Acum 6 ani incepea criza. Cadea piata imobiliara americana. Cateva banci mari (care au finantat produsele subprime) stateau sa cada. Unele sunt lasate (Lehman B.), altele nu. Apare criza bancara (cateva sute de mici banci americane cad) care se transmite in Europa. Europa e insa un bolnav cronic cu imunitatea la pamant pentru care orice raceala poate fi fatala. Bolile Europei sunt cateva tari care au fost momite sa intre in Euroland, desi nu era cazul. Bancile europene intra in fibrilatie. Statele, miloase, le fac bancilor respiratie gura la gura. Bancile par sa-si revina insa doar pe seama “sangelui” Guvernelor. Falimentul e ca un lac adanc in care bancile ajutate de State se pot scufunda. In lac se vede invers. Ca Statele pot fi scufundate de banci. Cipru este dovada vie.

Dan PopaFoto:

Vezi aici o serie de interviuri despre ce se intampla in Cipru si de ce solutia UE e cea mai proasta posibila

Sa revenim. Din imobiliare, criza s-a mutat in criza datoriilor ale Statelor. Dar Statele sunt fictiuni, iar fictiunile nu au bani. Statele administreaza niste bani ai cetatenilor si ai companiilor. Sa dea cetatenii si firmele bani, prin urmare? Fireste, nu direct. Prin inflatie, prin taieri de salarii si prin taxe suplimentare. Cipru, gen (cum ar spune unii)

Grecia a fost prima victima notabila. Sunt scoase la incalzire Cipru, Italia, Portugalia. Miscarile de dreapta care reclama masuri de stanga cad in sondaje. Castiga partidele de stanga care vor masuri de dreapta. Se joaca trilioane si trilioane de dolari. Politicienii habar nu au de economie, economistii nu vor sa faca politica. Bula speculativa numita datorii ale Statelor aduce cuiva bani. Multi bani. Greciei i se da un Trabant si i se cere sa dea la scadenta un Mercedes.

Nu mai avem economisti la inaltimea vremurilor. Nu avem nici politicieni cum era Kohl sau Thatcher. Am avut un Trichet care nu prea voia reglementarea sectorului bancar. Sau un Sarkozy care se credea lider regional. Plus un Merkel inflexibil, bucuria speculatorilor.

Pana la urma, ce s-a schimbat in bine? S-au redus produsele riscante, frumos ambalate dar care ticaie? Nu prea.

S-a schimbat cumva modelul de crestere? Sa fim seriosi. Poate modelul de crestere negativa, in cel mai bun caz.

Stiu ca ma repet, dar rolul bancilor centrale, de cand au aparut ele pe lume, asta a fost: sa finanteze Statele. Intre a lasa un sistem ciudat sa se ocupe de aceasta finantare si a prelua (chiar daca trebuie sa imi modific Statutul pentru asta) in propriile maini aceasta chestiune, prefer varianta b mic de mana. :)

Ca sa rezum, singurii oameni cu scaun la cap in acest moment sunt bancherii centrali. Politicienii sunt par inepti, pietele financiare vor continua sa intretina starea de ceatza si confuzie pentru ca banii adevarati se fac nu in ape cristaline, ci in plina ceata si negura economica.

Uitati-va la declaratiile lui Trichet de-a lungul crizei. In decembrie 2008 se felicita ca a adus prosperitate utilizatorilor de euro. Un an mai tarziu spunea ca nu activele toxice ale bancilor sunt problema si ca a judeca coportamentul de uliu al bancilor e o abordare simplista. Mi-e greu sa cred ca un om o institutie cum e ECB nu a realizat pericolul care vine din lasarea lui Pustiulica nesupravegheat. In 2010, intrebat daca separarea activitatii bancilor europene dupa un model Glass Steagal ar fi ok, Trichet spunea ca o asemenea separare ar ridica probleme complexe si ca o asemenea discutie e utila doar ca element de dezbatere. Draghi nu e nici el mai breaz.

Isteria cu care agentiile de stiri straine (si locale, uneori) trateaza problema te face sa nu mai gandesti limpede. Nu moneda euro e problema, ci constructia aflata la baza UEM.

Citeste si un alt post despre crize, solutii, experimente…

Ce invataminte tragem din aceasta criza?Prima, ca nu avem lideri politici. Cei care „defileaza” astazi sunt muuuult sub vremi. Amintiti-va, ca sa ma refer doar la ai nostri, cum ne indemnau sa ne bucuram ca vine criza in SUA, ca se vor ieftini acolo casele si sa mergem la cumparat imobiliare. Ca noi suntem feriti de criza samd. In Europa, era la fel. Li se spunea ca moneda euro e un scut foarte bun, ca nu are treaba taifunul american cu lacul cristalin din Eurozona samd. Prostii!

Vezi aici si scenariile posibile pentru Romania

Ce va urma?

Sunt doua mari scenarii: euro se duce de unde a venit (din nicaieri) sau Eurozona rezista in continuare. Daca se duce naibii sandramaua (desi si asta e un proces complicat) procedura va fi in trepte. Daca se face brusc, vor fi miscari sociale mari. In scenariul optimist, fie se formeaza doua –trei eurozone, fie se intampla o minune si se rezolva criza. Personal cred ca Cipru va ameninta cu iesirea din Euroland, va santaja chiar, iar in final oalele sparte vor fi platite in solidar. Ni se va spune ca in Romania totul e ok, ca noi niciodata nu vom ajunge ca……dar cat sa mai credem in spiridusi?

Putina educatie financiara de la Thales din Milet

Criza actuală este si un eşec clar al uniunii monetare. Poate ca de la asta ar trebui pornit.

Citeste si de ce nu e nicio criza a datoriilor suverane, e doar una bancara si atat

Regina Elisabeta, la o intalnire cu reprezentanti ai lumii economice a spus (eram in 2008): ‘It’s awful – Why did nobody see it coming?’ Cum naibii nimeni nu a vazut ce urmeaza? Lumea financiara s-a comportat ca un copil lasat la joaca nesupravegheat. Mai intai a spart un geam, apoi a dat foc unei case dar acum ameninta intreg cartierul. Ce fac parintii copilului? Se aduna in sedinte familiale si decid ca uite draga, nu prea e frumos ce face Pustiulica. Poate ar merita o palma la fund, spune mama. Dom`ne sa nu ne grabim sa pleznim din senin. Are si copilu Drepturi, ca e cetatean european!, zice tatal.

In vremea asta Pustiulica pune cutitul la gatul oamenilor ca sa isi mai scoata si el un ban…

Comenteaza pe blogul Hymerion.ro