Inflatia din zona euro a urcat in luna noiembrie la 3%, de la 2,6% in octombrie, acesta fiind cel mai ridicat nivel din ultimii sase ani si jumatate, potrivit estimarilor Biroului European de Statistica, Eurostat, citate de editia online a cotidianului The Guardian. Analistii se asteptau ca rata inflatiei din zona euro sa se situeze in luna noiembrie la 2,9%.

Un nivel mai ridicat al inflatiei a fost inregistrat in luna mai 2001, cand acest indicator s-a cifrat la 3,1%.

Potrivit analistilor, acest salt s-a datorat majorarii mai rapide a preturilor la energiei si alimente, in special in Germania si Spania.

Banca Centrala Europeana vrea sa mentina rata anuala a inflatiei sub 2% pe termen mediu, insa a anuntat ca anticipeaza o perioada in care cresterea va depasi tinta stabilita. In ciuda avertismentelor BCE, economistii se asteapta ca institutia sa mentina rata dobanzii de referinta la 4% si in 2008, insa unii sunt de parere ca urmatoarea miscare a BCE va fi o reducere a dobanzilor avand in vedere ca pentru anul viitor se prognozeaza o incetinire a avansului economiei.

Eurostat a anuntat, vineri, o accelerare a cresterii economiei din zona euro cel de-al treilea trimestru la 0,7% comparativ cu trimestrul anterior, si la 2,7% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Avansul economic a fost alimentat de consumul intern si investitii, care au compensat efectul negativ al comertului exterior.