Victor Ponta, despre protestul functionarilor: Liderii sindicali isi fac treaba lor, striga sa-i vedem la televizor/ Dar oamenii au dreptate ca s-au aglomerat toti la salariul minim
"Liderii sindicali isi fac treaba lor, striga sa-i vedem la televizor. Dumneavoastra lucrati serios sa gasim solutii pe care sa putem dupa aceea sa le tinem pe termen lung ca nu vreau sa spunem 'da' sub presiunie si maine sa nu mai fie bani", a mai spus Ponta.
Peste 1.000 de functionari, membri ai Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratie, au protestat in aceasta dimineata in fata Guvernului, cerand marirea salariilor si reglementarea acordarii din 2015 a tichetelor de masa. Oamenii huiduie atunci cand de la megafon liderii sindicali amintesc de Victor Ponta si cer declansarea conflictului de munca si greva generala. Protestatarii au huiduit si la auzul numelui fostului lider sindical Liviu Pop, astazi ministru delegat pentru Dialog Social, a transmis reporterul HotNews.ro.
"Am trimis adrese si adrese catre minciunosul de Ponta si nu am primit nimic. Au crescut toate preturile. Dle Ponta, nu mai putem trai in aceste conditii mizere", striga un lider sindical de la tribuna, in timp ce multimea huiduie copios.
Oamenii acuza Executivul de incompetenta si proasta gestionare a tarii si sustin ca, desi premierul spune ca in Romania este crestere economica, in realitate romanii o duc tot mai rau de la an la an.
- +4 (4 voturi)PLĂGIUȚĂ , DESFIINȚEAZĂ SALARIUL (Miercuri, 27 mai 2015, 13:23) timp tamp [utilizator]ca un bolșevic ce ești ai tot mărit salariul minim(ca să scoți mai mulți bani de la firmele private prin impozitele și taxele pe salarii) fără să-ți pese de restul, mă mir de ce nu faci tu un salariu unic: un litru de ulei, unul de apă, câte un kil de zahăr, de făină, mălai, ciolane(adidași și calculatoare) și vreo cinci de tescovină!raspunde trimite
- +5 (5 voturi)Bun prost,muncește nu muncește,plătit la fel. (Miercuri, 27 mai 2015, 13:30) vali47 [utilizator]Încep să-i înțeleg pe unii funcționari că numai se fac că muncesc.Ori muncești,ori nu muncești obții tot același salariu minim pe economie(mai puțin ca un măturător).Până nu se va face o ierarhizare și o normare a muncii în administrație vom întâlni aceiași birocrați acri care te amână de pe o zi pe alta și te rezolvă la calendele grecești.raspunde trimite
- +2 (2 voturi)pe de alta parte.. (Miercuri, 27 mai 2015, 20:11) luiz [anonim] i-a raspuns lui vali47...in majoritatea localitatilor tarii, acesti functionari publici "nemultumiti" au pus din greu umarul la masluirea alegerilor si sprijinirea "alesului" indicat de centru ! Asa ca isi cam merita soarta.. slugarnici, aserviti...nu le plang de mila! Cine seamana vant, culege furtuna!raspunde trimite
-
- +5 (5 voturi)unde este milionul de joburi promis? (Miercuri, 27 mai 2015, 13:52) IancuJianu [utilizator]ca sa aiba de unde alege...raspunde trimite
- +2 (2 voturi)Proiect de tara. (Miercuri, 27 mai 2015, 14:35) Supravietuitorul. [anonim]Primul ministru nu are un proiect de tara! Asa ca poate sa comenteze orice. TIC, TAC!raspunde trimite
- +2 (2 voturi)ba are unul... (Miercuri, 27 mai 2015, 15:21) IancuJianu [utilizator] i-a raspuns lui Supravietuitorul.cum s-o fure, el impreuna cu famiglia.raspunde trimite
-
- 0 (0 voturi)Domnilor functionari la "stat" (Joi, 28 mai 2015, 13:34) Fl [anonim]Daca sunteti nemultumiti de salariile la "stat" va invit sa aplicati la firmele private. Daca nu, pentru free lancer!raspunde trimite

Guvernul ia în calcul „un statut special” pentru restaurante: Dacă își vor vaccina tot personalul să nu mai fie legați de rata de incidență
Din primăvară până-n toamnă, pandemia a dus la creșterea de 4 ori a românilor descurajați în a-și găsi un job
Trei scenarii pe termen scurt ale mediului de afaceri. De ce nu vor scădea prețurile la imobiliare și la cât ar putea ajunge euro
VIDEO Criza din Coaliție, săptămâna a doua. Prima ședință a Coaliției după demiterea lui Voiculescu, fără o nominalizare pentru Ministerul Sănătății. Kelemen, întrebat dacă e necesară intervenția președintelui: Nu e nevoie
Cercetătorii au descoperit cele mai precise informații de până acum privind emisiile radio rapide
INTERVIU Cum vede educația o elevă româncă admisă la Oxford. Mara Pîndaru: Trebuie introdusă mai mult tehnologia în procesul de învățare / Care este principala problema a sistemului de învățământ din România