Astazi Congresul SUA o valideaza pe Janet Yellen in functia de guvernator al bancii centrale. Asadar, la sefia Fed urmeaza un economist de orientare keynesiana, probabil mai increzator in capacitatea interventiilor statului de a creste bunastarea decat a fost Ben Bernanke. Yellen a imprumutat aceasta viziune de la James Tobin (1918-2002), laureat al premiului Nobel si keynesian de prim rang, care i-a fost indrumator la doctorat. Intamplarea face ca un alt doctorand al lui Tobin, Koichi Hamada, este consilier special al primului ministru Shinzo Abe si aplica deja de ani buni invataturile lui Tobin in tentativa de imbunatati starea economica a Japoniei, scrie Bogdan Glavan pe blogul lui.
El este initiatorul dim umbra al asa-numitei "Abenomics"- tentativa de a stimula economia prin emisiune monetara, devalorizarea yenului si cresterea cheltuielilor de infrastructura.
Dar ce i-a invatat mai exact Tobin pe studentii sai, ajunsi astazi in pozitii decizionale-cheie la nivel mondial? Ca economia de piata esueaza. Ca statul are clarviziunea necesara pentru a indrepta lucrurile, stimuland economia prin tiparire de bani, reduceri de impozite si/sau cheltuieli publice. Ca atunci cand rata somajului este ridicata si PIB sovaie sa creasca, inseamna ca "cererea" este insuficienta, iar statul trebuie sa o impulsioneze ieftinind artificial creditul. Cand James Tobin s-a alaturat adminstratiei presedintelui John F. Kennedy in 1961, economia SUA incerca sa-si revina dupa a treia recesiune produsa in doar 7 ani.
Ca membru in echipa de consilieri economici ai lui Kennedy, Tobin a putut sa-si puna in practica ideile dezvoltand Operatiunea Twist - cumpararea de catre banca centrala a titlurilor de stat cu maturitate indelungata, pentru a reduce dobanzile pe termen lung si a stimula astfel cererea agregata. Apropos, in anul 2011 Ben Bernanke a reluat experimentul efectuat in anii `60, lansand un amplu program de cumparare de obligatiuni (initial 400 de miliarde dolari), adica de injectii monetare. Operatiunea Twist cat si celelalte masuri sugerate de Tobin si de restul keynesienilor au sfarsit lamentabil, contribuind semnificativ la perioada lunga de stagflatie din anii `70.
Pentru a intelege cum va opera Yellen la conducerea Fed, este elocventa opinia sa dispretuitoare despre capitalism in general si laudativa despre interventia statului:
"Asigura economia capitalista angajarea deplina a fortei de munca in absenta interventiei statului? Cu siguranta nu. Detin autoritatile informatia si capacitatea necesare pentru a imbunatati situatia macroeconomica? Da."
Acum, parerile sunt impartite. Friedrich Hayek, un alt laureat Nobel, ar spune probabil ca aceasta declaratie este o mostra de analfabetism economic. Hayek a demonstrat ca nimeni nu poseda informatia necesara alocarii eficiente a resurselor, deoarece aceasta este disponibila atomizat, la nivelul fiecarui actor din economie, si ca piata libera (prin preturi) este singurul mijloc eficient de a mobiliza aceasta "cunoastere dispersata" si de a aloca adecvat resursele.
Cu aceasta problema a lipsei cunoasterii se confrunta nu doar cei care incearca planificarea industriei sau a agriculturii, dar si planificatorii monedei. Dupa cum explica P. Boettke,
"problema fundamentala a sistemului bancii centrale nu este problema manipularii politice a unitatii monetare. Adevarata problema este ca sistemul bancii centrale presupune ca autoritatile statului pot sa dobandeasca informatii pe care nu au nici interesul si nici capacitatea sa le stranga. Pentru ca autoritatile bancii centrale sa administreze adecvat oferta de bani, acestea ar trebui sa posede cunoasterea conditiilor ofertei si cererii, care nu este disponibila nici unei minti sau grup de minti".
Mai exact, asa cum spune J. H. de Soto:
"Cunoasterea diferitelor componente ale ofertei si cererii de bani nu poate face obiectul acumularii obiective. Din contra, este de natura practica, subiectiva, difuza si dificil de articulat. Aceasta cunoastere se naste din dorintele subiective ale agentilor economici, care se schimba constant si depind de insasi evolutia ofertei de bani...Deci, este evident ca banca centrala nu poate dobandi toata informatia de care ar avea nevoie ca sa actioneze intr-o maniera coordonata...si sa intervina fara sa dauneze in activitatea bancara. In ciuda tuturor eforturilor depuse, in practica este aproape imposibil ca oficialii bancii centrale sa coordoneze adecvat cererea si oferta de bani... deoarece este extrem de dificil, daca nu imposibil, sa manipuleze asa-numita "baza monetara" si alti indicatori, precum indicele preturilor, rata dobanzii si cursul de schimb, fara sa produca influente destabilizante."
Hayek insusi, referindu-se direct la politica monetara si rolul statului, ridica urmatoarea intrebare (retorica), care probabil ar trebui tintuita pe usa fiecarei sali de seminar din facultatile de economie:
"O intreaga generatie de economisti ne-a predat ca guvernul are capacitatea ca pe termen scurt, marind cantitatea de bani, sa ne scape de toate belele economice, in special sa reduca somajul. Din nefericire acest lucru este adevarat doar pe termen scurt. Problema este ca aceasta expansiune monetara care pare sa aiba efecte pozitive pe termen scurt, devine pe termen lung cauza unui somaj inca si mai ridicat. Dar carui politician ii pasa oare de consecintele pe termen lung ale politicii sale, daca aceasta ii aduce voturi imediat?"
Sa reformulam. Eroarea pe care o comit Yellen si economistii keynesieni este urmatoarea: ei cred ca economia nu este compusa din indivizi inzestrati cu creier si manati de stimulente, ci din pioni, precum un joc de sah. "La butoane" se afla ei, vajnicii consilieri guvernamentali, plini de bune intentii si omniscienti, care prin diverse interventii ferme conduc societatea catre prosperitate. Am impresia ca Yellen se considera ca facand parte parte dintr-o categorie superioara de persoane, care cunosc cel mai bine nevoile poporului si cum sa fie acestea satisfacute. Ceea ce imi aminteste de celebra intrebare ridicata de Stiglitz - alt keynesian nobelizat- intr-o discutie din care incerca sa-si dea seama daca Paul Volcker (fost guvernator Fed) merita sa ajunga profesor la Princeton: "Cat e de destept? Este asa destept ca noi?" Probabil Yellen indeplineste criteriile lui Stiglitz mai bine decat le-ar indeplini orice economist sceptic in privinta competentei guvernului.
Nu stiu daca economistii keynesieni isi dau seama ca, prin politicile inspirate, prin tiparirea de bani pentru a salva marile corporatii si banci, prin reducerea artificiala a dobanzii si prin sustinerea cheltuielilor publice, servesc perfect clientelei politice care abia asteapta o asa "pleasca". Nimeni nu se supara daca Fed mai livreaza cateva miliarde cu dobanda zero "investitorilor" la bursa. Pentru ca, nu-i asa, noi stim ca bursa este busola economiei, iar ea trebuie sa mearga in sus, fiindca economia merge in sus, fiindca... asa zicem noi.
0
2
