Peste o luna, anul 2013 se incheie. Prilej de analize, de eventuale dezamagiri si de sperante, nu neaparat in aceasta ordine. HotNews intentioneaza ca in perioada care a mai ramas din acest an sa-i aduca la rampa executivii din sistemul bancar local dar si din Finante si din mediul de afaceri, incercand sa deslusim cum au vazut domniile lor 2013 si ce asteptari au pentru 2014. Incepem aceasta serie de interviuri cu Laszlo Diosi, cu care am stat circa doua ore de vorba in biroul sau, incercand sa-l descos despre banca pe care o conduce dar si despre sistemul bancar in general. O discutie lejera, rezumata in discutia de mai jos.

Laszlo Diosi, CEO OTP BankFoto: Hotnews

​Rep: Cum v-a trecut ziua?

Laszlo Diosi, CEO OTP BANK: Azi? N-ati vrea sa stiti. Dar a fost oricum o zi mai buna decat cea de ieri. Si sper, mai proasta decat dea de maine

Rep: Cum a fost 2013 pentru OTP (si sistemul bancar) si ce asteptari exista pentru 2014?

L.D.: Daca vorbim despre bancile de azi, trebuie sa spun ca e un sector care arata complet diferit fata de cum arata acum 5 ani. Avem un sistem de reglementare si, foarte important, de monitorizare a sistemului bancar mai strict, astazi. Sistemul bancar este foarte lichid si foarte important este si faptul ca toate bancile au business nou.

  • Ce s-ar fi intamplat daca unele banci nu ar fi dat credite? Probabil ca ar fi pierdut cota de piata si in final ar fi fost eliminate din piata.

Rep: Si asta e un lucru rau ca sunt mai multe reglementari?

L.D.:Sincer, nu am nimic impotriva regmentarilor, din contra cred ca in Romania sectorul bancar e suficient de bine reglementat si monitorizat. E drept, si in Cipru bancile au fost bine reglementare, dar din pacate nu si monitorizate si de aceea s-a intamplat ce s-a intamplat.

La nivel european, birocratia este foarte ridicata si asta nu e in mod necesar un avantaj pentru sistemul bancar. Dar exista o supra-reactie din partea UE si ca de fiecare data, cand reglementarile au fost prea puternice, jucatorii din piata au gasit portite legale prin care sa ocoleasca normele prea stricte.

Acum cinci ani, bancile au dat credite din surse atrase din strainatate, chiar daca era oarecum impotriva unor reglementari, dar exita o portita prin care au putut face acest lucru in mod legal.

Ce s-ar fi intamplat daca unele banci nu ar fi dat aceste credite? Probabil ar fi pierdut cota de piata si in final erau eliminate din piata. Ca sa concluzionez, trebuie sa fim bine reglementati si monitorizati , dar nu supra-reglementati.

  • Creditele neperformante sunt la 21% la nivelul pietei, da? Prin urmare, am pierdut 21% din venituri. Costurile sunt aproximativ la fel, dar la venituri avem un minus de 21%

Daca discutam de businessul din 2013, ganditi-va asa: creditele neperformante sunt la 21% la nivelul pietei, da? Oricum, locul 4 in UE. Prin urmare, am pierdut 21% din venituri. Costurile sunt aproximativ la fel, dar la venituri avem un minus de 21%. Cum sa reactionezi la asa ceva? Tai costuri, inchizi sucursale - noi am inchis 20 de sucursale in ultimii ani. Dar, cu taieri de costuri nu se poate face business bun. Noi trebuie sa avem venituri, nu din taieri de costuri. Stiti ce spunea Churchill dupa Dunquerque: Nu castigi un razboi prin evacuari!

Rep: Bine, d-le Presedinte, dar o banca nu are venituri doar din creditare, din restituirea imprumuturilor acordate. Mai exista si o activitate de trezorerie, mai sunt comisioane...

