Consiliul Concurentei a emis o decizie de derogare de la prevederile Legii Concurentei, astfel incat Banca Transilvania S.A. sa se poata implica in activitatea Volksbank Romania S.A. si Volksbank Services Romania S.A. inainte de obtinerea autorizarii din partea autoritatii de concurenta pentru preluarea acestora. "Am luat aceasta decizie avand in vedere situatia dificila in care se afla o mare parte a clientilor Volksbank Romania S.A. care au contractat credite in CHF. Banca Transilvania are posibilitatea de se implica rapid pentru a gasi solutii in favoarea consumatorilor afectati", a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.

Bogdan ChiritoiuFoto: Hotnews

Conform Legii Concurentei, o concentrare economica nu poate fi pusa in aplicare inainte de inainte de a fi declarata compatibila cu un mediu concurential normal, printr-o decizie adoptata de Consiliul Concurentei.

In cazuri exceptionale, Consiliul Concurentei poate emite, la cerere, o decizie de derogare de la aceasta interdictie daca solicitarea este motivata. Decizia Consiliului Concurentei tine cont de efectele asupra companiilor implicate si asupra concurentei.

Banca Transilvania S.A a solicitat o derogare de la prevederile legii, urmand sa notifice concentrarea economica, in cel mai scurt timp posibil.