Familia Ionescu, depozitul de mere si o explicatie a crizei bancilor din Cipru

Luni, 25 martie 2013, 17:33 Economie | Finanţe & Bănci

Domnul Ionescu si-a facut un depozit mare si  spatios, gandindu-se sa faca o afacere. Dupa ce si l-a pus la punct, a intrebat in stanga si-n dreapta pe cei care aveau fructe multe si nu aveau spatii unde sa si le depoziteze, propunandu-le sa le aduca in beciul lui si oferindu-le pentru asta servicii de calitate ba si o oarecare remuneratie. Oamenii cu cantitati peste cele de trebuinta s-au inghesuit asadar sa isi duca fructele in beciul Ionescu. Ionescu era om de afaceri, nu filantrop. Celor care aveau pofta de un fruct si nu aveau cum sa-l cumpere sau de unde sa si-l procure, le dadea imprumut cate un kilogram de mere, cu conditia ca dupa o luna sa primeasca inapoi un kilogram plus cinci mere, scrie Dan Popa pe blogul Hymerion.ro

“Cu un drum, mai eliberez din spatiu si pot primi alte fructe de la cei care au surplusuri”, zicea dl Ionescu frecandu-si bucuros mainile. Celor care le depozita la el, le promisese ca la fiecare kilogram luat in custodie, le va returna un kilogram plus doua mere in fiecare luna.

Daca tragea linia, castiga lunar 3 mere la fiecare kilogram, ceea ce nu era putin lucru. Afacerea prospera, asa incat in nici un an, Ionescu si-a deschis un al doilea depozit. Dupa vreo 3 ani, avea vreo 10 depozite, iar afacerea cu mere inflorea luna de luna.

Popescu, vecin si prieten din copilarie cu Ionescu, vazand ce bine ii merge vechiului sau prieten, a copiat reteta afacerii cu mere. Si-a deschis un depozit, apoi doua, apoi trei, iar cand ramanea in pana unul dintre ei, se imprumuta de la celalalt, asa incat clientii afacerilor lor sa nu sufere. La un moment dat, Ionescu a cerut o cantitate uriasa de mere pe care le-a livrat unui client extern, care se obliga ca in doua luni sa-i inapoieze de trei ori mai multe mere decat primise. Popescu l-a ajutat, ca doar asa se ajuta prietenii intre ei.

Dupa o jumatate de an, Ionescu a mai primit o oferta de la clientul extern, care ii cerea de doua ori mai mult, urmand sa-i restituie pentru fiecare mar imprumutat, alte 4 mere. Ionescu a fugit la Popescu si i-a spus ce pleasca a dat peste el. Popescu si-a frecat mainile, a scos aproape toate merele pe care le avea si i le-a dat vechiului sau prieten care le-a dat la randul lui clientului extern. Clientul i-a remis intr-adevar, la scadenta, de 4 ori mai multe mere decat imprumutase. Peste o luna, a venit cu o oferta de nerefuzat. Urma sa restituie pentru fiecare mar imprumutat, 10 mere.

Asa ca Ionescu si Popescu au transmis clientilor ca pentru fiecare mar pe care il primesc in depozite, vor plati alte cinci mere. Restul de cinci ne vor ramane noua, iar tot restul vietii vom fi asigurati, noi si copiii nostri, se gandeau cei doi oameni de afaceri. Oamenii cu mere in exces au fugit-auzind o asemenea oferta- si si-au depus ultimul mar din casa in depozitele celor doi. Ionescu si Popescu au strans mere cat nu vandusera in toata cariera lor si le-au pus la dispozitia clientului extern, pentru un profit nu-i asa, inzecit.

Numai ca la scadenta clientul nu mai era de gasit. Ionescu avea in fiecare luna de rambursat mere clientilor, Popescu la fel. Mai mult, aveau de dat inapoi cate 5 mere pentru fiecare mar primit. De unde atatea mere? Drept pentru care au anuntat ca la fiecare kilogram de mere primite, vor rambursa fix un mar. Cine nu-i convine, sa culeaga alte fructe de acum incolo. Fostii posesori ai merelor au facut scandal, s-au revoltat, dar degeaba. Chiar reprezentantii Primariilor de care apartineau le-au spus ca asta-i viata, oamenii mai si pierd.

In orasul acela, merele au inceput sa fie atat de urate incat nimeni nu a mai vrut sa auda de mere si toti locuitorii au trecut la cules de afine. Ionescu chiar vrea sa-si inaugureze noul depozit de afine.

PS. Evident ca reteaua bancara nu numara doar doua banci iar atragerea de depozite si plasarea ulterioara a lor e mai complexa, insa am preferat aceasta forma extrem de simplificata a descrierii lacomiei.

Comenteaza pe blogul Hymerion.ro