BCR Leasing a obtinut la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) anularea irevocabila a unei Decizii de impunere a ANAF semnata pe vremea cand seful Fiscului era Sorin Blejnar, pentru necolectarea TVA aferenta de BCR Leasing de la clientii de leasing care nu si-au mai achitat ratele, potrivit unui comunicat de presa. Acesta este epilogul unei dispute fiscale nascute in urma unei transpuneri eronate a unei directive europene confirmate atat de Comisia Europeana (prin angajarea procedurii de infringement impotriva statului roman), si mai apoi de Curtea de Justitie a Uniunii Europene.

Practic, in urma unui control, ANAF a constatat nereguli privind colectarea TVA pe perioada sept. 2008- 31 dec. 2010. Prin decizia de impunere si raportul de inspectie fiscala din 30 august 2011 ANAF a impus BCR Leasing achitarea a 19,26 milioane lei TVA si a 9,5 milioane lei penalitati de intarziere.

BCR Leasing, reprezentata in instanta de avocatii D&B David si Baias, cumpara autovehicule de la diversi furnizori, pentru care deduce integral TVA-ul achitat in amonte. In acelasi timp, pentru autovehiculele achizitionate, firma de leasing incheie contracte de leasing financiar cu persoane fizice sau juridice care au calitatea de utilizatori ai acestor bunuri pe tot parcursul derularii contractului, BCR Leasing ramanand proprietar al acestor autovehicule.

Ca urmare a intarzierii sau a neefectuarii platii, BCR Leasing a fost nevoita sa rezilieze o parte a contractelor incheiate cu clientii care nu si-au respectat obligatiile. In conformitate cu contractele amintite, utilizatorii erau obligati ca, in termen de trei zile de la data rezilierii contractului in cauza, sa restituie catre BCR Leasing bunul care facea obiectul acestui contract.

Intrucat o parte dintre utilizatori au refuzat sa restituie bunul in cauza, BCR Leasing a initiat proceduri de recuperare impotriva acestora. Totusi, in pofida eforturilor depuse, unele dintre bunurile in cauza nu au putut fi recuperate in termenele prevazute.

Intrucat nu a incasat nicio plata in temeiul contractelor reziliate, BCR Leasing nu a mai emis facturi privind contractele amintite si nu a mai colectat TVA- ul aferent acestora.

In decizia de impunere ANAF a mentionat ca leasingul financiar trebuia considerat pe parcursul derularii contractului drept o prestare de servicii care poate fi urmata de o livrare de bunuri la momentul expirarii contractului, in functie de exercitarea sau nu de catre utilizator a optiunii de cumparare.

Potrivit ANAF, BCR Leasing avea obligatia ca, la expirarea termenului limita prevazut in contractul de leasing financiar pentru restituirea bunului de catre utilizator, sa aplice prevederile din Codul fiscal privind livrarea catre sine si colectarea TVA- ului, precum si sa emita facturi in nume propriu pentru aceste livrari.

Considerand ca reglementarea nationala care sta la baza deciziei de impunere mentionate la punctul 16 nu era conforma sistemului instituit de Directiva TVA, BCR Leasing a formulat o actiune in anulare impotriva acestei decizii, care a ajuns, in ultima instanta, in fata Curtii de Apel Bucuresti.

In aceste conditii, Curtea de Apel Bucuresti a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii Europene intrbearea: "Poate fi considerata ca fiind o livrare cu titlu oneros in sensul articolului 16 al [Directivei TVA] sau, dupa caz, ca fiind o livrare de bunuri efectuata cu titlu oneros in sensul articolului 18 al [acestei directive] situatia bunurilor care fac obiectul unui contract de leasing financiar care, urmare a rezilierii contractului din culpa utilizatorului, nu au fost recuperate de societatea de leasing de la utilizatorul bunului, desi societatea de leasing a initiat si derulat procedurile legale de recuperare a bunurilor, iar dupa reziliere societatea de leasing nu a mai incasat nicio suma de bani aferenta utilizarii bunului?"

Instanta romaneasca solicita, in esenta, sa se stabileasca daca articolele 16 si 18 din Directiva TVA trebuie interpretate in sensul ca imposibilitatea societatii de leasing de a reusi recuperarea de la utilizator a bunurilor care fac obiectul unui contract de leasing financiar ulterior rezilierii acestuia din culpa utilizatorului, in pofida demersurilor intreprinse de societatea respectiva in scopul recuperarii acestor bunuri si in pofida lipsei oricarei contraprestatii ulterioare rezilierii amintite, poate fi considerata o livrare de bunuri efectuata cu titlu oneros in sensul acestor articole.

"Articolele 16 si 18 din Directiva TVA trebuie interpretate in sensul ca imposibilitatea societatii de leasing de a reusi recuperarea de la utilizator a bunurilor care fac obiectul unui contract de leasing financiar ulterior rezilierii acestuia din culpa utilizatorului, in pofida demersurilor intreprinse de societatea respectiva in scopul recuperarii acestor bunuri si in pofida lipsei oricarei contraprestatii ulterioare rezilierii amintite, nu poate fi considerata o livrare de bunuri efectuata cu titlu oneros in sensul acestor articole", se arata in raspunsul instantei europene.

In decizia Curtii Europene de Justitie a Uniunii Europene se arata ca "imposibilitatea unei societati de leasing de a reusi sa recupereze bunurile care fac obiectul unui contract de leasing financiar ulterior rezilierii acestuia, in imprejurari precum cele din cauza principala, nu poate fi considerata o livrare de bunuri cu titlu oneros in sensul articolului 16 din Directiva TVA" .