…si pentru o buna perioada de timp, as adauga. “China are cel mult rolul unui bobarnac care face ca bulgarele de zapada sa se rostogoleasca la vale. Bulgarele de zapada al unei economii globale profund instabile.” O afirmatie destul de dura facuta de mine in comentariul de acum o saptamana, “Teama de sevraj”, care i-a facut pe unii cititori sa ridice sprancenele. Cred ca sunt dator cu niste explicatii, scrie economistul sef al BCR, Radu Craciun, pe blogul personal. Pe vremea cand eram student al facultatii de Aeronave, unul dintre avioanele de vanatoare in mare voga atunci era F-16, produs de firma americana General Dynamics. El aducea, pentru prima data, o abordare inovatoare in ce priveste zborul avioanelor militare. Toate avioanele de pana la el fusesera proiectate sa fie stabile in aer. Adica daca pilotul tinea mansa nemiscata, atunci si avionul parcurgea o traiectorie nemodificata in aer pana la prima comanda noua primita.
Asa functioneaza avioanele de pasageri si astazi, din motive evidente de siguranta. Dar avioanele de vanatoare trebuie sa fie capabile de evolutii extrem de rapide in aer, astfel incat sa obtina superioritatea in luptele aeriene. In aceste conditii, sa le scoti din starea de stabilitate cere prea mult timp si poate sa le transforme in tinte usoare.
Din acest motiv, odata cu progresul tehnologiei aviatice si al celei de IT, industria de profil a fost in masura sa produca primul avion instabil in zbor din lume, acesta fiind F-16. Instabilitatea lui se manifesta prin faptul ca, chiar daca pilotul tinea mansa nemiscata, avionul intra singur intr-o evolutie necomandata. Pentru a impiedica acest lucru, pilotul ar fi trebuit sa faca ajustari permanente si extrem de rapide din mansa. Pentru ca avionul sa fie totusi controlabil, a fost nevoie de 4 calculatoare de bord capabile sa se suplineasca reciproc si care sa execute cateva corectii pe secunda ale comenzilor avionului pentru ca el sa ramana pe traiectoria dorita de pilot. Cu cat viteza avionului este mai mare, cu atat vitezele de corectie trebuie sa fie mai mari si ele. Fiinta umana nu ar fi capabila de asa ceva. E de la sine inteles ca in situatia extrema in care calculatoarele nu ar mai functiona, avionul s-ar prabusi.
Lumea noastra insa nu este condusa de calculatoare, ci de oameni. Din acest motiv, o instabilitate in crestere la nivel mondial este tratata de multe ori cu decizii prea lente si inconsecvente, ceea ce duce in final la crize. “Avionul” este in pericol de prabusire, sau, cateodata, chiar se distruge. Situatia este cu atat mai preocupanta cu cat traim intr-o lume mult mai instabila decat in deceniile trecute, iar scenariile de criza se vor perpetua mult timp de acum incolo. Instabilitatea, consider, are la origine doua surse principale. Pe de o parte este vorba de o reasezare a polilor de putere la nivel mondial, iar pe de alta parte este vorba de utilizarea unor modele de dezvoltare economica pur si simplu nefunctionale si nesustenabile. Sa le luam pe rand.
Reasezarea polilor de putere este una dintre consecintele importante ale globalizarii. Indicatorii economici arata ca globalizarea a avut doi principali beneficiari: elitele economice ale lumii si tarile emergente. Prima categorie s-a detasat si mai mult prin bogatie fata de restul populatiei, iar cea de a doua categorie a cunoscut o dezvoltare infloritoare, fara precedent. Cresterea economica rapida a unora dintre tarile emergente, mai ales a celor mari, a facut ca acestea sa se simta indreptatite sa clameze un rol mult mai important la nivel global. China este exemplul cel mai graitor in acest sens. Dezvoltarea accelerata a economiei chineze a adus de la sine si initiative geopolitice in Asia, care pun sub semnul intrebarii granitele maritime din zona sau suprematia militara navala a unei supraputeri precum SUA. In mod similar, veniturile furnizate de exporturile de hidrocarburi si materii prime au dus la noi aspiratii geopolitice si pentru Rusia.
