Romania ar putea avea in acest an o crestere economica de 3,4%, urmata de un avans de 3,9% in 2016, se arata si in editia de toamna a raportului World Economic Outlook (WEO) al FMI, citat de agentia Mediafax.
- Comertul cu produse alimentare- crestere de 11.5%
Pe de alta parte, componenta produse nealimentare a consemnat un declin de 0.9% an/an, evolutie care poate fi explicata de modificarea deciziilor de consum ale populatiei, date fiind reducerea TVA la alimente, dar si
perspectivele de scadere a cotei generale de TVA pe termen scurt. Consumul privat ar putea creste cu 4.5% an/an in 2015, evolutie sustinuta de majorarea venitului real disponibil al populatiei, dar si de dinamizarea creditarii in RON. Pentru 2016 si 2017 previzionam cresterea consumului privat cu ritmuri
anuale de 5.1%, respectiv 4.7%.
- Comenzile noi in industria prelucratoare- avans de 2.4%
Comenzile de bunuri de uz curent si cele de bunuri intermediare au urcat cu 0.4% an/an, respectiv 5.6% an/an. Pe de alta parte, comenzile noi de bunuri de capital au stagnat. Ramurile industriei care au consemnat cea mai buna dinamica a comenzilor noi in semestrul I din 2015 au fost: echipamente electrice (+7.8% an/an), produse farmaceutice (+9.6% an/an) si calculatoare/produse electronice si optice (+18.8% an/an).
Pe de alta parte, ramurile masini/utilaje/echipamente si alte mijloace de transport au consemnat scaderi ale comenzilor noi cu 3.5% an/an, respectiv cu 27.1% an/an in prima jumatate a anului. Principala componenta a PIB-ului este sustinuta de majorarea venitului real disponibil al populatiei, dar si de dinamica creditarii in RON catre populatie (+24.7% an/an in luna iunie).
Reaccelerarea comenzilor noi exprima premise mai bune pentru industria interna pe termen scurt, dupa pierderea de turatie din trimestrul II. Pentru lunile urmatoare ne asteptam la dinamizarea investitiilor in industria interna, proces sustinut de dinamica consumului privat, dar si de potentialul de export, potrivit unui raport al Bancii Transilvania.
- Numarul autorizatiilor de constructii in zona rurala au crescut cu 6.1%
Evolutia recenta a autorizatiilor de constructii cladiri rezidentiale exprima perspective de prelungire a momentului favorabil din sfera constructiilor rezidentiale (unul din sectoarele cele mai dinamice din economie in ultimele trimestre) pe termen scurt.
Segmentul constructiilor rezidentiale este sustinut de o serie de factori: dinamica creditului ipotecar in RON; majorarea venitului real disponibil al populatiei; substituirea graduala a fondului locativ existent; relansarea economiilor din Zona Euro, cu impact pozitiv pentru fluxurile de capital trimise in tara de romanii care lucreaza in strainatate, , potrivit unui raport al Bancii Transilvania.
- Bugetul pentru anul in curs a fost fundamentat luand in calcul o crestere a PIB de doar 2,5%
FMI anticipa in raportul WEO din luna aprilie ca economia Romaniei va avansa in acest an cu 2,7% si cu 2,9% in 2016.
Bugetul pentru anul in curs a fost fundamentat luand in calcul o crestere a PIB de 2,5%. Cea mai recenta estimare a Comisiei Nationale de Prognoza, datand din luna mai, ia in calcul un avans de 3,3%.
Comisia Europeana a imbunatatit la inceputul lunii mai estimarile de crestere economica a Romaniei, cu 0,1 puncte procentuale, la 2,8% pentru 2015 si cu 0,4 puncte, la 3,3% pentru 2016, datorita consumului intern solid si revenirii investitiilor, potrivit prognozei de primavara a institutiei.
Concluzia pentru Romania este ca a crescut consumul.