducem evaziunea fiscala si nu putem sa avem un nivel de colectare a veniturilor cu asemenea oameni", a declarat Chitoiu