In primele trei luni din acest an, rata de ocupare a populatiei in varsta de munca (15-64 ani) a fost de 59,5%, iar cea a somajului a fost de 7,2% , a anuntat marti Statistica. Rata de ocupare a populatiei in varsta de 20-64 ani a fost de 64,2%, la o distanta de 5,8 puncte procentuale fata de tinta nationala de 70% stabilita in contextul Strategiei Europa 2020. In trimestrul I al anului 2014, populatia activa a Romaniei era de 9,058 milioane persoane, din care, 8,4 milioane persoane erau ocupate si 656.000 de romani erau someri.

Raportul de dependenta economica (numarul persoanelor inactive si in somaj ce revin la 1000 persoane ocupate) a fost de 1374 la mie, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1775 la mie), precum si pentru cele din mediul rural (1424 la mie).

Rata de activitate a populatiei in varsta de munca (15-64 ani) a fost de 64,3%.

Rata de ocupare a populatiei in varsta de munca (15-64 ani) in trimestrul I 2014 a fost de 59,5%. Gradul de ocupare era mai mare pentru barbati (66,9%, fata de 52,0% pentru femei) si pentru persoanele rezidente in mediul urban (59,6% fata de 59,4% in mediul rural).

Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 20,6%.