Solutia Ministerului Finantelor in privinta problemei redeventelor: Fuge de responsabilitate si paseaza cartoful fierbinte viitorului Guvern
Programul de guvernare al primului Guvern Ponta prevedea clar regandirea redeventelor. Programul a fost lansat in mai 2012. De atunci, au tot urmat declaratii ale ministrilor finantelor, ai economiei, ai energiei si ale premierului insusi, despre cat de intens se lucreaza la noul sistem de redevente.
Ponta, in ianuarie 2013: "Vrem sa marim redeventele pe petrol, dar nu putem face asta decat din 2014. Evident ca marim redeventele, evident insa ca nu le putem mari doar la Petrom. Ideea este sa marim redeventele in toate celelalte zone care tin de resursele naturale la un nivel la care statul roman sa castige mai mult si la care sa se pastreze investitiile"
Ponta, in iunie 2013:"Vreau sa facem, pe modelul Norvegiei, un fond special, in care toate redeventele pe care le vom incasa pentru noile exploatari, fie ca este vorba de off-shore, fie ca este vorba de gaz de sist, sa fie puse intr-un fond - nu in buget de unde platim diverse cheltuieli ale administratiei sau salarii sau pensii -, ci le punem intr-un fond de dezvoltare si le folosim numai pentru... o sa decidem politic, avem nevoie de autostrazi, sa informatizam toata tara", spunea tot
O luna mai tarziu, Ponta spunea ca noua lege a redeventei va fi finalizata chiar in 2013, chiar cu un an mai devreme fata de cand trebuie.
Ponta, in iulie 2013: "Vreau sa adaug faptul ca, in acest an, vom finaliza si, probabil, vom si adopta noua lege privind redeventele. Expira cei 10 ani din contractul din 2004 cu Petrom. Practic, anul viitor, Romania va avea redevente pentru toate resursele sale naturale, redevente la media europeana. Mergem spre media UE insa din cate stiu termenul contractual cu Petrom este noiembrie 2014. Insa ar putea sa fie si mai repede daca vom avea un regim stimulativ. Petrom este o companie esentiala pentru Romania. Evident vor fi redevente diferite deoarece costurile investitiilor din Marea Neagra sunt diferite. Una este cand sapi in Gorj si alta cand sapi la 2.000 m in Marea Neagra. Si la gazele de sist. ANRM face un studiu comparativ la nivel international si la sfarsitul lunii august vom avea un studiu comparativ", afirma
Ponta, in februarie 2014: "Ministerul Finantelor are ca obiectiv fundamental reforma sistemului de redevente"
Acum, se pare, Ministerul Finantelor nu mai are ca obiectiv fundamental reforma sistemului de redevente. Amana obiectivul, mai ales ca pentru la anul se pregateste un alt Guvern, cel al PNL. In plus, in ultimele zile s-au tot anuntat, pe Facebook, proteste in strada din cauza redeventelor, mai ales dupa ce a aparut informatia ca acestea ar putea fi inlocuite cu o taxa pe profit, mult mai dezavantajoasa pentru stat.
Ioana Petrescu scapa, insa, de orice grija si, poate, nici protestele nu vor mai avea loc. "Vom introduce un nou sistem de taxare a resurselor naturale probabil de la 1 ianuarie 2016, pentru a avea timp sa-l dezbatem cu companiile petroliere, cu mediul de afaceri, cu societatea civila, sa-l trecem prin Parlament si sa-l discutam cu toata lumea, sa fie inteles si sa avem predictibilitate fiscala, sa fie cunoscut cu cel putin un an inainte de toate partile interesate (...)Ca atare, am decis ca de la 1 ianuarie 2015 sa prelungim sistemul actual pentru un an, pentru a putea avea aceste dezbateri si pentru a trece aceasta lege prin Parlament", a declarat Ioana Petrescu intr-un interviu acordat joi Agerpres.
