Romania a fost- din punct de vedere al strategiei fiscale- la fel ca acum 200 de ani si la fel va fi si peste alti 200 de ani, indiferent de culoarea partidelor de la guvernare. Sa nu ne facem iluzii in aceasta privinta. In marea foame de bani, Statul a inventat mereu impozite pe care consumatorul final trebuia sa le plateasca, astfel incat cheltuiala Bugetului/cap de locuitor a crescut de peste 547 de ori. Dintotdeauna, in practica bugetara intai se stabileau cheltuielile si apoi se cautau surse pentru asigurarea lor, iar tendinta cheltuielilor a fost mereu de crestere. Intra in text si vezi cum au evoluat veniturile si cheltuielile de la buget pe cap de locuitor in Romania intre 1860 si 2013.
Sa incepem cu un grafic:
Dati click pe imagine pentru a fi marita.
In anul 1862, cand s-a adoptat sistemul bugetar modern, lipsa de personal de specialitate, ca si improbabilitatea surselor de venituriau facut ca bugetele sa fie din start compuse cu mari deficiente. "nicaieri nu am gasit faliment, dar o dezordine de speriat" se mentiona in Expunerea la proiectul de buget al statului pe anul 1863.
Dupa secularizarea averilor manastiresti, statul intra in posesia nu numai a cca 25% din suprafata agricola a tarii, dar si a unei mase mari de acarete, pravalii, vii, locuri de casa etc. Le-a pus imediat in vanzare sau le-a arendat.
- Veniturile statului sporesc in timp ca varietate - impozitul personal sub denumirea de "dare personala", "contributie la cai de comunicatie" etc. alimenteaza bugetul pana la sfarsitul deceniului opt; impozitul pe patenta se aseaza asupra meseriasilor, negustorilor si liber profesionistilor; se introduce din anul 1873 taxa de licenta, pentru cei care vindeau bauturi alcoolice; in sfarsit, in anul 1875 se introduce impozitul de 5% asupra salariilor functionarilor civili cu peste 100 de lei retributie lunara. (va mai amintiti de proiectul de supra-impozitare al veniturilor de peste 1000 de euro despre care s-a vorbit in 2012?)
- Ca maniera bugetara, pentru toata perioada 1860- 1947, pentru cheltuieli nu se facea nici o analiza. Ministrii, sefii de departamente erau suverani, si in spiritul respectarii contabilitatii publice, pe care o incalcau frecvent, cheltuiau sumele primite de la buget. Diferite comisii de control parlamentare, ale partidului la putere dadeau totdeauna sau aproape totdeauna descarcare ministrilor pentru cheltuielile facute. Aceasta a creat o serie de canale de scurgere a veniturilor statului in patrimoniul particular, prin comenzi cu preturi mai ridicate decat cele de piata la achizitia unor bunuri, precum si pentru incarcarea aparatului de stat cu numerosi functionari, sporind caracterul lui birocratic.
- Emil. Costinescu, ministrul finantelor, raporta in 1916: "... numarul functionarilor este prea mare. Fiind prea numerosi ei nu au destul de lucru nici pentru cele 4-5 ore de cancelarie ce li se cer pe zi; foarte desele pretexte de sarbatori sunt si ele o dovada de lipsa de ocupatiune. Daca am avea numai atatia functionari cat se cer pentru 8 ore de lucru pe zi i-am putea plati indoit cu aceleasi surse de care dispunem astazi. Politicianismul si functionarismul au sapat mereu mai adanc raul; celor dintai le trebuiau tot mai multe locuri spre a-si pune in functiuni pe fiii si pe protejatii alegatorilor si agentilor lor electorali; celor din urma le convenea tot mai numerosi functionari spre a-si imputina lucrarea zilnica, sau a compensa nelucrarea celor ce nu faceau nimic, caci sunt favorizati cei ce n-au nevoie sa lucreze, sunt rau naraviti si totusi tolerati, sunt infirmi si incapabili de lucru, dar nu este niciunul incapabil de a-si lua leafa anticipat la inceputul lunii".
- Ministerele pot constitui un indiciu asupra destinatiei cheltuielilor, fiecare departament reprezentand un domeniu de activitate; insa in cursul evolutiei componenta beneficiarilor platilor din cadrul ministerelor s-a schimbat, dupa viziunea si interesele guvernelor, transferandu-se unele servicii sau sectoare de la un minister la altul, creandu-se ministere noi; un exemplu de asemenea transfer: corpul granicerilor a figurat in diferite perioade la Ministerul de Finante, la Ministerul de Externe, la Ministerul Apararii etc., dupa cum unele si aceleasi intreprinderi economice ale statului au trecut pe la Ministerul de Interne, Ministerul Lucrarilor Publice, Ministerul Industriei si Comertului etc.
- In raportul comisiei bugetare din 1916 se spunea: "Organizarea serviciilor publice si deci cresterea bugetelor lor fiind facuta fara nici o coordonare, a adus un dezechilibru primejdios in satisfacerea diferitelor nevoi ale statului. Pe cand unele institutii de prima necesitate au ramas inapoiate, altele au fost alimentate din belsug.
Au existat cu toate acestea ani si de excedent, dar mai ales de deficit. Cum isi acoperea Romania acest deficit si cu ce costuri, in episodul urmator.
SURSE: "Expunere de motive la bugetul general al statului" pe anii 1871-1948; "Expunerea
situatiunii tezaurului public" pe anii 1887-1940; "Anuarul statistic al Romaniei", 1904. 1915-16, 1923-1940; Enciclopedia Romaniei, vol. IV, Bucuresti, 1943; "Compass, Finanzielles Jahrbuch", Wien, 1940; Clona Lewis, Debtor and Creditor Countries, 1938, 1944, Washington, 1945; Ion Alexandrescu: Economia Romaniei in primii ani postbelici (1945-1947), Bucuresti, 1986; Costin Kiritescu: Sistemul banesc al leului si precursorii lui, Vol. I-III, Bucuresti, 1964-1971; Gh. M. Dobrovici:Istoricul datoriei publice a Romaniei, Bucuresti, 1913; Gh.M. Dobrovici:Istoricul dezvoltarii economice si financiare a Romaniei si imprumuturile contractate in perioada 1823-1934, Bucuresti, 1934; Gh. M. Dobrovici: Evolutia economica si financiara a Romaniei in perioada 1934 - 1943, Bucuresti, [1944]; Costin Murgescu, N. N. Constantinescu (redactori responsabili), Radu Paul, Constanta Bogdan, Mihai Stefan: Contributii la istoria capitalului strain in Romania. De la sfarsitul primului razboi mondial pana la iesirea din criza economica din 1929-1933, Bucuresti, 1960; M. Maievschi: Contributii la istoria finantelor publice ale Romaniei intre cele doua razboaie mondiale.
1
3
