In luna septembrie 2014, rata somajului in forma ajustata sezonier a fost estimata la 6,9%, in scadere fata de luna anterioara cu 0,2 puncte procentuale, a transmis vineri Statistica. Ca numar, somerii erau circa 637.000, cu 17.000 mai putini decat in august.

Pe sexe, rata somajului pentru barbati o depaseste cu 1,6 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,6% in cazul persoanelor de sex masculin si 6,0% in cazul celor de sex feminin)

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata somajului a fost estimata la 5,6% pentru luna septembrie 2014 (6,2% in cazul barbatilor si 4,9% in cel al femeilor).

Numarul somerilor in varsta de 25-74 ani reprezinta 75,6% din numarul total al somerilor estimat pentru luna septembrie 2014.

Raportul de dependenta economica (numarul persoanelor inactive si in somaj ce revin la 1000 persoane ocupate) a fost de 1298 la mie. Valoarea acestui indicator a fost mai mare pentru persoanele de sex feminin (1679 la mie, fata de 1000 la mie pentru barbati) precum si pentru cele din mediul urban (1310 la mie fata de 1284 la mie in mediul rural).

Daca dorim sa ne uitam mai amanuntit la cine sau de unde provin somerii, avem la dispozitie date detaliate finale de la finele lunii iunie (vezi si atasamentul):

  • Majoritatea persoanelor aflate in somaj avea domiciliul in mediul urban (68,1%), era formata din barbati (61,9%) si apartinea grupei de varsta 15-34 ani (53,6%). Tinerii in varsta de 15-24 ani reprezentau 25,1% din totalul somerilor.
  • Ponderea somerilor tineri (15-24 ani) in totalul persoanelor tinere era de 6,9%, nivelul acestui indicator fiind mai mare pentru persoanele de sex masculin (8,4%, fata de 5,2% in cazul femeilor) si pentru cele din mediul urban (7,4%, fata de 6,3% pentru mediul rural). Rata somajului (proportia somerilor in populatia activa) la nivelul tarii a fost de 6,7%. Se mentin rate inalte pentru somerii de sex masculin (7,4%, fata de 5,9% pentru somerii de sex feminin) si pentru cei cu domiciliul in mediul urban (8,4%, fata de numai 4,7% in mediul rural).
  • Pe grupe de varsta, rata somajului avea nivelul cel mai ridicat (23,9%) in randul tinerilor (15-24 ani), prezentand o diferenta semnificativa pe cele doua medii de rezidenta: 33,4% pentru mediul urban, fata de 17,5% pentru mediul rural.
  • Dupa nivelul de instruire absolvit, din totalul somerilor 60,7% aveau nivel de instruire mediu, iar 26,0% nivel de instruire scazut. In totalul somerilor, absolventii invatamantului universitar detineau o pondere de 13,3%, inregistrandu-se o valoare mai mare in randul femeilor (17,9%, fata de 10,5% in cazul barbatilor).
  • Rata somajului dupa nivelul de instruire a atins nivelul cel mai ridicat in randul absolventilor de invatamant cu nivel mediu si scazut de instruire (7,3% si respectiv, 6,7%). Somajul a afectat in masura mai mica persoanele cu nivel de educatie superior, pentru care rata somajului a fost de 5,0%. Valoarea cea mai mica a ratei somajului s-a inregistrat in randul persoanelor de sex feminin cu nivel scazut de instruire (4,0%), iar cea mai mare valoare au inregistrat-o somerii din mediul urban cu nivel de pregatire scazut, respectiv, 17,5%.
  • La finalul acestei veri, 63,2% dintre someri au provenit din randul persoanelor care au lucrat inainte, fenomen ce s-a manifestat mai pregnant in randul persoanelor de sex masculin (64,2%, fata de 61,6% in cazul femeilor) si in mediul urban (65,7%, fata de 57,8% in mediul rural). Dintre somerii cu experienta in munca, 39,0%, au absolvit liceul, iar 22,8% erau absolventi ai scolilor profesionale, complementare sau de ucenici. Dintre somerii care nu au lucrat niciodata, 63,4% aveau domiciliul in mediul urban, 60,2% erau de sex masculin, iar 43,9% aveau studii liceale. Durata medie a somajului a fost in trimestrul II 2014 de 13,6 luni. Pe sexe, valoarea acestui indicator a fost de 13,9 luni pentru persoanele de sex masculin si 13,0 luni pentru persoanele de sex feminin. Pe medii de rezidenta, durata medie a somajului a fost de 13,7 luni atat in mediul rural si 13,5 luni in mediul urban.
  • Distributia dupa durata somajului evidentiaza ca somerii se concentrau in prima parte a intervalului generat de durata somajului: 57,5% dintre someri se aflau in somaj de o perioada mai mica de 12 luni. Din numarul total al somerilor, 19,3% erau in somaj de doi ani si peste.
  • Din cei 266 mii someri pe termen lung (aflati in somaj de un an si peste), 63,1% erau barbati, iar 68,1% locuiau in mediul urban. Rata somajului de lunga durata (ponderea somerilor aflati in somaj de un an si peste in populatia activa) a fost de 2,9%. Incidenta somajului de lunga durata in randul tineretului (ponderea somerilor in varsta de 15-24 ani aflati in somaj de sase luni si peste, in totalul somerilor din aceeasi grupa de varsta) a fost de 62,6%.
  • Somerii tineri aflati in somaj de un an si peste au detinut in totalul somerilor tineri o pondere de 37,0%.
  • Rata somajului de foarte lunga durata (ponderea somerilor aflati in somaj de doi ani si peste in populatia activa) a fost de 1,3%. Acest indicator a inregistrat valori mai ridicate pentru somerii de sex masculin si pentru cei cu domiciliul in mediul urban (de 1,5%, respectiv 1,6%). Somerii de sex feminin si somerii cu domiciliul in mediul rural au inregistrat valori ale ratei somajului de foarte lunga durata de numai 1,1%, respectiv 1,0%.