Reamintim ca actualele cote de redevente petroliere sunt valabile pana la 31 decembrie 2014, lucru prevazut si in Legea 555/2004 privind unele masuri pentru privatizarea Petrom. Chiar daca termenul prevazut de lege expira luna viitoare, Guvernul a dat dovada de o totala lipsa de transparenta, evitand sa puna in dezbatere publica un proiect privind noul sistem de redevente petroliere. Asta nu inseamna ca nu s-a lucrat la un proiect si ca nu au avut loc negocieri cu reprezentantii companiilor petroliere. Potrivit informatiilor detinute de HotNews.ro, in luna decembrie, cu putin timp inainte de aplicare, urma sa fie aprobat un proiect de ordonanta de urgenta care prevede aplicarea unei taxe pe profitul obtinut din exploatare, in loc de redevente. Practic, OMV Petrom, de exemplu, ar urma sa nu mai plateasca redevente, ci o taxa pe profitul din exploatare. In plus, Guvernul va renunta la alte taxe in vigoare, aplicate companiilor petroliere.

Beatrice Mahler: O parte din personalul ATI a abandonat lupta. Nu oricine poate sa stea lângă un pacient extrem de bolnav
Aproape 4 milioane de tineri (18-34 de ani) locuiesc cu părinții. Iar motivele lor nu sunt doar economice...
O istorie a frigului extrem, din aprilie până în iunie - Ninsori, ger și îngheț în România ultimilor 100 de ani
În spatele cifrelor (și al scandalurilor politice). Mărturii despre suferință și deznădejde în pandemie: „I-am dat prima palmă copilului”
S&P modifică perspectiva la stabilă, de la negativă/ De ce ar trebui să ne intereseze ratingul
Incompetenta la asemenea nivel ar trebui sa fie penala!
Ponta celcarenumarestetaxele acuma isi bate joc de toata lumea.
Se preface ca il intereseaza bunastarea si mareste salariul minim sub pretextul ca ajuta oamenii dar in realitate nu urmareste decat taxele aferente acestei mariri de salariu minim.
Marirea de salariu minim anuleaza de fapt scaderea CAS mult laudata ca a facut-o Ponta/PSD.
Acciza se calculeaza la un curs euro/leu de 4.7 adica mincinos.
Numai minciuni si inselaciune.
Interesant este ca nu-i crapa obrazul de rusine nici lui Petrescu Ioana nici lui Ponta Viorel Victor cand mint.
Va dati seama ce gros este?
de cand e ministru, tot ce stie sa faca e sa se ascunda dupa ponta, sau sub ponta :P
- Spune-mi cu cine te insotesti, ca sa iti spun cine esti.
- Daca te bagi in troaca, te mananca porcii.
- La pomul laudat, sa nu te duci cu sacul.
........
Daca ar fi avut o minima cunoastere a proverbelor romanesti, cariera acestei domnisoare nu s-ar fi sfarsit asa de brusc si lamentabil.
Pacat de tineretea ei !
ca si fiica-mea care esta la liceu se pricepe mai bine.
inteleg ca ai studii inalte, dar totusi...
cand ma supar pe fiica-mea, ca se intampla, imi mai scapa expresia "proasta ca noaptea" - nu ca ar avea noaptea vreo vina.
mai am una cu "ceapa matii" cu cratima.
dealtfel pot sa injur 30 min fara sa ma repet.
Pt cine nu ar crede, ia vedeti:
http://www.forbes.com/sites/baldwin/2013/01/18/harvard-grad-seeks-babysitting-jobs/
Diploma de la Harvard costa mult, si asta inseamna ca a avut bani taticu' sa investeasca in fata. Dar o diploma nu inseamna competenta in lumea reala.
Ce diploma a avut, de pilda Larry Ellison? Pai nu a avut nici una mai tare decat de absolvent de liceu, dar a reusit mult mai bine decat altii cu mai multe doctorate.
Deci, sa ne scuteasca aceasta Ioana!
