Daca aveti impresia ca prin cresterea salariului minim vi se da ceva, atunci este doar o impresie. In realitate vi se ia. O recunosc toate autoritatile, de la Guvern la Presedinte. Cresterea salariului minim va aduce in 2014 la bugetul de stat o suma neta estimata de 314 milioane de lei, adica aproape 0,4% din suma colectata de stat prin impozitul pe venit si contributiile sociale, adica 0,15% din veniturile bugetare. Pare putin dar, cum ziceam, se ia, nu se da, scrie Bogdan Glavan pe blogul lui.

Daca este sa facem comparatie cu acciza la carburanti atat de discutata in ultima vreme, efectul cresterii salariului minim este echivalent cu suplimentarea accizei cu 1-2 eurocenti pe litru. Cu diferenta urmatoare, foarte importanta: acciza la benzina o platesc atat consumatorii (cei care se plimba) cat si producatorii (cei care transporta), in vreme ce cresterea salariului minim este suportata integral de producatori.

Tot nu v-am convins? Hai sa privim aceasta problema din alta perspectiva, comparand salariul minim cu productia creata in medie de un individ. Cu cat salariul minim este mai ridicat in comparatie cu productia medie, cu atat interdictia impusa de guvern este mai relevanta - adica mai apasatoare asupra mediului de afaceri. Va propun asadar sa vedem cum stam in raport cu alte tari

Datele Eurostat arata ca, desi Romania are unul din cele mai scazute salarii minime din UE (doar bulgarii au un salariu minim mai mic), daca il raportam la PIB/locuitor vedem ca lucrurile se schimba radical: Romania are un salariu minim mare, chiar foarte mare. De pilda, SUA - tara unde a studiat consiliera PM Ioana Petrescu, o avocata a cresterii salariului minim - are un salariu minim foarte scazut.

Pe romaneste, americanii produc multa valoare, iar in raport cu aceasta valoare (sau cu veniturile lor) salariul minim se situeaza la un nivel redus. In schimb, romanii produc putin; ei muncesc ineficient - din multe motive, in special din cauza dotarii insuficiente cu capital si a investitiilor proaste, nu intru in detalii - si castiga putin. Atat de putin incat salariul minim reprezinta o suma importanta in comparatie cu nivelul productivitatii. Romania are deja unul din cele mai impovaratoare salarii minime din Europa Centrala si de Est, iar cresterea lui in 2014 risca sa ne transforme in campionii salariului minim - la fel cum au fost pana nu demult grecii.

Daca privim evolutia salariului minim de la inceputul crizei incoace vedem ca el a crescut accelerat, mult mai rapid decat media cresterii salariilor. Ce inseamna acest lucru? Ca intr-un moment in care economia a avut nevoie de ajustari, de reduceri de costuri, noi am crescut costul muncii. Ne mai mira atunci ca rata somajului nu scade si ca avem cu 400000 de locuri de munca mai putin decat inainte de criza, desi PIB creste in acte de 3 ani de zile?

Ma astept ca Ioana Petrescu sa probeze cu argumente ca cresterea salariului minim nu va afecta activitatea firmelor. Asa cum se invata la cursul de Microeconomie, salariul minim poate fi sau nu relevant pentru piata muncii. Daca guvernul stabileste salariul minim la 200 de lei, probabil nu vor exista efecte importante; dar daca il stabileste la 4000 de lei, atunci intreaga economie va colapsa. Ce incearca sa faca orice guvern? Sa impuste doi iepuri dintr-o lovitura: sa vanda o gogoasa electoratului sporind salariul minim si, in acelasi timp, sa nu omoare mediul de afaceri astfel incat sa creasca somajul si masura adoptata sa se intoarca impotriva sa. Daca nu vedem un efect empiric semnificativ asupra somajului, aceasta nu inseamna ca salariul minim este o masura benigna. Inseamna doar ca guvernul a procedat machiavelic: a adoptat o masura cvasi-inutila pentru economie, dand insa senzatia clasei muncitoare ca e pasionat de bunastarea ei. Am insa impresia ca cresterea salariului minim in anul 2014 va lovi in mediul de afaceri mai rau decat a facut-o in trecut.

In Romania 1 milion de persoane vor fi afectate de masura guvernului. Aceasta inseamna aproape un sfert din piata muncii. Atunci cand statul stabileste nivelul pretului la o scara atat de mare, puteti sa-mi spuneti cata economie de piata avem si cat socialism? De asemenea, Romania are cel mai scazut numar de salariati raportat la populatie din Europa, la jumatate fata de cea mai mica valoare inregistrata in UE. Suntem in topul tarilor la impozitarea salariilor mici (click pe poza pentru marire). Ghici ciuperca, oare trebuie sa incurajam crearea de locuri de munca si cresterea angajarilor sau trebuie sa impunem restrictii si impozite pe piata muncii?

(...)

Departe de mine gandul de a nega ca salariul minim este mic in termeni de bunastare. Absolut. Toti cei care castiga acest salariu (si doar atat) se zbat in saracie. Insa ei se zbat in saracie nu fiindca nu are statul grija de ei, ci fiindca ii impoziteaza tot mai tare si ppune bete in roate economiei. Avem impozite uriase pe munca si suntem pe locul 134 in lume la povara totala a fiscalitatii, ca o tara bananiera. Deci costul derularii afacerilor in Romania este foarte mare. In Romania nu este profitabil sa produci, nu este rentabil sa muncesti sau sa oferi locuri de munca. Vreti sa schimbam situatia, sa sporim bunastarea populatiei, inclusiv a celor mai saraci salariati? Hai sa desfiintam salariul minim si sa micsoram drastic impozitele!

Citeste textul integral si comenteaza pe blogul lui Bogdan Glavan.