Initiativa Finantelor de a organiza o loterie fiscala cu premii stabilite (deocamdata) la 1200 de lei este vazuta diferit de reprezentantii marilor firme de consultanta fiscala. In timp ce oficialii KPMG apreciaza deschiderea MFP catre aceasta idee care a functionat cu succes in alte state, cei ai EY spun ca ideea loteriei fiscale va avea rezultate minore si ca se puteau gasi solutii. Gabriel Biris este transant. E o greseala, spune partenerul Biris Goran. Promovarea loteriei fiscale vine la doar o luna dupa ce ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, intr-o conferinta de specialitate, declara ca ideea acestei loterii nu e prevazuta in noul Cod Fiscal, ramanand o sugestie pentru viitor.

Gabriel Biris, Ramona Jurubita, Gabriel SincuFoto: Hotnews

"Desi in august, cand s-a adus in discutie implementarea unei astfel de masuri in scopul reducerii evaziunii fiscale aceasta nu parea o varianta agreata de catre doamna ministru, e incurajator faptul ca exista o deschidere a ministerului pentru astfel de sugestii. Este o masura care a avut rezultate pozitive in unele tari precum Slovacia si Portugalia si, atat timp cat este implementata corespunzator, aici ma refer si la aspecte de natura accesibilitatii introducerii datelor in sistemul informatic, ar putea sa stimuleze si la noi solicitarea bonurilor fiscale de catre cetateni si in consecinta diminuarea fenomenului de evaziune fiscala. Nivelul propus pentru premiile acordate, de 1.200 de lei/premiu, ar putea fi stimulant in conditiile in care pana in momentul de fata nu exista nicio astfel de masura. De asemenea, impactul poate fi mai mare prin prisma faptului ca se ofera mai multe premii de valoare medie", crede Ramona Jurubita, partener Coordonator Servicii de Asistență Fiscală al KPMG.

De asemenea, mai spune Jurubita, nu cred ca ar trebui sa existe o valoare minima a achizitiei pe care trebuie sa o efectueze cetateanul astfel incat sa poata participa la tombola. "Important este ca accesul sa fie liber pentru toata lumea inclusiv pentru cei cu venituri foarte mici. Scopul principal este si acela de a educa populatia in sensul de a solicita bonurile fiscale ori de cate ori fac o achizitie, si in consecinta de a limita tentaculele economiei subterana", spune oficialul KPMG.

"Initiativa MFP de a introduce loteria fiscalaeste o greseala. E complet inutila. Principala cauza pentru gradul scazut de colectare a TVA este marea frauda. Mica frauda de TVA (cea care ar fi in teorie redusa de loterie) este mult mai putin nociva decat marea frauda", a explicat pentru HotNews Gabriel Biris, partener al casei de avocatura Biris Goran. Cat despre valoarea preconizata a premiilor oferite castigatorilor (1200 de lei), Biris le considera insuficiente. "In plus, prin chiar caracterul de loterie - castigul este extrem de incert", crede acesta.

Reprezentantii EY sunt la randul lor moderati. "Masura cu siguranta ca nu va face rau asa cum a fost cazul cu alte asa-zise solutii de combatere a evaziunii care nu faceau decat sa puna o presiune birocratica mai mare pe contribuabilii onesti. Intrebarea este daca va face bine? Dupa parerea mea rezultatele vor fi minore, intrucat masura nu are deloc de-a face cu marea evaziune, fraudele de tip carusel nefiind deloc afectate de bonul fiscal. Este daca vreti similara cu aplicarea unei comprese cu gheata pe un picior fracturat: linisteste un pic durerea dar pentru rezolvarea problemei e nevoie sa se actioneze in profunzime, la radacina problemei", ne declara Gabriel Sincu, Executive Director, Tax at Ernst & Young Romania

Legat de valoarea premiilor, Sincu spune ca e vorba de o strategie de marketing care ar trebui sa opteze pentru solutia optima: premii mai multe si mai mici care sa sugereze oamenilor ca au mai multe sanse de castig sau un singur premiu mare care sa fie foarte atractiv?

Sincu sugereaza de asemenea o serie de masuri care sa aiba rezultate mult mai bune: introducerea taxarii inverse la TVA pe toate tranzactiile "business to business", restituirea de catre ANAF la finele lunii a unei parti din TVA-ul aferent achizitiilor cu cardul direct in contul bancar al persoanei, etc.