Familia Ionescu, depozitul de mere si o explicatie a crizei bancilor din Cipru
“Cu un drum, mai eliberez din spatiu si pot primi alte fructe de la cei care au surplusuri”, zicea dl Ionescu frecandu-si bucuros mainile. Celor care le depozita la el, le promisese ca la fiecare kilogram luat in custodie, le va returna un kilogram plus doua mere in fiecare luna.
Daca tragea linia, castiga lunar 3 mere la fiecare kilogram, ceea ce nu era putin lucru. Afacerea prospera, asa incat in nici un an, Ionescu si-a deschis un al doilea depozit. Dupa vreo 3 ani, avea vreo 10 depozite, iar afacerea cu mere inflorea luna de luna.
Popescu, vecin si prieten din copilarie cu Ionescu, vazand ce bine ii merge vechiului sau prieten, a copiat reteta afacerii cu mere. Si-a deschis un depozit, apoi doua, apoi trei, iar cand ramanea in pana unul dintre ei, se imprumuta de la celalalt, asa incat clientii afacerilor lor sa nu sufere. La un moment dat, Ionescu a cerut o cantitate uriasa de mere pe care le-a livrat unui client extern, care se obliga ca in doua luni sa-i inapoieze de trei ori mai multe mere decat primise. Popescu l-a ajutat, ca doar asa se ajuta prietenii intre ei.
Dupa o jumatate de an, Ionescu a mai primit o oferta de la clientul extern, care ii cerea de doua ori mai mult, urmand sa-i restituie pentru fiecare mar imprumutat, alte 4 mere. Ionescu a fugit la Popescu si i-a spus ce pleasca a dat peste el. Popescu si-a frecat mainile, a scos aproape toate merele pe care le avea si i le-a dat vechiului sau prieten care le-a dat la randul lui clientului extern. Clientul i-a remis intr-adevar, la scadenta, de 4 ori mai multe mere decat imprumutase. Peste o luna, a venit cu o oferta de nerefuzat. Urma sa restituie pentru fiecare mar imprumutat, 10 mere.
Asa ca Ionescu si Popescu au transmis clientilor ca pentru fiecare mar pe care il primesc in depozite, vor plati alte cinci mere. Restul de cinci ne vor ramane noua, iar tot restul vietii vom fi asigurati, noi si copiii nostri, se gandeau cei doi oameni de afaceri. Oamenii cu mere in exces au fugit-auzind o asemenea oferta- si si-au depus ultimul mar din casa in depozitele celor doi. Ionescu si Popescu au strans mere cat nu vandusera in toata cariera lor si le-au pus la dispozitia clientului extern, pentru un profit nu-i asa, inzecit.
Numai ca la scadenta clientul nu mai era de gasit. Ionescu avea in fiecare luna de rambursat mere clientilor, Popescu la fel. Mai mult, aveau de dat inapoi cate 5 mere pentru fiecare mar primit. De unde atatea mere? Drept pentru care au anuntat ca la fiecare kilogram de mere primite, vor rambursa fix un mar. Cine nu-i convine, sa culeaga alte fructe de acum incolo. Fostii posesori ai merelor au facut scandal, s-au revoltat, dar degeaba. Chiar reprezentantii Primariilor de care apartineau le-au spus ca asta-i viata, oamenii mai si pierd.
In orasul acela, merele au inceput sa fie atat de urate incat nimeni nu a mai vrut sa auda de mere si toti locuitorii au trecut la cules de afine. Ionescu chiar vrea sa-si inaugureze noul depozit de afine.
PS. Evident ca reteaua bancara nu numara doar doua banci iar atragerea de depozite si plasarea ulterioara a lor e mai complexa, insa am preferat aceasta forma extrem de simplificata a descrierii lacomiei.
Comenteaza pe blogul Hymerion.ro

Povestea tinerei din Bacău care ține spectacole de stand-up comedy în Europa în patru limbi diferite și l-a făcut pe Seinfeld să râdă
INTERVIU Vestea bună și vestea proastă despre tulpina SARS-CoV2 din Africa de Sud, confirmată în premieră în România: Cât de ușor se transmite și cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva ei?
Noua LISTĂ a țărilor din zona galbenă / Republica Moldova, Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie, pe listă
Unul din cei doi pacienți din România infectați cu tulpina africană a SARS-COV2, fosta jurnalistă Liana Alexandru, povestește aventura sa COVID-19: cum s-au încurcat rezultatele testelor și cum voluntarii au salvat situația
CDC-ul american are un ghid cu sfaturi în cazul unei apocalipse zombi / Dr. Seuss, în topul vânzărilor Amazon după ce a fost acuzat de rasism / Nou film Star Trek, nou serial Terminator, confirmate
FOTOGALERIE Primăria Capitalei a montat anul trecut 500 de stații STB noi, de aproape 10.000 de euro bucata. Deși nu le-a plătit încă, o parte au fost deja vandalizate
Ca o implicatie logica din viitorul nu foarte indepartat, pentru protejarea sistemului, merele vor ramane la banca, se va interzice retragerea lor de catre clienti, care vor fi nevoiti sa plateasca in prima faza cu un card, i-telefon, i-ceas, iar mai apoi.. frunte sau mana dreapta, dupa preferinta.......
doar ca pe drum se mai strica merele...iar ionescu si popescu mananca din ele mereu.
mai mult, ei nici macar nu mai verfica depozitele, nu mai baga mere propriu-zis in ele, ci doar le plimba pe hartie de la unii la altii...
in fapt, Ionescu si Popescu au trait ceva mai bine o vreme, insa asta pt ca la randul lor s-au imprumutat cu mere.
In realitate, fara coruptia oamenilor din banci, modelul de crash din articol nu ar functiona.
Bancile se grupeaza in consortii cand finanteaza proiecte al caror risc nu si-l pot permite singure, astfel incat fractiunea de risc sa fie digerabila pentru fiecare banca.
Mecanismul este viabil si testat, dar cand setul de valori al oamenilor din banci se intoarce cu susul in jos, evident ca lucrurile se schimba.
Ce-l facea pe Ionescu asa sigur ca, peste o luna, cel care acum nu avea cum sau de unde sa ia mere ii va returna cinci mere in plus?