In Monitorul Oficial de joi s-a publicat ordinul Ministrului Finantelor prin care se adopta formularul 180- Nota de certificare a declaratiilor fiscale si procedura depunerii electronice la Fisc. Reamintim faptul ca certificarea declaratiilor fiscale este optionala. Teoretic, contribuabilii care isi certifica declaratiile sunt incadrati intr-o clasa de risc fiscal mai buna insa in practica nu se poate confirma ca certificarea declaratiilor este determinanta in declansarea inspectiilor fiscale.

Contribuabilii care depun declaratiile fiscale nu sunt obligatii sa le certifice, insa pot proceda la certificarea acestora in mod voluntain cazul in care doreste sa aiba o confirmare independenta ca sumele declarate autoritatilor sunt determinate cu acuratete.

Prin documentul publicat joi (OMFP nr. 1620/2014), se adopta procedura de depunere la organul fiscal a Notei de certificare intocmita de consultantul fiscal pentru contribuabilii ce opteaza pentru certificarea declaratiilor.

Cu aceasta ocazie, se adopta un nou formular denumit Nota de certificare, avand codul 180, ce are rol de document de certificare si va fi depus la autoritatea fiscala de catre consultantul fiscal, in baza acordului dat de contribuabil.

Nota de certificare se depune electronic, la organul fiscal competent in administrarea contribuabilului ce isi certifica declaratiile, fie impreuna cu declaratiile certificate, fie ulterior depunerii acestor declaratii.

Pentru intocmirea Notei de certificare si pentru transmiterea acesteia in format electronic, se utilizeaza programul de editare a Notei de certificare - formular 180, ce poate fi descarcat de pe site-ul autoritatilor fiscale.

Prin continutul Notei de certificare, trebuie sa fie stabilita identitatea consultantului fiscal, doar o persoana inscrisa in sectiunea de consultanti activi a Camerei Consultantilor Fiscali, respectiv datele de identificare ale contribuaabilului ce si-a certificat declaratiile.

Componenta principala a certificarii transmisa autoritatilor fiscale, este certificarea valorii impozitelor si taxelor declarate, a bazei de impozitare sau a naturii creantei fiscale pe care contribuabilul o declara la autoritatea fiscala.

In situatia in care se certifica o declaratie rectificativa, in Nota de certificare trebuie sa se precizeze cauzele ce au generat rectificarea.

Certificarea declaratiei poate fi facuta cu sau fara rezerve. In cazul in care se certifica o declaratie cu rezerve, in Nota de certificare se mentioneaza motivatia acestei rezerve.

Procedura efectiva de certificare si normele de realizare a certificarii sunt adoptate prin Hotararea nr. 06/2014 a Camerei Consultantilor Fiscali, publicata in Monitorul Oficial nr. 883/04 decembrie 2014.

Avand in vedere transmiterea electronica a Notei de certificare, aceasta procedura urmeaza regulile comunicarii electronice intre contribuabili si ANAF, deja cunoscute si aprobate prin art. 71^2 din Codul de procedura fiscala. Material realizat cu sprijinul consultantului fiscal Adrian Benta)