Ministerul Finantelor estimeaza o reducere a consumului dupa majorarea accizei la benzina, si un plus la buget de 2009 milioane lei
Finantele arata ca majorarea costurilor ca urmare a cresterii impozitarii nu atrage cresterea direct proportionala a preturilor.
"Daca preturile s-ar forma pe seama costurilor, atunci nicio firma nu ar inregistra pierderi, iar falimentul ar deveni de-a dreptul imposibil. Intreprinzatorii nu ar trebui decat sa-si transfere costurile, oricare ar fi ele, in pretul final. Astfel, toti intreprinzatorii vor obtine profit, de vreme ce preturile vor fi deasupra costurilor. Totusi, piata ne arata contrariul, iar progresul economic se bazeaza pe rolul curativ al falimentului", se spune in document.
Potrivit Finantelor, daca producatorii sunt ingrijorati de taxarea suplimentara si accizele atrag cresterea preturilor, atunci va avea loc restrangerea consumului.
"Pretul carburantilor va fi mai mare, insa cantitatea vanduta va fi mai mica. In functie de amploarea cu care se va reduce cantitatea ceruta, producatorii ar putea sa-si vada vanzarile mult diminuate", se mentioneaza in document.
Din acest motiv, Ministerul Finanielor crede ca povara accizelor va fi impartita intre producatori si consumatori, ceea ce inseamna ca preturile carburantilor vor creste mai lent sau, in functie de conjunctura economica, este posibil chiar sa nu creasca
"Nu preturile se bazeaza pe costuri, ci mai degraba costurile sunt dimensionate de catre intreprinzatori, anticipativ, in raport de preturile pietei", considera specialistii din Finante.
Reprezentantii ministerului aduc ca argument comportamentul preturilor din 2010, cand TVA a crescut cu 5 puncte procentuale, de la 19% la 24%. Atunci cresterea preturilor s-a transmis etapizat si neuniform asupra marfurilor si serviciilor incluse in cosul de consum al populatiei. Majorarea cotei de TVA cu 5 puncte procentuale ar fi determinat o crestere teoretica a preturilor de consum cu 4,2%.
"In realitate, in prima luna de aplicare a cotei majorate de TVA, cresterea preturilor de consum a fost de numai 2,58% fata de luna anterioara. Acest fapt s-a datorat integral deciziei agentilor economici de a absorbi o parte din cresterea preturilor in vederea evitarii contractiei cererii. In cazul combustibililor, majorarea cotei de TVA a condus la o crestere a preturilor de 2,34%, sub nivelul matematic de 4,2% si sub cresterea medie a preturilor de consum", se mai arata in docoment.
De altfel, potrivit raportului, si in cazul majorarii accizelor incepand cu 1 ianuarie 2013, ca urmare a modificarii cursului de schimb luat in calculul accizelor, de la 4,3001 lei/euro la 4,5223 lei/euro (crestere de 5,16%), preturile finale s-au majorat cu numai 0,51%. Pentru luna ianuarie 2014, odata cu modificarea metodologiei de calcul a accizei, cresterea pretului mediu pentru combustibili a fost de 1,12%, ceea ce inseamna ca majorarea accizei a fost preluata in proportie de numai 73% in pretul final.
"Acelasi comportament s-a manifestat si in raport cu evolutia internationala a pretului petrolului si a produselor petroliere. In anul 2010 pretul petrolului (Brent) s-a majorat cu 35,7%, iar al produselor petroliere cu 26,3%. In anul 2011 cresterile au fost de 31,1% si respectiv de 38,0%. Preturile de consum pentru combustibili s-au majorat in Romania cu 13% in 2010 si 12,8% in anul 2011", se precizeaza in document.
Autorii materialului noteaza ca Comisia Europeana estimeaza pentru anul 2014 o reducere a preturilor internationale la aceste produse (4,9% la petrol si 2,8% la produse petroliere), tendinta care va favoriza absorbtia cresterii accizelor astfel incat desfacerile sa nu se reduca semnificativ.
De altfel, o analiza comparativa a preturilor la combustibil la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, pe baza datelor furnizate de Portalul European privind Energia din luna martie 2014, arata ca Romania se plaseaza in primele 10 state cu cele mai reduse preturi la benzina fara plumb (1,327 euro/litru), la polul opus aflandu-se Italia cu 1,769 euro/litru. Fata de media Uniunii Europene de 1,458 euro/litru, in Romania pretul la benzina fara plumb este cu 9% mai mic.
"In consecinta, daca se ia in considerare o transpunere integrala a majorarilor de accize in pretul final, fara a lua in calcul comportamentul agentilor economici, impactul cresterii nivelului actual al accizelor la benzina si motorina cu 7 eurocenti pe litru se poate stabili un nivel maxim de crestere a preturilor cu circa 6%. Intr-o astfel de ipoteza, pretul la benzina se va mentine sub media europeana, iar cel al motorinei se va situa in jurul mediei", adauga reprezentantii Finantelor.
Majorarea accizei pentru carburanti, de 7 eurocenti pe litru, intrata in vigoare la 1 aprilie, ar avea ca efect cresterea cu 0,41 lei/litru a pretului la benzina cu plumb si fara plumb, motorina si petrolul folosit drept combustibil pentru motor (kerosen), potrivit estimarilor anterioare ale Ministerului Finantelor.
