Guvernul a aprobat ratificarea Acordului privind asistenta financiara rambursabila acordata de Romania Republicii Moldova

de CP     HotNews.ro
Miercuri, 7 octombrie 2015, 15:18 Economie | Finanţe & Bănci


Guvernul a aprobat proiectul de lege privind ratificarea Acordului referitor la asistența financiară rambursabilă acordată de România Republicii Moldova, în sumă de 150 de milioane de euro. Proiectul va fi adoptat de către Parlament prin procedură de urgenţă. Sprijinul financiar va fi acordat din disponibilitățile rezultate din procesul de privatizare, în trei tranșe.

Prima transa va fi 60 de milioane de euro, a doua de 50 de milioane de euro, iar a treia de 40 de milioane de euro.

Scadența fiecărei tranșe de împrumut este de maximum 5 ani, cu posibilitatea de rambursare anticipată fără plata vreunui comision de rambursare anticipată. Termenii financiari se vor agrea pentru fiecare tranșă în parte în funcție de condițiile de piață la care se împrumută statul român pentru maturitatea tranșei respective.

Acordul privind asistența financiară rambursabilă acordată de România Republicii Moldova a fost semnat astăzi, la Chișinău, din partea României de  Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, iar din partea Republicii Moldova de vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





468 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by