Joi au fost depuse doua oferte finale de preluare a business-ului Blue Air, au transmis HotNews.ro oficialii Casei de Insolventa Transilvania (CIT), coordonatorul echipei de negociere pentru vanzarea companiei aeriene . "Ofertele trebuie sa fie insotite si de dovezi de depunere a garantiei solicitate de catre Comisia de organizare a procedurii de vanzare. Ofertele vor fi deschise vineri, 17 mai. Daca toate conditiile solicitate sunt indeplinite, Comisia de vanzare, in urma deschiderii ofertelor, va desemna un castigator. Acest castigator va trebui ulterior aprobat de catre creditori si actionari inainte de a se face efectiv transferul business-ului", mai spun oficialii CIT. Anuntul de scoatere la vanzare a companiei Blue Air a fost facut pe 11 aprilie 2013.

Intr-o prima etapa a procedurii de vanzare, echipa de negociere coordonata de Casa de Insolventa Transilvania a atras 12 investitori interesati. Dintre ofertele depuse, 9 au fost considerate eligibile. In urma procesului de evaluare si analiza a ofertelor depuse, in cursa pentru Blue Air au mai ramas 3 investitori. Doi dintre acestia au depus astazi ofertele finale.

Casa de Insolventa Transilvania, in acord cu creditorii si investitorii interesati de Blue Air, a accelerat licitatia pentru compania aviatica pentru a putea conferi companiei o stabilitate ridicata. S-a decis vanzarea business-ului Blue Air pentru a consolida pozitia companiei pe piata din Romania, cat si pe piata europeana, si pentru a putea imbunatati calitatea serviciilor de transport aerian oferite pasagerilor. Casa de Insolventa Transilvania a fost coordonatorul echipei de negociere inca de la demararea procesului.

Blue Air si constructorul Romstrade sunt cele mai importante companii controlate de omul de afaceri Nelu Iordache, cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii alocati pentru construirea autostrazii Nadlac-Arad si aflat in prezent in detentie.

Tribunalul Giurgiu a aprobat in decembrie intrarea in insoventa a doua companii controlate de Iordache, Romstrade si firma specializata in servicii de taxi aerian Romstrade Logistic Expres.

Compania de transport aerian a anuntat la inceputul anului ca a anulat o comanda de 462,2 milioane dolari plasata in 2008 pentru cinci aeronave Boeing 737, programate pentru livrare in perioada 2015-2016, din cauza situatiei financiare a Romstrade.