"Datele INS indica scaderea restantelor la credite pentru a saptea luna consecutiv in noiembrie, cu un ritm lunar de 0.5%, pana la 26.8 miliarde RON (nivelul minim din luna vara anului 2012). Comparativ cu noiembrie 2013 volumul creditelor restante s-a diminuat cu 21.3%, iar raportat la finalul anului trecut declinul consemnat este de 18%. Astfel, rata restantelor la credite a scazut pentru a saptea luna la rand in noiembrie, la 12.43%, nivelul minim de la finalul anului 2012 (dupa cum se poate nota in graficul alaturat)", se arata intr-un raport al Bancii transilvania, destinat investitorilor.

"Aceasta evolutie a fost determinata de declinul ratei restantelor la credite pe segmentul RON, de la 11.8% in octombrie la 11.6% in noiembrie. Pe de alta parte, pe segmentul creditelor in valuta rata restantelor a crescut usor, de la 13% in octombrie la 13.1% in noiembrie", se mai arata in raportul semnat de economistul sef al institutiei, Andrei Radulescu.

Totodata, statisticile BNR indica stagnarea ponderii depozitelor in RON in totalul depozitelor la 63% in noiembrie (din care 32.9% la vedere, pondere in usoara urcare de la 32.6% in octombrie). Pe de alta parte, pe segmentul depozitelor in valuta (37% din totalul depozitelor) se noteaza o crestere mai ampla a ponderii depozitelor la vedere: de la 28.4% in octombrie la 29.2% in noiembrie.

"Ponderea depozitelor pe termen lung in totalul depozitelor (RON+valuta) s-a redus de la 69% in octombrie la 68.5% in noiembrie, evolutie determinata de declinul ratelor de dobanda, care determina populatia si companiile sa fie mai activi in orientarea fluxurilor de economisire (fie spre alte instrumente ale pietei financiare, fie spre consum)", mai noteaza autorii raportului.

Ce mai spune documentul:

  • Statisticile bancii centrale confirma continuarea procesului de refacere, consolidare si insanatosire a sectorului bancar, puternic afectat de valurile Marii Recesiuni. Cu toate acestea, atragem atentia cu privire la faptul ca, dupa intensificarea determinata de recomandarea bancii centrale (in primavara acestui an), in perioada recenta se noteaza o temperare a procesului de curatenie a activelor din sectorul bancar (ritmul lunar de scadere a restantelor la credite s-a atenuat la doar 0.53% in noiembrie).
  • Pe termen mediu ne asteptam la continuarea consolidarii in sectorul bancar (scaderea ratei restantelor la credite si a ratei creditelor neperformante), proces important pentru relansarea pe baze durabile a creditarii neguvernamentale si a investitiilor productive in economia nationala.
  • Conform scenariului central de previziune actualizat recent creditul  neguvernamental total ar putea creste cu 2.1% an/an in 2015 si cu 5.1% an/an in 2016. Acest scenariu este sustinut de deciziile recente si perspectiva politicii monetare (in Romania, dar si in Zona Euro), cu impact pentru nivelul costurilor de finantare (la minime istorice), premisele de relansare a investitiilor publice si de majorare a veniturilor populatiei, dar si perspectiva lansarii unui nou model de business in sectorul bancar.

Definitia BNR pentru creditele restante: Creditele restante se refera doar la principal si nu includ pozitii extrabilantiere. Sunt considerate restante creditele care, in ultima zi lucratoare a lunii pentru care se efectueaza raportarea, inregistreaza intarzieri la plata de cel putin o zi.