Exista dou directii mari la nivel global spre care ne indreptam: regelementare mai puternica a pieteleor si relaxare fiscala. Astazi o sa ma concentreze pe pericolele care vin dinspre acest tip de reglementare. Intr-un articol publicat acum o saptamana Profesorul Daianu prezinta motivul pentru care reglementarea, in viziunea sa, a esuat: a fost prea relaxata.
In articol sunt prezentate in detaliu si ce tipuri de reglementari trebuiesc introduse: “Limitarea leverage-ului, cerinte de capital si lichiditate augmentate, regandirea modelelor de risc, despartirea operatiunilor speculative de cele comerciale obisnuite, limitarea operatiunilor de trading, transparentizarea pietelor prin obligarea la tranzactii la vedere, includerea activitatilor din “umbra”, extrabilantiere, si a operatiunilor fondurilor de risc si fonduri private de investitii, legarea veniturilor din industria financiara de performanta pe termen lung, penalizarea celor care incalca relatia de incredere intre agent si investitor, etc, fac parte din reforma necesara", scrie Florin Citu pe blogul lui.
Toate aceste “restrangeri” sunt restrangeri ale pietei. Din pacate niciuna nu o sa functioneze NICIODATA. Pentru oricine lucreaza in sistemul finaciar-bancar este foarte clar ca nu exista nicio reglementare care sa stea in fata unui profit potential mare. De fapt acest tip de reglementari au efectul pervers de subventiona “creativitatea” actorilor din piata financiar –bancara pentru a le putea ocoli. Cel mai simplu si usor exemplu il gasim pe piata bancara din Romania. In dorinta de a pune o frana creditului in valuta BNR a crescut rata rezervelor minime obligatorii (RMO) la 40%. Ce inseamna acest lucru? Pentru fiecare euro din depozite bancile depuneau 40 de eurocenti la BNR si imprumutau catre clienti numai 60 de eurocenti. Efectul nu a fost cel dorit de BNR din contra. Pentru ca cererea de credite in euro era foarte mare si pentru ca profitul era pe masura bancile comerciale au fost fortate sa atraga mai multe imprumuturi din exterior, decat ar fi facut-o in cazul unei rate a RMO de 20%, astfel contribuind la deficitul contului curent si la apreciearea excesiva a leului fata de euro. In plus bancile comerciale au folosit toata inteligenta interna pentru a ocolii aceasta prevedere si astfel au aparut tot felul de contract de finantare pe termen lungi dar doar pe hartie sau tot felul de produse care sa ascunda depozitele din bancile din Romania. Concret, reglementarea a esuat dar mai mult a si dus la efecte negative pentru economie si a distorsionat informatia din piata.
La acelasi lucru ar trebui sa ne asteptam si de la propunerile Profesoului Daianu, pe care de fapt le regasim astazi pe masa tuturor reglemenatorilor la nivel global. Dar nu gasim o singura reglementare: institutia falimentului. Frica de faliment, CREDIBILA, este singura care ii va indemna la prudenta pe actorii din piata. Orice alta bariera impusa intre institutia financiara si profit o sa fie ocolita la un moment dat. Exact lipsa unei perspective credibile a falmentului a dus la situtia din 2008 in care s-au acumulat dezechilibrele din sistemul financiar si nu “light touch regulation”. Frica de faliment a fost eliminata din piata financiara in 1986 cand administratia Clinton la sfatul lui Rubin (venit din sistemul financiar bancar si dupa intors tot in sistem) a salvat de la faliment Mexic (1986). A urmat Coreea de Sud in 1997, Thailanda, Indonesia, Brazilia in 1998, LTCM etc. In toate aceste “bailout” uri au fost implicate banci comerciale ca finantatori, banci care au inteles ca falimentul nu mai este o amenintare. In 2007 programul TARP (troubled assets relief program) a avut rolul de a le garanta acestor banci ca falimentul pentru ele nu este o amenintare.
“Cauzele” crizei financiare prezentate de profesorul Daianu nu sunt rezultatul unui sistem de regelmentare “light touch”. Sunt eectul unui sistem de reglamentare coruptibil si de unde a fost eliminat singurul motiv pentru care o institutie financiar /bancara ar fi prudenta: FALIMENTUL.
Rolul reglementatorului in viziunea mea este foarte simplu:
1) De a mentine tot timpul FALIMENTUL ca pe o amenintare CREDIBILA
2) De a se asigura ca actorii pietei nu lucreaza impotriva consumatorului.
In viziunea mea piata nu trebuie regelementata. O piata reglementata duce la ce foarte bine surprinde profesorul Daianu” In Romania pietele financiare sunt relativ nesofisticate si lipsite de adancime. “. Dar dupa cum spuneam in Tipul Regelementatorului Conteaza si dupa cum vedem in jurul nostru o tara cu piete financiare PRIMITIVE este o tara care nu se dezvolta. Din pacate persepctivel nu sunt foarte bune atunci cand continuma sa ne concentram eforturile pe reglementarea pietei si nu incercam sa vedem cum piata poate ajuta consumatorul.
Comenteaza pe blogul lui Florin Citu.
