Unul dintre cele mai cunoscute efecte ale inflatiei este redistribuirea veniturilor. Afectand diferentiat puterea de cumparare a monedei, inflatia transfera practic avutie de la persoanele cu venituri fixe (pensionari) catre cele cu venituri ajustate la piata (salariati) sau de la creditori (deponentii bancilor) catre debitori (firme, persoanele care se indatoreaza). Datorita acestui efect redistributionist tiparirea de bani este considerata de catre economisti drept o forma de impozitare, scrie Bogdan Glavan pe blogul lui.
Magnitudinea si forma exacta a acestui proces de redistributie depind insa de trasaturile particulare ale fenomenului inflationist. Atunci cand tiparirea de bani afecteaza in principal piata creditului, provocand scaderea ratelor dobanzii sub nivelul lor natural, redistributia se va manifesta cu precadere intre creditori si debitori. Acesta este tocmai situatia pe care o traversam in prezent.
McKinsey Global Institute a publicat un foarte interesant studiu intitulat QE and ultra-low interest rates: distributional effects and risks. Raportul arata magnitudinea si efectele politicii de expansiune monetara derulata in ultimii ani de principalele banci centrale ale lumii. Astfel, daca luam in considerare doar efectul depresiv al tiparirii de bani asupra ratelor dobanzii, atunci se vede cum guvernele - principalul debitor din economie - au avut masiv de castigat. Companiile au avut si ele de castigat insa scaderea dobanzilor nu s-a tradus prea bine in cresterea investitiilor, pe fondul incertitudinii si intelegerii faptului ca sistemul financiar si astfel intreaga economie sunt dependente de stat si nu de piata. Cei care au avut de pierdut sunt... aproape toata lumea care a economisit si astfel a creditat economia, adica oamenii obisnuiti, care si-au vazut economisirile erodate de rata foarte mica sau chiar negativa a dobanzii.
Concret, in perioada 2007-2012 guvernele din SUA, zona euro si Marea Britanie au castigat 1,6 trilioane dolari datorita ieftinirii costului refinantarii si impozitarii profitului bancilor centrale (costul tiparirii banilor este practic zero, deci afacerea este destul de profitabila, va imaginati). Simultan, cetatenii au pierdut 630 de miliarde dolari datorita reducerii castigurilor din dobanzi. Dar nu chiar toti cetatenii au avut de pierdut. Cei care au avut cel mai mult de pierdut au fost varstnicii, care detin multe active lichide sau fonduri de pensii. Tinerii au avut mai degraba de castigat, deoarece ei joaca rolul de debitori in economie si au profitat de rate mai mici la creditele bancare.
Si uite asa, cu ajutorul morfinei inflationiste, se realizeaza pe ascuns, fara dureri si tipete, exact scenariul din Cipru sau cel discutat in cercurile inalte de la FMI: impozitarea averii, in special impozitarea avutiei lichide care, coincidenta, se suprapune cu scaderea veniturilor pensionarilor - generatia care atarna ca o piatra de moara de gatul statelor de pretutindeni. Situatia actuala este in fond una in care debitorii sunt la putere. Sau, ceea ce este acelasi lucru, creditorii devin insuportabili. Reteta este una singura: sa mai taiem din ei! Nu mai avem razboi in care sa reducem populatia,nu mai avem ciuma (Moartea Neagra) din Evul Mediu ca sa rezolve criza de lichiditate, asta este, ne descurcam cu ce avem: austeritate si inflatie, in proportii variabile dupa cum dicteaza talentul politic al fiecaruia si conditiile concrete ale electoratului.
Citeste textul integral si comenteaza pe blogul lui Bogdan Glavan