Ridicarea nivelului de trai in tarile emergente in general si in China in special au mai avut o consecinta. Nevoia de materii prime a crescut substantial, ceea ce a avut efecte pe trei paliere:
a) o intensificare a luptei pentru zone de influenta, cele mai vizibile zone fiind Africa, unde China are o prezenta din ce in ce mai solida, si Orientul Mijlociu, unde SUA, Rusia si Europa isi apara interese majore;
b) acutizarea luptei pentru noi teritorii bogate in resurse, Oceanul Arctic oferind un exemplu in aceasta directie;
c) utilizarea potentiala a materiilor prime ca arma economica, vulnerabilitate readusa in atentie de criza metalelor rare din 2010 cand China, furnizorul a peste 90% din productia de astfel de metale cu destinatii militare si de inalta tehnologie, a introdus limite de export, care au fost eliminate de abia la inceputul acestui an, in aceeasi categorie intrand si fluctuatiile furnizarilor de gaze rusesti in Europa.
Globalizarea a mai avut o consecinta importanta: cresterea gradului de interdependenta intre economiile lumii. In vremuri bune – un beneficiu, prin efectul de angrenare reciproca, in vremuri de criza – un dezavantaj, datorita efectului de contagiune. Asa cum vedem si astazi, perspectiva unei crizei in China este de natura sa loveasca si economiile europene sau chiar cea americana, pe filiera comertului, dupa cum perspectiva cresterii dobanzilor in SUA poate lovi firmele chineze puternic indatorate in USD pe filiera pietelor financiare.
Dar interdependenta economica mai opereaza intr-un mod perfid, ilustrat de criza ucraineana. Perspectiva unor pierderi economice substantiale scade motivatia tarilor puternice de a penaliza comportamentele abuzive pe care alte tari le au pe scena internationala. In felul acesta, de dragul unor beneficii economice, SUA sau UE au acceptat tacit slabirea rolului lor de actori puternici ai scenei geopolitice, devenind intr-un fel prizonierele propriilor interese economice. Iar de aceasta slabiciune profita puterile emergente ale lumii, care fac ca puterile dominante la nivel mondial sa fie in pierdere de viteza in favoarea unei lumi cu centre de putere mai numeroase, mai disipate si mai interdependente.
In paralel, UE arata o instabilitate in crestere. Iar daca economia SUA pare cel putin deocamdata sa fi iesit cu succes din criza, Europa inca se zbate in mlastina incertitudinii. O rezolvare durabila a situatiei grecesti este taraganata, zona euro ramane un proiect incomplet, iar dinamica demografica negativa duce la doua variante: declinul economic datorat imbatranirii rapide a populatiei sau acceptarea unei imigratii substantiale non-europene, cu problemele de integrare asociate.
Problema imigratiei a devenit zilele acestea ea insasi o sursa de instabilitate a UE, in conditiile in care valurile de imigranti veniti din teatrele de razboi se revarsa in Europa, punand la incercare capacitatea de coordonare si solidaritatea UE in aceasta problema. Aceasta situatie ar putea fi o repetitie minora pentru fluxurile migratorii si tensiunile pe care le-ar putea produce schimbarile climatice.
Daca ar fi sa sintetizez la maxim, cred ca, in esenta, fenomenele carora le suntem martori au drept cauza profunda clivajul semnificativ existent intre dinamica si interesele elitelor economice si politice din tarile dezvoltate. Pana la urma, globalizarea a pornit ca un fenomen predilect economic, legat de integrarea economica crescuta intre tarile si regiunile lumii prin liberalizarea comertului si a fluxurilor de capital, legat de circulatia libera a cunostintelor la scara mondiala, de marirea vitezei transportului si a telecomunicatiilor. Aceste evolutii au creat oportunitati noi, deosebit de atractive pentru mediul de afaceri care, profitand de ele, a dus la accelerarea procesului de integrare economica globala, obtinand astfel dividendele asteptate.
Problema a fost si este ca, in acest demers, politicul a fost lasat de multe ori in urma, fiind chemat in final sa stranga “cioburile sparte” de o integrare/expansiune economica realizata intr-o viteza accelerata. Simptome ale acestui clivaj le gasim in modul superficial in care a fost creata zona euro si lipsa consolidarii ei ulterioare, in impingerea pripita, fara o pregatire politica adecvata, a extinderii UE spre Ucraina, o piata altminteri imensa, in pozitiile divergente ale mediului de afaceri si ale politicienilor vis-à-vis de relatia cu Rusia si chiar cu China, sau in iluzia unei integrari viitoare a Turciei, o alta piata mare, dar si cu o populatie tanara, in UE.
Cred ca sunt deja suficient de multe ganduri pentru acest weekend… De aceea, vom discuta peste o saptamana despre al doilea motiv al cresterii instabilitatii la nivel mondial: modelul de dezvoltare economica globala nefunctional si nesustenabil. Pana la urma nu sfideaza bunul simt economic faptul ca scaderea pretului la materii prime risca sa antreneze in recesiune tarile dezvoltate? (Scuze, o tema de gandire in plus…)
10
5
