Ce nereguli a descoperit Corpul de Control al premierului la compania de asigurari-reasigurari Care Romania
Potrivit CV-ului, Francu ar fi urmat in perioada 1990-1995 cursurile Facultatii de Management IT din cadrul Universitatii Bucuresti, iar in perioada 2001-2003 pe cele ale Universitatii IDW Management Den Haag-Olanda.
Radu Francu a detinut functia de presedinte al Directoratului in perioada mai 2010-iulie 2013.
In raportul Corpului de Control se mai arata ca in perioada 2010-2013 cat a fost Francu presedinte al Directoratului, compania a inregistrat o pierdere cumulata de 23,4 milioane lei.
In aceasta perioada, Francu a devenit proprietar al unui autoturism marca Bentley, dar nu a fost depusa declaratia de avere.
De asemenea, potrivit inscrisurilor transmise Corpului de Control, Radu Francu si Marius Constantin Banu, in calitate de presedinte, respectiv membru al directoratului, au utilizat sume importante din fondurile companiei, in valoare de 831 mii lei si 53 mii euro, in interes personal ori pentru persoane din afara companiei.
Cei doi au decontat din fondurile companiei contravaloarea unor sejururi efectuate impreuna cu familia sau cu alte persoane in strainatate in valoare de 65,8 mii lei si 31,6 mii euro. Vacantele au fost la Roma, Ibiza, Nisa, Cannes, Disneyland -Paris, statiunea Ischgl (Austria), statiunea San Benedetto del Tronto (Italia).
Corptul de Control a mai constatat situatii incare cheltuielile aferente transportului intern si international aerian au fost efectuate pentru persoane care nu erau angajate la societate, adica pentru membri si prieteni ai familiei Francu. Aceste calatorii au costat 134,6 mii Lei.
La acestea se adauga si alte cheltuieli decontate: imbracamite din Milano, transport cu elicopterul la Monte Carlo, produse Louis Vuitton si articole de pescuit.
Guvernul va sesiza Parchetul General in privinta acestor nereguli.

Ministrul energiei cedează în fața ANRE în ceea ce privește liberalizarea, deși este "ușor nemulțumit" / Marii furnizori de energie nu vor fi obligați să ofere reduceri de prețuri
Cum decurge vaccinarea într-o comună din Iași: doar patru persoane imunizate luni, o singură persoană programată pentru marți: „Nu pot să aduc oameni de acasă să-i vaccinez”
Povestea discului de la Nebra - Un fals extrem de bine făcut sau cea mai veche reprezentare a cerului?
“Oglinda fermecată” a autorităților ne spune povestea noastră de anul acesta. De fapt, Comisia de Prognoză o spune pentru buget
O copie din secolul XVI a lui „Salvator Mundi”, cel mai scump tablou din lume, a fost recuperată de poliția italiană / Povestea din spatele operei de artă
Daca te uiti si la cine este/era in CA vezi ca Eximbank e Bancorex2, gen Liviu Voinea care primeste anual sute de mii de euro de la stat.
Cum ar fi sa ajunga o asemenea porcarie la cuscru' si sa-l puna rau cu electoratul?!