Camera Deputatilor si-a adoptat, marti, bugetul propriu pe 2014, in suma de peste 235 milioane de lei, 270 de deputati votand in favoarea acestui buget, 25 fiind impotriva, in timp ce 26 s-au abtinut, potrivit Mediafax.

Potrivit bugetului adoptat, din cele 235.385.000 lei, cheltuielile de personal sunt in suma de 168.000.000 lei, in care se iau in calcul indemnizatiile deputatilor, salariile personalului, numarul posturilor finantate de la buget fiind de 1.895.

Din acest numar de posturi, 412 sunt deputatii alesi, 693 sunt functii publice parlamentare, 790 sunt functii contractuale.

Cheltuielile cu bunurile si serviciile sunt in suma de 56.099.000 lei si sunt pentru asigurarea functionarii si intretinerii cladirii, materiale necesare activitatii legislative, cheltuieli de protocol, cheltuieli aferente cazarii si transportului aferente deplasarilor interne si internationale ale deputatilor si personalului.

Secretarul Camerei Deputatilor Niculae Mircovici anuntase, dupa sedinta Biroului Permanent al acestui for legislativ, ca bugetul Camerei Deputatilor pe anul 2014 este de 235 de milioane de lei, adica cu 13% mai mare fata de 2013.

"Suma bugetului este de 235 de milioane. Daca ar fi sa facem o comparatie, e o crestere cu 13% fata de anul trecut, in conditiile in care numarul de parlamentari a crescut de la 334 la 412. Ca sa facem o comparatie, in 2008 bugetul a fost de 270 de milioane, in 2010 a fost de 291 de milioane, din 2010 a inceput trendul descendent. Anul acesta este de 235 de milioane, cu 13% mai mult fata de 2013, insa mult mai mic fata de ceilalti ani anteriori", a explicat Mircovici.

El a facut o comparatie si cu bugetele parlamentelor din tarile europene.

"Vizavi de bugetul general al Romaniei, bugetul Parlamentului este de 0,03% din bugetul national, in conditiile in care media europeana este de 0,05%, deci suntem la aproximativ jumatate din media europeana cu cheltuielile", a adaugat Niculae Mircovici.

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, ca institutia pe care o conduce va avea in 2014 un buget de 222 de milioane de lei, el aratand ca suma este similara celei din 2013 si ca, in aceste conditii, se mentin taierile si restrictiile, bugetul fiind unul de criza.

Biroul Permanernt al Camerei Deputatilor a aprobat, marti, un memorandum intern privind modificarea listei de dotari independente ale Camerei, potrivit caruia acest for legislativ urmeaza sa achizitioneze un plug de zapada si "niste maruntisuri", a declarat secretarul Camerei Niculae Mircovici.

"Am depus la Biroul Permanent al Camerei un memorandum privind modificarea listei de dotari independente si alte cheltuieli asimilate investitiilor pe anul 2013. Bugetul, in urma rectificarii bugetare, s-a redus si a ramas la suma de 3.961 mii lei. In ceea ce priveste procurarea de autoturisme, in urma licitatiei s-au cumparat (autoturisme -n.r.) cu 3.935 mii de lei, rezultand o economie de 430.000 de lei. Din aceasta economie, de 430.000 de lei s-a aprobat dotarea cu un plug pentru zapada si cu alte materiale din acestea marunte care sunt necesare in momentul de fata", a explicat Mircovici.

El a aratat ca, asa cum "omul isi ia lopata, iar cel care are o suprafata mai mare isi ia aspirator", Camera Deputatilor isi ia un plug pentru zapada.

"Din 430.000 de lei ce poti sa iei? Deci s-a luat plugul, se mai iau doua elemente pentru instalatia cu circuit inchis care exista aici, niste maruntisuri. Atunci cand discutam despre bugetul unei Camere care inseamna 0,03% din bugetul national, nu ne punem problema ce inseamna 400.000 de lei in totalul unor cheltuieli, bani care sunt facuti din economia care a rezultat in urma licitarii cumpararii masinilor", a adaugat Niculae Mircovici.

Potrivit memorandumului intern, pe lista de dotari independente se mai afla achizitionarea a sapte laptopuri pentru pregatirea documentelor in timpul sedintelor din plen din Biroul permanent si din comisii, un echipament de jantare, o masina de echilibrat roti, o statie de incarcat acumulatori, un tester diagnosticare, o instalatie de colmatare instalatii sanitare, un echipament termografic, un sistem integrat server multifunctional.

Si Senatul si-au adoptat marti bugetuL, de 100,8 milioane de lei. Proiectul de hotarare a primit in plen 98 de voturi "pentru" si 3 abtineri.

Astfel, bugetul Senatului pe anul 2014, finantat din resurse de la bugetul de stat, se stabileste la suma de 100,8 milioane de lei, din care cheltuieli curente in suma de 99,2 milioane de lei.

Potrivit proiectului de hotarare, cheltuielile cu personalul ajung la 77 milioane de lei, capitolul bunuri si servicii, la 20 milioane de lei.

Cheltuielile de capital se ridica la suma de 1,6 milioane de lei.