Euro se tranzactiona miercuri in jurul orei 12,20 la un curs de 4.3512 lei, dupa ce marti leul a inchis sedinta la 4,3330/EUR. "Am fost surprinsi de evolutia buna a leului din sedinta de ieri, insa corectia din aceasta dimineata a compensat acea surpriza. Ne asteptam la o continuare a deprecierii pe fondul saltului deosebit al randamentelor titlurilor de stat americane", se arata intr-un raport trimis de ING clientilor sai miercuri dimineata.

"Miscarile ratelor de dobanda pe termen scurt au continuat sa fie in linie cu asteptarile noastre pentru scaderi. Cele pe termen foarte scurt se tranzactioneaza astazi la 3,80% fata de 4,60% cotat in dimineata zilei de ieri, un nivel vizibil mai scazut fata de 4,20% inregistrat in aceasi zi a perioadei precedente de observare a rezervelor obligatorii. Pare ca participantii incep sa imbratiseze ideea imbunatatirii pozitiei de lichiditate", se mai arata in raportul citat.

Potrivit aceluiasi document, segmentul 1M-3M continua sa se indeparteze de varful inregistrat la mijlocul saptamanii trecute de 4,65- 4,40%, fiind cotat miercuri la 3,80% fata de nivelul de 3,90-4,05% inregistrat dimineata precedenta. "Imbunatatirea evidenta a pozitiei de lichiditate a sistemului bancar ar trebui sa ajute segmentul 1M-3M sa continue sa se apropie de minimul ultimelor 12 luni ce s-a inregistrat saptamana trecuta: 2,75-2,95%. Ne asteptam ca licitatia de astazi pentru titluri de stat cu scadenta la 15 ani in valoare de 0,2 miliarde de lei sa indice un randament maxim in zona 5,20%, un nivel situat in partea superioara a piatei secundara – 5,20/5,00%", se mai spune in Raport.

Presa interna citeaza surse anonime ce spun ca MF a selectat patru banci pentru o posibila noua emisiunea de eurobond-uri. Ultima emisiunea de acest tip a avut loc in februarie (MF emitand titluri cu scadenta de 10 ani in valoare de 1,5 miliarde dolari la un randament de 4,50%, un nivel cu 5pb mai scazut decat cel sugerat de cotatiile pietei monetare si prima de risc a Romaniei) iar la mijlocul lunii aprilie directoarea Trezoreriei indica posibilitatea unei noi emisiuni in lunile de vara.

Privind retrospectiv, conditiile din piata nu sunt deosebit de atractive. Titlurile cu scadenta cea mai lunga in euro (2019) se tranzactioneaza la 3,74% marcand o crestere de 40pb fata de debutul lunii iar cele in dolari SUA (2023) sunt cotate la 4,33%, intr-o crestere de aproape 60pb de la inceputul lunii. Aceasta ar putea face ca managerii datoriei publice sa acorde o importanta mai mare costurilor de finantare, ceea ce ar reprezenta o schimbare fata de tiparul istoric, si aceasta s-ar putea traduce intr-o preferinta pentru titlurile in dolari SUA deaorece acestea sunt tranzactionate cu 30pb sub nivelul sugerat de piata monetara si prima de risc in timp ce cele in euro inregistreaza o prima de aproape 75pb fata de acelasi etalon.