In mijlocul negocierilor cu creditorii internationali, guvernul grec a reusit miercuri sa treaca prin Parlament, cu sprijinul opozitiei, primul sau proiect de lege destinat sa vina in sprijinul celor afectati de criza, transmite AFP, citata de Agerpres. Potrivit legii, gospodariile cu venituri reduse vor beneficia gratuit de 300 kw/h de energie electrica pana la finele anului. De asemenea, aproximativ 30.000 de gospodarii vor putea beneficia de o alocatie pentru chirie in valoare de 70 pana la 220 de euro pe luna, iar in jur de 300.000 de persoane vor primi bonuri de masa.

Actul normativ a trecut prin Parlament gratie voturilor celor 149 de deputati de la Syriza si a celor 13 aliati independenti la care s-au adaugat si voturile conservatorilor din partidul Noua Democratie. In cursul acestei zile, textul de lege urmeaza sa faca obiectul unui vot pentru fiecare articol in parte.