Cât de prost ai fi și tot înțelegi că pe petrolul TĂU nu poate să ia unu care ți-l extrage la fiecare 11 lei extrași,
el 10 lei si tu 1 leu
ȘI ACUM AU VRUT să vină să ne ia și leul ăla UNU
și să facă redevențele zero.
Că de, avem de toate în țara asta, nu e nimeni sărac și belșugul e mare așa că ne pot fura la GREU și de ULTIMUL LEU din redevență
Dar vine ea și ziua judecății și va fi un proces de neuitat pentru toți ăștia...
Mitingul e pe 30 luna asta la Universitate
Mai observ și semnalez tuturor cum tac MÂLC în problema redevențelor urnătorii lobbiști
- Monica Macovei - luptătoare pentru toti si toate
dar nu pentru
REDEVENTE
CERTEJ si PUNGEȘTI
- Traian Băsescu - idem
- Elena Udrea - idem
- Vasile Blaga - idem
- etc....etc....
nu pe bune, voi ati angaja-o pe fata asta ? a citit doua-trei carti ale lui friedman, i-au ramas in cap cateva clisee si se considera "macro-economista" ...
2. Daca se va schimba in taxa pe profit, pofitul va fi usor ascuns prin transferuri intra-companie (de exemplu servicii de "consultanta" executate la un pret absolut exorbitant de catre filiala din insulele X) si statul roman va ramine sa impoziteze, sa zicem in cazul Rompetrolului, profitul anual de 200.000 de lei. Restul banilor, intelegeti dvs, s-au dus pe plata servciilor obtinute de la insula de mai sus.
3. Oricum, intr-un post atit de sensibil si de important ca cel de ministru al finantelor, trebuia pus un om cu mare experienta si foarte bine verificat dpdv profesional. Nu pui un novice, oricit de bine intentionat ar fi el, si de pregatit teoretic. Este teribil de usor sa dai cu economia de pamint, si sa creezi haos cu o simpla declaratie idioata sau cu o simpla vorba nelalocul ei (vedeti cum isi controleaza fiecare vorba presedintele FED-ulu !). D-soara trebuia sa faca o lunga, lunga ucenicie in posturi subalterne. Si, dupa inca 20 de ani, daca dovedeste ca a stralucit in toate joburile avute in minister, poate atunci. Nu pui un boboc ministru de finante. Numai Ponta putea sa faca o asemenea prostie.
Ministri penali,ministri pafaristi,ministri habarnisti,ministri de paiata cu Ponta-n fata !!!.
Sa stii ca expira un contract ce intereseaza o tara,contract ce-ti poate aduce bani la buget si sa nu pregatesti o noua varianta nu poti fi decit incompetent;inconstient;iresponsabil ;impotent .
De unde-ai scos TUFA ASTA bai Ponta ???,pila cui e ?
Cosminca si Michi spaga se pricepeau sa aleaga specialisti ,tu habar n-ai sa-ti faci echipa !!!,astia iti rup gitul baaaaaaaaaaaaa
Cum poti veni in noiembrie 2014 sa spui ca amani modificarea sistemului de redeventa pt ca n-ai avut timp sa dezbati unul. Pai din 2012 pina acu ce palaria masii ai facut?
La fel si ala de la invatamant.. se mira ca-s contestatii la licitatii si de aia n-are manuale de clasele 1,2 nici in decembrie. Cind putea sa inceapa licitatiile alea cu 2 ani in urma, ca stia cum sunt legile si firmele in romania.
Guverne de hoti am mai avut. Da' asha incompetenti nu ne-au mai condus de mult tare.
Negocierile in mare cu petrolistii s-a incheiat eu, dar rezultatul este defavorabil Romaniei, si acuma le este frica de opinia publica asa ca o amana cand castana nu mai este asa de fierbinte. O sa vina la anul la nu moment cand lumea nu ii atenta sau se gandeste la vacabta deja si o sa dea legeaasa pe sest si gata.