Acciza la benzina cu plumb a crescut de la 547 euro/tona la 637,9 euro/tona, respectiv de la 421,19 euro/1.000 litri la 491,19 euro/1.000 de litri.
Acciza la benzina fara plumb a urcat de la 467 euro/tona la 557,91 euro/tona, respectiv de la 359,59 euro/1.000 litri la 429,59 euro/1.000 de litri, iar acciza pentru motorina a crescut de la 391 euro/tona la 473,85 euro/tona, respectiv de la 330,39 euro/1.000 litri la 400,395 euro/1.000 de litri.
Pentru kerosen, acciza a fost majorata de la 469,89 euro/tona la 557,39 euro/tona, respectiv de la 375,91 euro/1.000 litri la 445,91 euro/1.000 de litri.

O treime dintre pacienții cu Covid-19 se întorc în spital în următoarele 5 luni cu boli de inimă, de ficat sau cu diabet, iar unul din opt moare - amplu studiu britanic
Axionul ar putea să existe - Apar noi dovezi despre o particulă misterioasă a cărei poveste a început acum peste 40 de ani
Tiger, HBO Go: Un documentar despre mărirea și decăderea celui mai bun jucător de golf din toate timpurile. Dar nu numai
Experiențe personale: 5 tineri din România povestesc cum au folosit pandemia pentru a se reinventa
România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
(http://www.capital.ro/bugetul-de-venituri-si-cheltuieli-al-cndanr-pe-2014-a-fost-aprobat.html)
Venituri CNADR 2013 (HG): 6.474 mld lei
(http://www.cnadnr.ro/docs/pagini/HG1140.pdf)
Deci din acciza de carburanti se utilizeaza pentru infrastructura numai 251 mil lei (56 mil EUR). Restul, bani de campanie.
A. grosul transportului se face cu motorina. Comparatia cu benzina e palavra politica
B. comparatia de preturi e facuta pe coshul standard, adica produse vandute cu bon fiscal in hypermarket. Costul la maxi-taxi de exe nu e pe acolo.
C. Atelierele ce trec auto pe GPL nu mai fac fata (dar in USA nu exista asa ceva)
D. comparatia cu TVA numai pe prima luna de aplicare e manipulare curata.
Concluzie: vai de buzunarul nostru. Iar aia cu creare de joburi prin marirea accizei e de comedie.
[Yes √ ] [No]
Astia vin si baga niste goange, cu tva 24%, energie si combustibili de 3 ori mai scumpi... te umfla rasul cand ii vezi cu analize din astea facute la o halba de bere.
cu cat s-a scumpit mai mult benzina cu atat am mers mai putin in favoarea bicicletei, trenului, autobuzului.
in 2008 cu 140 de lei faceam un plin (44 L), faceam multe plinuri pe luna, faceam cam 2000 de km pe luna in medie.
In 2013 cu 260 de lei fac plinul insa merg sub 600 de km pe luna cu masina.
Per total consumul a scazut cu 330% iar preturile au crescut cu 80%. Per total, in ceea ce ma priveste, cotizez cu 250% mai putin la stat in ceea ce priveste benzina si sunt foarte mandru de asta.
deocamdata duc si tratative de a trece pe salariu minim pe cartea de munca pentru ca angajatorului ii convine, mie imi convine si voi sustine intr-un eventual proces ca asta e salariu meu real iar pe viitor voi face totul sa eludez cat mai mult taxele.
In rest, vb de altii, Canada, USA, etc si rupem strada in figuri cu masina personala...
Totusi nu pot sa cred ca un document official contine aceasta emanatie:
" Daca preturile s-ar forma pe seama costurilor, atunci nicio firma nu ar inregistra pierderi " !!??
Dar nu-i nici o surpriza, in toata lumea politica socialista se bazeaza pe cresterea fiscalitatii, nu pe masuri de stimulare a economiei. E regretabil insa ca PSD-ul ne ia de prosti cu explicatii gen "acciza va fi folosita pentru constructia de autostrazi." Va fi folosita pentru pomana electorala.
Dar bizonul voteaza PSD si apoi se plange..
De aici rezulta un curs mediu de 4,7 Ron.
Mai mult - de la un consum aproximativ de 5,7 - 5,8 mil tone recent estimat intr-un articol - statul a facut calculul cu cca 5,2-5,3 mil tone carburant. Asadar suntem de acord sa reducem consumul cu 10% fara sa avem in cedere alte aspecte pe langa peticirea bugetului de stat.
Dar el joaca baschet, se plimba cu lotca, cu avionul....acum ca s-a ingrosat gluma si ies la iveala marile furaciuni pesediste, boierii cer bani...s-a ascuns in cambuza si-si roade unghiile.
Daca romanii ii mai aleg pe astia...praful si pulberea se alege de tara.
MF: "Acciza pe carburant este necesară la buget pentru a acoperi cheltuielile. Deja avem o lipsă de 670 milioane de lei"
Eu sunt curios cam ce taxa ar mai putea sa mai creasca guvernul, acum ca avem TVA la 24%, taxa pe stalp, clawback, acciza la carburanti la cer, etc ...