Desi CEC Bank a obtinut in 2013 un profit brut de peste 56 milioane de lei, substantial mai mare decat celle 33,5 milioane de lei inregistrate in 2012, presedintele institutiei, Radu Gratian Ghetea, ar putea fi schimbat cu Enache Jiru. Seful CEC Bank a refuzat sa comenteze informatia, marginindu-se sa declare ca actionarul bancii este cel care are decide cine va fi la conducerea institutiei. "Pe domnul Enache Jiru il cunosc de multa vreme si nu am decat cuvinte de lauda la adresa sa", a mai spus Ghetea. CEC Bank a fost pentru al saptelea an consecutiv, una dintre bancile profitabile din sistemul bancar.

Radu GheteaFoto: Bety Blagu / HotNews.ro

Intentia de schimbare a lui Ghetea de la conducerea CEC Bank a fost lansata inca de anul trecut, cand Ministerul Finantelor (actionarul majoritar al CEC Bank) prin vocea ministrului Daniel Chitoiu a vorbit in termeni duri despre mandatul lui Radu Ghetea la conducerea bancii de stat.

Rezultatele financiare ale CEC Bank nu ar justifica o schimbare urgenta a managementului institutiei, mai ales ca mandatul lui Ghetea se termina anul viitor. In plus, relatia personala pe care o are Guvernatorul cu seful CEC Bank l-a protejat pe acesta de anterioare presiuni politice de inlocuire din functie.

Profitul net al anului 2013, ramas dupa repartizarile legale, in suma de peste 39 mil. lei va fi utilizat pentru majorarea capitalului social al Bancii care, in acest fel, ajunge la suma de 1.163.462.900 lei.

Activele bancii s-au situat la valoarea de 26,9 miliarde lei, CEC Bank ocupand pozitia a cincea in sistem , dupa active, cu o cota de piata de 7,43%.

In anul 2013, CEC si-a crescut portofoliul de credite acordate persoanelor juridice cu 8%, in conditiile in care, la nivelul sistemului bancar, s-a inregistrat un recul de 3%.

La 31.12.2013 CEC Bank avea restructurat un volum de circa 19% din portofoliul de credite.

Depozitele atrase de la clienti au crescut in 2013 cu circa 10%, pe baza cresterii depozitelor atrase de la persoanele juridice cu aproximativ 21% si a celor atrase de la persoanele fizice cu aproximativ 9%

Banca avea la finalul anului trecut 3,4 milioane de clienti persoane fizice si 147,2 mii de clienti persoane juridice.