Sunt convins ca legea o sa fie defavorabila Romaniei, credeti ca degeaba se tot amana, incearca sa o impacheteze asa incat sa nu li se scuture scaunul prea tare atunci cand o sa o dea
Multumesc!
Nu inteleg cum un om care nu a condus niciodata nimic in viata lui, nu a avut o firma, nu a lucrat nicaieri, adica zero practica, este pus sa conduca ditamai ministerul de finante cu asa mari probleme ca al nostru. Faptul ca ai terminat o facultate de prestigiu, nu iti confera nimic, faptul ca esti tocilar si ca poate ai avut note bune, nu te recomanda sa lucrezi in viata reala. Poate este capabila de referate, de cercetare, de stat in biblioteca, nu stiu...nici nu ma intereseaza. Dar nici verticalitate nu are cand e pusa la misto in asemenea functie ca sperietoarea in lanul de porumb. Verticalitatea de nu fi folosit, de a-si da demisia. Sa vad eu cine o mai angajeaza in SUA daca in CV isi va scrie ca a pus pe butuci finantele unei tari.
Multi studenti de top, pentru diverse motive (nu le insir ca nu vreau sa plictisesc lumea), nu iau aceasta cale si atunci universitatea ii retine pentru ea pentru ca sunt buni la clasa. D-ra Petrescu ar putea "to fit this pattern".
2. Economia romaneasca are cateva elemente capitaliste in ea, dar e departe de capitalismul adevarat de peste Ocean. De fapt, e o economie planificata, manevrata politic, unde marele capital se face prin contracte cu statul si nu din productia masiva de bunuri de consum, (unde sunt si locurile de munca), iar profitul e ascuns in offshore-uri sau proprietati private neproductive, de tip hoteluri, restaurante, etc.
E evident ca D-ra Petrescu nu are pregatire pentru acest tip de economie.
In luna octombrie 2014, încasările bugetare, comparativ cu perioada similară a anului 2013, au scăzut dramatic. Astfel, în luna octombrie 2013 veniturile totale colectate (în care intrau și împrumuturile, subvențiile, fondurile nerambursabile și încasările din privatizări și care nu au nimic cu producția industrială, indicator ce reflectă stadiul real al economiei) reprezentau 26,7% din PIB, în timp ce în octombrie 2014 veniturile totale colectate reprezentau doar 26,3% din PIB, deci un minus de 0,4% din PIB (aproximativ 2,67 miliarde lei). Adăugând împrumuturile bancare (și nu puține) făcute de MF, subvențiile de la UE, fondurile nerambursabile de la UE, că și cum ar fi venituri realizate de producția industrială și colectate de ANAF, magica Petrescu raporteaza excedent bugetar la sfârșitul lunii octombrie, de 0,29% din PIB (1,95 miliarde lei), excedent care, în fapt, în condițiile realizării unor venituri bugetare mult sub cele prognozate (țintă era de minim 34% din PIB, ori, în două luni care urmează, cu o medie de 2,8 % realizată în ultimele două luni, se va ajunge la maximum 32,3 % din PIB, față de 33% în 2012, 33,1% în 2011 sau 33% în 2010). Și chiar dacă ar fi real și n-ar fi rezultatul „masluirii" indicatorilor, tip Pristanda", excedentul nu s-ar datora economiei ci împrumuturilor financiare operate de MF. Or, în aceste condiții, prin împrumuturi, orice cretin poate administra România, declarând că are excedent bugetar. E greu să împrumuți pe o piață suprasaturată de capital?
Incasările bugetare, plus împrumuturile externe, oricum le-ai aduna și împarți, nu pot acoperi cheltuielile suplimentare, fără acoperire, de minim 17 miliarde de lei, efectuate de Guvernul Ponta în luna octombrie 2014.
Analizând în structură Bugetul general consolidat constatăm nu numai că țara este administrată foarte prost și neprofesionist, fiind aproape de castastrofa - (ec.Pavel Roman)