Incertitudinile legate de vanzarea sucursalei locale a Bank of Cyprus "tin" leul in intervalul 4,41-4,42/eur, scriu economistii ING intr-o nota redactata miercuri si transmisa clientilor. "Dupa doua sedinte cu volume foarte mici, pe fondul vacantei de Paste din

Europa de vest, leul a iesit in afara intervalului strans 4.41-4.42/EUR tranzactionat in ultima perioada si a incheiat ziua de ieri usor depreciat la nivelul 4.4225/EUR. Totusi, credem ca potentialul de depreciere din aceasta directie este limitat si ne asteptam joi la o posibila intarire a leului, cand va fi licitatia de obligatiuni pe cinci ani. Chiar daca suma planificata de 400 milioane lei este relativ redusa, credem ca intrarile straine la licitatia de joi nu vor fi impiedicate de o eventuala cerere puternica din partea jucatorilor locali, intrucat doar titluri de stat pe termen scurt ajung la scadenta in aceasta saptamana. Asadar, prognozam ca leul se va indrepta catre 4,40/EUR in aceasta saptamana", mai noteaza economistii citati.

"Ratele ON se afla in jurul a 5% de ceva vreme, in timp ce ratele pentru scadente mai indepartate au scazut cu circa 10pb fata de inchiderea de luni. Credem ca aceasta scadere a ratelor este legata de nepotrivirea dintre maturitatile titlurilor de stat ce vor fi emise si titlurilor care ajung la scadenta in aceasta luna. Astfel, cea mai mare parte a tilturilor de stat insumand 2,5 miliarde lei planificate de a fi emise in aprilie au maturitati de peste un an, in vreme ce titlurile in valoare de 2,8 miliarde lei ce ajung la scadenta in aceeasi perioada au fost emise pe teren scurt (max. un an). Asadar, este posibil ca o mare parte a sumelor scadente in aprilie sa nu schimbe profilul de maturitate a investitiei si sa ramana in piata. Titlurile de stat la sase luni in valoare de 1 miliard lei care au

ajuns la scadenta astazi ar putea sa fi adaugat la tendinta descendenta a ratelor. Mai mult, cererea pentru titlurile pe un an pe care ministerul finantelor le liciteaza luni va fi cel mai probabil foarte ridicata, iar scaderea ratelor pe termen lung ilustreaza probabil aceste asteptari", se mai arata in nota citata.