Cand masori lungimea autostrazilor care au fost construite in Romania, ai la dispozitie kilometrul (sau mai degraba metrul). Cand masori cantitatea de apa rece care curge atunci cand dai drumul la apa calda, ai la dispozitie litrul (mai degraba hectolitrul). Cum masori insa valoarea pe care s-o aiba o moneda pe care urmeaza sa o adopti ca Stat? In functie de ce compari: De consumul mediu zilnic? De averea medie? De PIB? Sa nu uitam ca prima bancnota de 100 de franci a fost tiparita abia in 1911. Moneda tanara a unei tari mici, francul confirma azi zicala cu buturuga mica care rastoarna carul mare al politicilor monetare mondiale, scrie Dan Popa pe blogul Hymerion.ro
Remember: Regii Frantei “furau” din monede ( mai ales din cele de aur) stirbindu-le din valoare. Asta nu mai e un secret, iar cine si-a aruncat ochii peste o carte de pe la 1910 ( “Essai économique sur les mutations des monnaies dans l’ancienne France de Philippe le Bel à Charles VII”, a lui Adolph Landry), stie ce spun. La fel faceau si dacii nostri, sa nu fim ipocriti.
Cat despre dolarul SUA, parea sa raspunda cel mai bine nevoilor, dintre toate monedele. Valoarea lui se afla la jumatatea scarii, permitea baterea de monede multiple pana la moneda de cinci dolari si submultipli de pana la o sutime- centul. De asta a si avut mare succes, fiind adoptat rapid si de alte economii.
Multiplii si submultiplii monedei alese musai e sa corespunda tuturor gradelor de pe scara nevoilor de plati zilnice.
Cand livra a fost transformata in franc (legea din 7 Germinal, an XI, 28 martie 1803), livra era de argint si devenea moneda legala. Sigur ca nimeni nu a putut contesta aurului valoarea de moneda asa incat circula in epoca atat moneda de 5 franci de aur cat si cea de 5 franci de argint. Intrucat ambele erau legale, trebuia sa aiba si o valoare metalica egala. Argintul costa atunci 200 de franci kilogramul, asa incat cele 25 de grame cat cantarea moneda, era exact 5 franci. Kilogramul de aur era 3100 de franci (cu acelasi titlu ca si argintul 9/10) ceea ce insemna ca dintr-un kil de aur scoteai 620 de monede a cate 5 franci. Daca le pui intr-o balanta pentru a o echilibra, trebuia sa pui pentru doua monede de 5 franci de argint, 31 piese de franci de aur. Chestiune corecta, care reflecta si raportul paritatii pretului aur/argint.
Numai ca la 1847 au fost descoperite in California importante zacaminte de aur. In 4 ani, cantitatea de aur extrasa se impatreste.In schimb argintul se imputineaza (India era un mare consumator in acea vreme). Prin urmare, valoarea celor doua metale pretioase se schimba fundamental. Moneda de aur de 5 franci valoara in realitate 4 franci si ceva. Acu`, ce sa faca autoritatile? Sa adauge 3% mai mult aur fiecarei monede ca sa restabileasca echilibrul? Costa mult (transport, retopire, re-batere etc). Si pe urma, lucrurile puteau evolua in sens contrar in scurt timp, facand inutil intregul proces. Asa s-a si intamplat pe la 1871. Zacamintele de aur se imputinasera, iar productia de argint creste cu 50%. Germania adopta etalonul aur si isi devalorizeaza moneda de argint. La bursa metalelor pretioase, cu un kil de aur poti sa iti cumperi si 20 de kilograme de argint. Iar, cum sa restabilesti echilibrul? Adaugi argint fiecarei monede existente? Propuneri au fost dintre cele mai interesante, o retin acum doar pe una. Monedele de aur sa nu aiba inscriptionate pe ele nicio valoare ci sa fluctueze dupa legea cererii si ofertei (dupa modelul utilizat odinioara in India si China). Practic, valoarea monedei sa fie ea insasi cotata.
