Parlamentul Croatiei a aprobat vineri un proiect de lege privind introducerea, timp de un an, a unui curs de schimb valutar fix franc/kuna, pentru a-i proteja pe cei 60.000 de croati care au credite ipotecare in moneda elvetiana de efectele deprecierii kunei, relateaza Wall Street Journal, citat de Mediafax.

Proiectul a fost aprobat de 83 dintre cei 151 de parlamentari croati. Cursul a fost fixat la 6,39 kuna pentru un franc, nivelul la care moneda locala se tranzactiona saptamana trecuta, inaintea deciziei bancii centrale elvetiene de a renunta la plafonul minim de 1,2 franci/euro.

Vineri, kuna se tranzactiona la 7,79 unitati fata de franc.

Prin stabilirea unui curs fix temporar, guvernul din Croatia vrea sa castige timp pentru analizarea unei posibile conversii in moneda locala a imprumuturilor in franci elvetieni.

Legea "va rezolva parte din problema pentru un an", a declarat premierul croat Zoran Milanovic inaintea votului din Parlament.

Valoarea totala a creditelor denominate in franci a crescut cu aproximativ 4 miliarde kuna (520 milioane de euro), la 27 de miliarde kuna (3,5 miliarde de euro), in urma aprecierii francului fata de moneda nationala croata, potrivit Reuters.

Banca centrala a Croatiei estimeaza ca bancile comerciale, printre care subsidiarele locale ale UniCredit si Intesa Sanpaolo, Zagrebacka Banka si Privredna Banka Zagreb, vor suferi pierderi de milioane de euro in urma stabilirii unui curs fix kuna/franc.

In acelasi timp, o posibila transformare in kuna a imprumuturilor in franci elvetieni ar forta banca nationala sa cheltuiasca aproape o treime din rezervele valutare, potrivit calculelor institutiei.

Croatia nu este singura tara din Europa de Est care a fost nevoita sa se adapteze la decizia surprinzatoare a Bancii Elvetiei de a renunta la cursul fix franc/euro.

Autoritatile din Polonia si Serbia iau in calcul masuri similare pentru a atenua impactul deprecierii monedelor locale fata de franc, in timp ce in Romania, patru banci au anuntat deja diverse forme de sprijin pentru clientii care au imprumuturi in moneda elvetiana.

De altfel, presedintele Klaus Iohannis s-a intalnit in aceasta saptamana cu premierul Victor Ponta si cu guvernatorul BNR Mugur Isarescu pentru a discuta situatia creata precierea francului elvetian, care a dus la cresterea cursului franc/leu la maxime istorice.

Vineri, referinta pentru franc anuntata de BNR a crescut cu 1,5%, la 4,5817 lei, inregistrand al saselea maxim consecutiv in ultimele sapte sedinte.