Pretul petrolului a crescut consistent de la inceputul anului. Intarirea leului a temperat din cresterea preturilor carburantilor in Romania
Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) si-a modificat, recent, in sens pozitiv, estimarile privind cantitatea de petrol pe care va trebui s-o livreze pietei in 2013, apreciind ca cererea va fi mai mare decat estimase anterior. "Semnalele economice care indica un potential de crestere pe viitor a cererii globale de petrol au constituit insa doar una dintre componentele care au sustinut pretul petrolului. Teama ca tensiunile din Orientul Mijlociu ar putea duce la destabilizarea regiunii, cu diferite alte consecinte in perturbarea livrarilor de petrol ramane, la randul sau, o componenta importanta ce influenteaza pretului acestuia in sensul cresterii sale", a aratat Victor Safta- Director General Noble Securities, sucursala Romania, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding. Tensiunile privind controversatul program nuclear al Iranului se mentin, iar SUA au avertizat din nou ca vor impiedica Iranul sa obtina arma nucleara si vor face tot ceea ce trebuie pentru a se asigura de acest lucru; urmatoarele negocieri pe aceasta tema sunt asteptate sa aiba loc la finele lunii februarie, in Kazahstan, intre Iran si Grupul 5+1 (Statele Unite, Franta, Marea Britanie, China, Rusia si Germania). In plus, la randul sau, situatia din Siria ramane grava.
Pretul petrolului a scazut usor, miercuri, dupa ce agentia de statistica in domeniul energiei a guvernului american a anuntat ca productia de titei a SUA a crescut la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani; pretul petrolului Brent se mentine insa in intervalul superior al ultimelor noua luni.
Desi companiile petroliere din Romania au scumpit in acest an carburantii, reflectarea cresterii consistente a pretului petrolului in preturile carburantilor a fost temperata de intarirea Leului fata de Dolarul American, moneda la care se raporteaza pretul barilului de petrol: de la inceputul anului si pana in prezent, moneda nationala a crescut cu cca 2,3% comparativ cu cea americana. "Este important insa de retinut ca Leul a crescut fata de Dolarul American cu 4,2% in ianuarie, iar in februarie a intrat pe un trend de depreciere, scazand pana la jumatatea lunii cu aproximativ 1,9% comparativ cu USD; daca tendinta din aceasta luna se va mentine, va sustine scumpirea carburantilor in continuare, in conditiile in care pretul petrolului va ramane ridicat", a precizat Victor Safta.
Pretul petrolului a fost volatil in 2012, dar media a fost apropiata de cea din 2011, respectiv aproximativ 111-112 USD/baril pentru petrolul Brent. "Conform datelor existente la inceputul lui 2013, cel mai probabil ar fi ca pretul petrolului sa ramana volatil in acest an, pastrand insa aproximativ acelasi interval de variatie ca in 2012, precum si o medie destul de apropiata de cea din anul precedent. Petrolul este insa o marfa cu caracteristici unice, intre care faptul ca o mare parte din productie provine din zone sensibile ale globului, lucru ce pune intotdeauna sub semnul intrebarii orice estimare. In acelasi timp, sa nu uitam ca vestile bune privind economiile importante ale lumii au o serie de efecte pozitive, dar, ca majoritatea lucrurilor, au si o parte mai putin placuta pentru unii, in sensul ca, stimuland cererea, aduc adesea cu sine cresteri ale pretului petrolului, care, daca sunt exagerate, pot avea consecinte economice globale negative; desigur ca pretul poate fi temperat prin cresterea ofertei (productiei) de petrol, dar deciziile tarilor producatoare nu sunt niciodata simple in acest sens", a aratat Victor Safta.

Paradoxul pandemiei: internările s-au prăbușit în 2020, dar numărul infecțiilor nosocomiale a crescut față de 2019 - date oficiale la nouă luni
De ce căutăm urme de viață pe Marte și ce ar însemna pentru omenire dacă le-am găsi
Găurile negre supermasive, formate din materie întunecată? / Internauții au decodat mesajul secret al roverului Perseverance / GTA ar putea fi interzis în SUA /
S-au apucat mai mulți români de yoga în pandemie? „De acasă se muncește mai mult decât de la birou. Faptul că urmează ora de yoga, mă forțează să-mi închid laptopul”
INTERVIU Un an de la primul caz de COVID-19 în România / De ce a scăzut drastic numărul îmbolnăvirilor în ultimele 2-3 luni și ce ne așteaptă: Al treilea val nu va fi de intensitatea celui de-al doilea / Testele rapide ar trebui distribuite gratuit medicilor de familie, am ști clar numărul real de cazuri
Voi Hotnews de la cine mulgeti ca sa-i prostiti pe romani ????