Fondul pentru stabilitate financiara al Greciei a avizat preliminar un plan pentru vanzarea in doua etape a bancii elene Eurobank, care prevede posibila intrare a unui investitor privat in actionariatul bancii in primul trimestru al anului urmator, scrie Mediafax. Fondul Elen pentru Stabilitate Financiara a preluat controlul Eurobank, respectiv 94% din actiuni, dupa ce a recapitalizat institutia de credit cu fonduri puse la dispozitia statului elen printr-un program finantat de tarile din zona euro si FMI.

Planul, care se afla in faza stabilirii detaliilor finale, prevede intrarea in actionariat a unui investitor privat cu un pachet de actiuni de 30-40%, printr-o majorare de capital care ar putea avea loc in primul trimestru al anului urmator, scrie Kathimerini.

Pregatirile pentru aceasta prima etapa fac imposibila vanzarea de actiuni mai devreme de inceputul anului urmator, noteaza publicatia. Statul elen a preluat controlul Eurobank, parte a recapitalizarii bancilor elene dupa pierderile mari inregistrate din participarea la procesul de stergere a peste 100 de miliarde de euro din datoria statului elen.

Eurobank este singura dintre cele mai mari patru banci din Grecia care nu a reusit sa atraga capital privat suficient in procesul de recapitalizare pentru a evita preluarea managementului de catre stat. Conducerea Eurobank si reprezentantii statului elen au afirmat ca vizeaza o revenire cat mai rapida a bancii sub control privat.

Eurobank controleaza in Romania Bancpost, ERB Retail Services IFN, ERB Leasing IFN, Eurobank Finance, Eurobank Securities, Eurobank Property Services, Eliade Tower (55,94%), IMO Property Investments Bucuresti, IMO ¬ II Property Investments, EFG IT Shares Services, EFG Eurolife Asigurari Generale, EFG Eurolife Asigurari de Viata, Retail Development (55,94%) si Seferco Development.

Grupul bancar elen a inregistat in primul trimestru un profit net de 4,3 milioane de euro in Romania, fata de o pierdere de o pierdere de 10,3 milioane de euro in aceeasi perioada a anului trecut. Anul trecut, Eurobank a raportat pentru Romania pierderi de peste 35 milioane de euro, dupa un rezultat negativ de 25,1 milioane de euro in 2011.