Moneda europeana a fost cotata marti de BNR la 4,3485 lei, nivel care mai fusese atins de doua ori in acest an, in 24 aprilie si respectiv 21 ianuarie. "Pe volume foarte reduse care au devenit aproape o obisnuinta pentru piata locala, leul s-a depreciat treptat luni pana la 4,35/EUR. Un rezultat relativ slab al licitatiei de obligatiuni pe patru ani ar putea fi inca un semnal in sensul scaderii apetitului investitorilor straini pentru titluri de stat in lei la aceste niveluri. In aceste conditii, credem ca potentialul impuls pozitiv pe care il va primi leul in urma licitatiilor de titluri ramase luna aceasta va fi limitat. Iar inaintea influentelor mesaje de miercuri despre perspectivele politicii monetare in SUA, ne asteptam ca leul sa ramana in jurul valorilor curente", se arata intr-o nota transmisa marti clientilor de catre ING.

"Trei banci au atras ieri circa 700 milioane lei la operatiunea repo, o suma mai mare decat cea din urma cu o saptamana. Totusi, detaliile operatiunii de piata monetara de luni sunt foare asemenatoare cu cele inregistrate recent (in urma cu doua si trei saptamani), asa ca nu credem ca aceasta semnaleaza o inrautaire a conditiilor de lichiditate. Mai mult, ratele ON au scazut astazi la nivelul de 2,2% al facilitatii de depozit, fapt ce ne confirma asteptarile ca tensiunea pe finantare va fi temporara. Scaderea ratelor pe termen scurt s-a tradus totodata si in scaderi de circa 10-20pb ale ratelor intre 1-3M de pe curba FX swap", se mai arata in documentul citat.