In fiecare an agricultura inregistreaza pierderi din cauza vremii nefavorabile si aproape de fiecare data, in cazuri particulare statul intervine, plateste si pune piedica unei evolutii economice necesare, sunt de parere consultantii din asigurari. Ideea de asigurare obligatorie in agricultura este agreata de unii reprezentanti ai fermierilor si chiar si de bancheri.

“Cred ca asiguratorii ar fi interesati sa participe la o astfel de asigurare, iar bancherii ar trebui sa o sprijine. Asociatiile de fermieri si agricultori nu ar avea decat de castigat din asa ceva. Ipotetic vorbind cred ca ar trebui sa se ia o suprafata minima pentru o astfel de asigurare. Spre exemplu, fermierii care au mai mult de un hectar ar trebui sa fie obligati sa aiba o astfel de polita. Sa spunem ca daca au sub un hectar, acesta ar trebnui folosit pentru alimentarea gospodariei”, a declarat Dragos Frumosu, presedintele Sindalimenta.

Acesta considera ca, daca am avea o astfel de asigurare lucrurile ar merge mult mai bine in agricultura, am avea un sistem de irigatii mai bun, influentele negative pe lantul economic ar fi mult mai mici decat in momentul de fata.

“Dar la noi nu se mai vrea cooperativa pentru ca este un lucru prea ceausist. Noi nu stim sa luam exemplul Frantei, Olandei sau Italiei”, a mai spus Frumosu. Cu toate acestea, fermierii cred ca sistemul asigurarilor nu este unul bine pus la punct.

Pe de alta parte, Florin Danescu, presedintele executiv al ARB spune ca o astfel de asigurare ar fi un instrument util fluxului de creditare si al business-ului agricol in sine.

  • Consultantii din asigurari nu vor statul implicat in asa ceva

“Atata timp cat statul plateste dupa dezastre, nimeni nu va dori sa isi faca o asigurare. Cea mai buna idee pentru agricultori ar fi sa isi faca un fond mutual sau daca nu toate asociatiile care doresc o asigurare pentru culturi sa se aseze la o masa si sa discute, apoi sa ne cheme si sa vedem ce le putem oferi. In primul rand cand asiguram o suprafata mare pentru o entitate mare primele de asigurari vor fi mai mici”, a declarat Bogdan Andriescu, presedintele UNSICAR.

El spune ca daca ar interveni statul in crearea unei asigurari obligatorii pentru agricultura si ar plati jumatate, oricum nu ar fi viabil pentru ca ar dura ani buni pana cand acest sistem ar fi implementat si pus in aplicare.

„Si aceasta asigurare va fi tot una cu riscuri de baza. In momentul de fata inundatiile nu sunt asigurate pe polita”, a mai spus Andriescu. De acord cu reprezentantul UNSICAR este si Laurentiu Baciu, presedintele LAPAR care spune ca asiguratorii oricum nu asigura decat riscuri care nu exista in Romania.

In prezent, Romania are peste 9 milioane de hectare de teren arabil care ar putea beneficia de o astfel de polita.