"Va rog eu sa nu-i credeti pe cei care spun “In mod precis asa trebuie sa procedeze BNR!” In meseria noastra nu exista “in mod precis !” Nu exista asa ceva! De aceea nu dam drumul la minutele discutiilor din CA, ca nu stim ce s-ar intelege din ele. Dar nu suntem singurii- Bundesbankul procedeaza la fel", a spus Guvernatorul Mugur Isarescu la Constanta, in cadrul unui proiect demarat de BNR. Europa va trebui sa concureze cu SUA pastrand identitatea culturala, care e un activ nu un pasiv. Suntem prea aproape de cimitirile noastre ca sa scapam de identitatea noastra culturala. Sa pastrezi traditiile si identitatea culturala si in acelasi timp sa faci o federatie...sa vedem cum va iesi aceasta confederatie, a mai spus Isarescu

Mugur Isarescu, guvernatorul BNRFoto: Agerpres

Principalele declaratii ale Guvernatorului:

  • Comunicarea si credibilitatea sunt doua instrumente esentiale in politicile bancii centrale
  • Cei care au parul mai alb asa ca mine stiu ca intreprinderile socialiste primeau acele cifre de plan si pe baza lor actionau, stiau ce au de facut. Acum , noi suntem intr-o economie libera. Dar chiar sa credem ca fiecare isi face de cap intr-o economie libera ar fi prea mult...
  • Toti indicatorii se transmit prin comunicare iar ceea ce comunicam trebuie crezut.
  • Cum poate sa isi faca un om de afaceri un plan daca nu crede in cifrele noastre? Daca el nu crede, in loc de 3% el va pune 5% in planurile sale si chiar va urca inflatia . Ne-am convins cu tarie ca prin buna comunicare politicile noastre devin mai eficiente.
  • Ceea ce facem noi fac, toate bancile centrale din lumea civilizata
  • Un public educat intelege mai bine atat comunicatele BNR, crede mai usor in lucrurile adevarate, nu in rastalmaciri.
  • Unii au bani la banca si tipa ca vor dobanzi mai mari. Tipa sa crestem dobanzile si ne acuza ca am dus inflatia atat de sus incat dobanzile lor sunt real-negative. Altii tot oameni cu bani, dar cu bani pe minus cum ar veni, adica sunt debitori care au luat credite. Ei  vor dobanzi mai mici. Unii sunt exportatori si vor un curs mai mare, spunand ca munca lor nu e rasplatita. Altii sunt importatori si vor un curs mai scazut ca sa isi poata vinde mai bine marfa. Trebuie sa-i impacam pe toti.
  • Va rog eu sa nu-i credeti pe cei care spun “In mod precis asa trebuie sa procedeze BNR”. In meseria noastra nu exista “in mod precis !” Nu exista asa ceva!
  • De aceea nu dam drumul la minutele discutiilor din CA, ca nu stim ce s-ar intelege din ele. Dar nu suntem singurii- Bundesbankul procedeaza la fel.
  • Trei ore de discutii in CA le-am rezumat intr-un comunicat care nu depasea o pagina si jumatate . Dar ne-a luat atat de mult tocmai ca sa inteleaga si importatorul si exportatorul ca acolo face ceea ce trebuie
  • Uitati-va in jur si veti realiza ce efort logistic facem pentru a organiza asemenea actiuni. Aproape nu trece saptamana sa nu organizam cate un eveniment in domeniul comunicarii.
  • Am inceput la Timisoara sa predau, faceam si naveta prin 92-93. Si nu este an sa nu-i intreb pe studenti daca stiu de ce se numeste leul, leu. Pai ce, am ajut vreo savana in Romania? De ce nu se numeste lup de pilda?
  • Cam la doua serii stie doar un student. Dar oare ei au facut ce trebuie ca sa stie acest amanunt de ce se numeste leul, leu?
  • Adica sa nu stii ca am avut ambitia ca moneda romaneasca sa se numeasca “roman” . Si ca un carturar i-a explicat lui Cuza ca nu e buna denumirea, pe motiv ca la piata s-ar fi spus, uite, boul acesta face cat 10 romani. Ei, cum s-a ajuns la leu? Una dintre cele mai iubite monede care a circulat pe acest teritoriu a fost o moneda de argind olandeza, se numea leul taler, care a ramas in mintea romanilor cu aceasta denumire.
  • Pastram la BNR si moneda de 5 romani si moneda de un roman. Suntem ruda buna si cu dolarul. Acelasi taler, care se pronunta daldar si care prin Mexic a ajuns in SUA unde a devenit dolar.
  • De cate ori au incercat bancile centrale sa se ocupe de cresterea economica, a intervenit un esec.
  • Noi stam mai in surdina si intram doar in momentele de criza.