L.D.: Sa va spun ceva: noi facem la anul 10 ani de prezenta in Romania, acum suntem la 9 ani de existenta pe piata de aici. Am inceput sa dam credite de acum 8 ani. In cazul nostru, nivelul veniturilor din rate de dobanzi este de circa 80%, iar cel din comisioane de 20%. Bancile mari, cu o vechime mult mai mare, au poate 60% venit din rate de dobanzi si de aceea, chiar daca aceste venituri le-au mai scazut, au reusit sa treaca mai usor prin criza.

Rep: Pana la urma, 2013 a fost un an bun sau rau?

L.D.: Pentru banca noastra, 2013 a fost un an bun, pentru ca am facut business nou, bun si pe termen lung. Am triplat numarul de vanzari in sucursale, am vandut multe pachete de servicii catre PFA si IMM, am coborat la un nivel al LTD la sub 200% de la 500 la suta (acum 6 ani), ne-am marit baza reala de clienti care fac tranzactii. Toate acestea fara sa fie nevoie sa ne marim capitalul, OTP Bank avand o stabilitate foarte buna.

  • 2014 cred ca va fi mai bun pentru sectorul corporatist si in primul rand pentru companiile de talie medie si peste medie

Rep: Care ar putea fi liniile de business in care creditarea ar putea inregistra un avans semnificativ in 2011 atat pe segmentul persoanelor fizice cat si pe cel al persoanelor juridice? Cum percepeti evolutia economiei in acest an?

LD: Agricultura, IMM, energia sunt principalele tinte catre care ne-am indreptat si pana acum si carora le vom acorda atentie si in 2014. Am dezvoltat cateva produse pentru agricultura si pe care le-am vazut cu succes.

2014 cred ca va fi mai bun pentru sectorul corporatist si in primul rand pentru companiile de talie medie si peste medie. Vor urma apoi clientii mai mici. Anul viitor, sectorul bancar ar trebui sa se focuseze pe segmentul de companii medii.

Rep: Dar nu de acolo vin si cele mai multe neperformante?

LD: Ba da, de aici vin si neperformantele, dar cu o precizare: daca nu am lua in calcul companiile din real estate, situatia ar arata cu totul altfel fata de ce vedem noi. Iar la marile companii de pilda, NPL-ul ar fi foarte mic, egal cu cel de dinaintea crizei.

Rep: Bancile franceze finanteaza companii franceze, cele din Israel finanteaza companii israeliene. OTP cum sta cu finantarea companiilor maghiare?

LD: Avem un departament dedicat acestui business. Exista in Romania peste 10.000 de firme cu capital maghiar. Din top 10 investitori maghiari ii finantam pe principalii 4-5. Facem multe sa promovam Romania in randul investitorilor din Ungaria, deoarece suntem un precum un pod intre Romania si Ungaria. Dealtfel, chiar m-am intors de la Bekescsaba unde am tinut o prezentare despre Romania, in care aratam potentialul ridicat al economiei romanesti. Anul trecut am organizat o conferinta in Budapesta in care am promovat Romania.

  • Sunt doar 2-3 orase mici si fara potential de unde ne-am retras.

Rep: Care au fost masurile de ajustare pe care institutia Dvs de credit le-au luat in 2013 (re-dimensionare a retelei, a personalului, a salariilor samd)? Veti continua aceste ajustari si in 2014?

LD: Am relocat activitatea unor sucursale sau am inchis unele sucursale, dar in cea mai mare parte din orase unde aveam prea multe unitati bancare. Sunt doar 2-3 orase mici si fara potential de unde ne-am retras. Am dezvoltat mult capacitatea IT&C, solutii noi in directia mobile banking, internet banking. Am fost nevoiti sa ajustam o parte din salarii, am majorat echipa de recuperari, dar nu am taiat din costul de training sau marketing.

  • 30 de banci universale ar fi un nivel optim, iar restul de nisa

Rep: Veti lansa in 2014 produse noi? Daca da, care sunt zonele vizate (carduri, produse de economisire/investitii/credite samd)?

LD: Nu planificam lucruri foarte revolutionare. Modelul de business pe care l-am aplicat anul trecut si pe care l-am dezvoltat anul acesta e suficient. Intentionam sa dezvolta portofoliul de produse pentru IMM si vrem de asemenea sa dezvoltam si mai mult platforma de internet banking.