Intotdeauna cand apareau fluxuri si refluxuri ale valorii metalelor, bancherii se imbogateau. Cumparau argint cu aur (sau viceversa) si speculau pe curs. Exemplu. Cumparai un kilogram de aur, adica 3100 de franci. Kilul de aur il schimbai la bursa pe 20 de kilograme de argint. Monetaria franceza scotea dintr-un kilogram de argint 40 de monede a 5 franci, adica 4000 de franci. Pe scurt, investeai 3100 si scoteai 4000. Operatiunea ramanea rentabila si dupa ce scadeai transportul si diurna ca sa zic asa. Intrucat scurgerea argintului devenise o problema, Franta, Italia, Belgia si Elvetia au semnat o conventie la 1865, prin care formau Uniunea Latina, stabilind ca monedele batute intr-o tara aveau drept de circulatie in toate celelalte. Numai ca Uniunea a agravat raul, in loc sa-l opreasca.
- Sa revenim la francul elvetian.
Francul elvetian implineste 163 de ani. Inainte de a fi introdus, dreptul de tipari bani apartinea autoritatilor cantonale si unor autoritati religioase. Monedele straine – in numar de 860- reprezentau 80% din totalul banilor care circulau, iar deconturile comerciale se faceau cu mare dificultate.
7 mai 1850: Confederatia elvetiana adopta francul ca moneda unica pe teritoriul statelor sale. Se introduce fain frumos etalonul argint. Din 1860, francul devine convertibil in argint si aur.
23 decembrie 1865: Elvetia formeaza impreuna cu Franta, Belgia si Italia (s-a alaturat din 1868 si Grecia) Uniunea Monetara Latina.
1906 – La noi, se pregateau rascoalele din 1907. La elvetieni, se infiinteaza Banca Nationala a Elvetiei, dupa ce anterior, cateva initiative similare au fost respinse prin referendum de populatie
1910 : Banca Elvetiei devine singura institutie autorizata sa bata moneda
1911 BNS tipareste primele bancnote de 100 de franci si apoi de 1000 de franci
1924: Liechtenstein adopta francul elvetian ca moneda
31 decembrie 1926: Uniunea Monetara Latina moare putin. Francul devine singura si unica moneda cu putere circulatorie in Elvetia.
1929: revine standardul aur, abandonat in 1914
1931 : Marea Britanie abandoneaza etalonul aur
1933 : Convertibilitatea dolarului SUA e suspendata. Elvetia decide sa mentina etalonul aur
26 septembre 1936: ca urmare a crizei mondiale, francul devine o moneda de refugiu si se apreciaza puternic, provocandu-le pierderi exportatorilor. Consiliul Federal decide sa deprecieze francul cu 30%.
15.11.1937: Se incheie un gentlemen’s agreement intre BNS si bancile comerciale, in vederea reducerii depozitelor nerezidentilor si combaterii tezaurizarii bancnotelor
1939-45: In perioada celui de-al doilea razboi mondial, francul devine moneda cea mai stabila a Europei
Iulie 1944: se incheie acordul de Bretton Woods.
29 iunie 1954: Consiliul Federal anuleaza provizoriu convertibilitatea in aur. Abandonul definitiv al etalonului aur devine definitiv in 2000.
Decembrie 1973: Consiliul Federal adopta regimul de schimb flexibil. Din cauza crizei petroliere, francul elvetian se apreciaza puternic.
15 iunie 1976: Banca Nationala a Elvetiei semneaza un o intelegere cu bancile private locale prin care acestea se obliga sa nu speculeze impotriva francului
1991/2001: Razboiul din Golf, apoi atentatele din SUA fac ca francul sa se aprecieze puternic
2002: Introducerea euro in 12 state ale UE. Francul slabeste temporar
2009: criza economica europeana apoi criza datoriilor duc la noi episoade de intarire a francului.
2010: sindicatele sugereaza ancorarea francului la euro sau incheierea unui nou acord ca cel din 1976
2011- are loc ancorarea francului la euro. Plafon de schimb maxim admis 1.2
2015 Se renunta la acest prag, provocand ample turbulente in intreaga lume.
Nu aveti sentimentul unui deja-vu?
3
0
