"Facilitatile pe care Guvernul probabil ca le are in vedere pentru companiile petroliere trebuie sa fie in concordanta cu regulile UE si sa nu depaseasca acest cadru. In plus, ele trebuie sa fie aplicate doar cu caracter temporar si nu in ultimul rand sa respecte normele ajutorului de stat. Sunt convins ca se va tine cont de aceste elemente", a marturisit joi Mihai Tanasescu, vicepresedinte al Bancii Europene pentru Investitii, la finalul ceremoniei de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa din partea SNSPA. Intrebat de reporterul HotNews daca aceste discutia pe teme de preturi cu toti petrolistii nu incalca regulile concurentiale, premierul Ponta a declarat sec ca Guvernul face politica fiscala in Romania.

Mihai TanasescuFoto: Hotnews

Tanasescu a mai vorbitdespre cele doua prioritati ale politicii fiscale pentru 2014. "Nu sunt eu cel care trebuie sa judece o decizie politica. Dar cred ca cel mai important in momentul de fata este sa avem o mai buna colectare a veniturilor bugetare si o mai corecta prioritizare a cheltuielilor bugetare. Vreau sa va marturisesc ca in bugetul pe 2014, aceasta prioritizare se vede ca fiind ceva mai buna decat in 2013, iar acest trend se va consolida in anii urmatori", a mai spus Tanasescu.

La ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa a participat, alaturi de numeroase personalitati ale mediului academic, financiar-bancar si politic, domnul Werner Hoyer, presedintele Bancii Europene pentru Investitii. In primul rand din sala au loat loc premierul Victor Ponta, Guvernatorul Isarescu, prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, ministrul Finantelor Daniel Chitoiu si alti invitati

Mihai Tanasescu (n. 1956) a absolvit Facultatea de Finante-Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice in anul 1978. Si-a continuat pregatirea de specialitate la Ecole Nationale d`Administration, Franta (1993) si a urmat un program de perfectionare in management, la Harvard Business School, SUA (1998).

La inceputul anilor '90, a inceput sa lucreze in Ministerul de Finante si in anul 1997 a devenit reprezentantul Romaniei la Banca Mondiala. In perioada 2000-2004, Mihai Tanasescu a fost ministru de Finante si guvernator pentru Romania la trei institutii financiare internationale: FMI, Banca Mondiala si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD).

In legislatura 2004-2007, Mihai Tanasescu a fost ales deputat si presedinte al Comisiei pentru buget, finante si banci din Parlamentul Romaniei. Din 2007, timp de cinci ani, Mihai Tanasescu a fost consilier principal al directorului executiv si membru al Consiliului director, in cadrul Fondului Monetar International. In august 2012, Mihai Tanasescu ajunge in top managementul Bancii Europene pentru Investitii, in calitate de vicepresedinte, responsabil cu portofoliul energiei.