Rep: Sunt prea multe banci in Romania. Considerati ca 2014 va aduce retrageri/fuziuni/achizitii din piata bancara a unor jucatori?

LD: Un numar de 40 de banci nu e o problema in Romania, dar cred ca sunt prea multe banci care se considera universale. Consider ca 30 de banci universale ar fi un nivel optim, iar restul de nisa. Belgia are 4 banci care au 90% din piata...

Rep: Dar si comportamentul cultural si financiar al belgianului e diferit de cel al romanului

LD: Asa este, aveti dreptate. Aici avem o problema cu numarul ridicat al retelei de unitati bancare. In Huedin sunt 6 banci. Ce finanteaza 6 banci acolo? Erau suficiente 3 banci la ce business se deruleaza acolo.

Ganditi-va ca o unitate bancara are nevoie de 4000 de clienti persoane fizice si de cateva sute de IMM ca sa fie rentabila.

Rep: Cum si in ce masura a afectat povestea "clauzelor abuzive" imaginea sectorului bancar si a OTP? Care ar putea fi solutia optima?

LD: Problema aceasta a venit odata cu criza. Daca nu intram in criza, nu am fi discutat despre acest subiect. Si mai cred ca acest subiect e abordat mai degraba emotional decat rational..

  • Clientii care inainte de 2008 au cumparat cu bani cash un apartament, si ei au pierdut bani, chiar daca nu direct. Au pierdut 40% din valoarea imobilului. De ce in cazul lor situatia e perceputa diferit de cei care au pierdut luand un credit?

Rep: Din partea clientilor?

LD: Din partea tuturor partilor implicate. Din pacate sunt unii care se folosesc de emotiile oamenilor in interesul lor si nu pentru miza reala a acestei discutii. Ganditi-va ca tarile care si-au pierdut sistemul bancar si-au pierdut si economia. Nu pot accepta ideea ca numai bancile sunt de vina. Noi am vandut absolut legal produsele noastre, fara sa fortam pe nimeni. Solutia trebuie sa ia in calcul si situatia clientilor, dar si pe cea a bancilor.

Rep: Poate fi o solutie proiectul propus de un parlamentar UDMR...?

LD: Nu cred in aceasta solutie.

Rep: Si atunci in ce ar putea consta solutia? Banuiesc ca ati discutat in cadrul ARB sau cu BNR...

LD: Evident, evident ca avem discutii. Dar sa va mai spun ceva: clientii care inainte de 2008 au cumparat cu bani cash un apartament, si ei au pierdut bani, chiar daca nu direct. Au pierdut 40% din valoarea imobilului. De ce in cazul lor situatia e perceputa diferit de cei care au pierdut luand un credit?

Oricum, situatia de la noi e mai buna decat in alte tari. Daca ar fi sa comparam cu Islanda, Irlanda, Portugalia, Cipru si atatea alte state, unde sectorul bancar a fost sprijinit cu bani de la buget. La noi, pierderile sectorului bancar au fost acoperite cu capitalul propriu al bancilor.

  • Imi doresc ca 2014 sa fie un an stabil din punct de vedere economic, fiscal si legislativ. In plus, avem nevoie de o strategie la nivel de tara, pe termen lung, care acum ne lipseste

Si inca ceva: din 1,1 miliarde investitii straine de anul trecut, cel putin 600 de milioane au fost investite de bancile-mama.

Apoi, puneti-va in situatia bancilor – mama: daca ele vad ca intr-o regiune subsidiara nu mai merge, pot decide sa se retraga in alta regiune.

Rep: Care sunt top 3 provocari ale anului 2014?

LD: 1. Rata imprumuturilor neperformante. 2. Reglementarile si practicile in materie juridica. 3. Riscul ca intr-un an de alegeri sa intalnim un derapaj bugetar.

Rep: Va temeti de un asemenea derapaj?

L.D.: Da, exista acest risc.

Rep: Ce va doriti de la 2014?

L.D.: Imi doresc sa fie un an stabil din punct de vedere economic, fiscal si legislativ. In plus, avem nevoie de o strategie la nivel de tara, pe termen lung, care acum ne lipseste...