Cele mai importante declaratii ale lui Mugur Isarescu:
- Doresc sa transmit condoleante familiilor indoliate si sa urez sanatate celor aflati in spitale, dorindu-le sa sa intoarca printre noi cat mai repede
- In prezent, situatia macroeconomica este stabila. In general, pozitia economica a tarii e buna si inclusiv prin deciziile luate astazi la BNR ne-am creat camp de actiune pentru a face fata unor situatii si mai dificile
- BNR are o rezerva suficienta de cadre daca la nivel politic vor apela la tehnocratii nostri (a raspuns singurei intrebari din sala)
- Rata medie a inflatiei a coborat la zero
- Consumul privat si investitiile au inregistrat cele mai ridicate contributii la dinamica PIB in trimestrul al doilea
- Cele mai recente date statistice evidențiază rămânerea ratei anuale a inflației la niveluri negative. Aceasta s-a plasat însă pe un palier inferior celui anticipat, în principal ca urmare a scăderii peste așteptări a prețului combustibililor.
- Rata anuală a inflației s-a situat în luna septembrie 2015 la -1,7 la sută, în condițiile conjugării efectelor scăderii prețurilor volatile cu cele ale extinderii, începând cu 1 iunie 2015, a sferei de aplicabilitate a cotei reduse a TVA, de 9 la sută, la toate alimentele, băuturile nealcoolice și serviciile de alimentație publică.Rata medie anuală a inflaţiei a coborât la zero, iar indicatorul relevant pentru evaluarea procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană – rata medie anuală a inflaţiei determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum – s-a redus la 0,2 la sută de la 0,5 la sută în august 2015.
- Din perspectiva activității economice, relativa temperare a ritmului de creștere economică înregistrată în trimestrul II 2015 nu s-a regăsit în evoluţia componentelor majore ale cererii agregate: consumul privat și investițiile au înregistrat cele mai ridicate contribuții la dinamica PIB real din perioada postcriză, iar cererea externă netă şi-a restrâns aportul negativ. Datele ilustrează, în plus, prelungirea tendinței ascendente a dinamicii câștigurilor salariale nominale și a costurilor unitare cu forța de muncă în industrie.
- Analiza indicatorilor monetari a relevat consolidarea dinamicii anuale pozitive a creditului neguvernamental exclusiv pe seama intensificării ritmului de creștere a componentei în monedă națională. Ponderea creditului în lei în creditul total acordat sectorului neguvernamental a atins 50,2 la sută, devansând după aproximativ 8 ani pe cea a împrumuturilor în valută. Această evoluție este benefică din perspectiva mecanismului de transmisie a politicii monetare și a atenuării riscurilor la adresa stabilității financiare.
- Contextul general a indus dificultăți suplimentare pentru adoptarea unei decizii de politică monetară. Pe plan intern, procesul de numire a unui nou guvern accentuează incertitudinile legate de mixul de politici macroeconomice, mai ales că bugetul pentru anul 2016 este încă neconfigurat.
- Mediul extern continuă, de asemenea, să fie marcat de incertitudini, având ca surse principale evoluțiile economice din China și din alte state emergente majore, cu implicații asupra creșterii economice a zonei euro, dar și la nivel gobal. La aceasta se adaugă continuarea divergențelor în ceea ce privește conduitele politicilor monetare ale principalelor bănci centrale ale lumii.
- În aceste condiții și pe baza datelor disponibile în prezent, CA al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an, continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
- Tot în ședința de astăzi, CA al BNR a analizat și aprobat și Raportul asupra inflației. Noua prognoză reconfirmă perspectiva menținerii ratei anuale a inflației în teritoriu negativ pe parcursul următoarelor trei trimestre și a revenirii ei ulterioare la valori pozitive plasate, până la începutul anului 2017, sub limita de jos a intervalului țintei.
- CA al BNR reafirmă că deciziile sale vizează asigurarea stabilității prețurilor pe termen mediu în condiții de păstrare a stabilității financiare. Totodată, Consiliul de administrație apreciază că un mix echilibrat al politicilor economice, alături de progresul în sfera reformelor structurale, sunt esențiale pentru menținerea macrostabilității, asigurarea unei creșteri economice durabile, continuarea procesului de convergență cu Uniunea Europeană și întărirea rezistenței economiei românești față de eventuale șocuri sau condiții adverse pe plan mondial.
- BNR reiterează că utilizarea şi dozarea adecvată a tuturor instrumentelor de care dispune, în condiţiile monitorizării atente a evoluţiilor interne şi ale mediului economic internaţional, sunt de natură să asigure îndeplinirea obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu, precum şi menţinerea stabilităţii financiare.
Exista un singur fond de rezerva, cu destinatie precisa. Daca s-a umblat bine sau rau la el e alta poveste, dar nu are legatura cu subiectul.
Bugetul se aproba o data, nu de mai multe ori iar rectificarile - de cel mult trei ori.
Sigur ca guvernul distribuie bugetul "cum vrea muschii lui". De aia e guvern, sa aloce bugetul dupa programul politic respectiv. Ca e eronat sau nefundamentat, sau ca dimpotriva - e correct si fundamentat - iarasi e o alta discutie.
Bugetul urmeaza un program politic, nu un algoritm mathematic.
Daca urmeaza sau nu programul politic - e o poveste ce se cere discutata, dar in mare orice buget urmeaza un program politic.
Nu confundati programul politic = lista principalelor obiective (spuse in clar sau deduse) cu Documentul (hartia) numit program politic.
Agenda publica e dominata de cererile negative, din simplul motiv ca ajung la mult mai multi alegatori decat cele positive. E o regula clara si acceptata de toata propaganda de partid din intreaga lume. Revine - din pacate -alegatorului (cetateanului) sa afle sa spunem - "lista pozitiva".
REctivficartile se fac pentru a pune in accord executia cu planificarea, prin urmare este interzisa prin lege orice adaugare de rubrici. Se redistribuie intre cele existente.
In rest spune ca situatia economica e stabila, economia solida si ca la o adica BNR are cu ce face fata oricaror speculatii pe piata monetara. Unde zice de liniste?
Lucrez si eu intr-o banca, si ar fi f interesant sa stiu cum s-a procedat.
Dan Voiculescu şi Mugur Isărescu au fost colegi la ASE timp de 14 ani având relaţii mai mult decât colegiale. Nota descrie şi grupul de prieteni apropiaţi ai celor doi, printre care cadre ale Securităţii.În prima parte a raportului, procurorii DIICOT şi ofiţerii SIE susţineau că Dan Voiculescu este suspectat că şi-ar fi însuşit în decembrie 1989 şi 1990 o sumă între 150 şi 300 de milioane de dolari. De asemenea, anchetatorii afirmau că Voiculescu nu ar putea justifica suma de 230 de milioane USD folosită de acesta pentru capitalul social a trei firme infiinţate în anul 1990.[...]
MOMENTUL CHEIE AL RELAŢIEI VOICULESCU- ISĂRESCU a fost în 1990, când şeful BNR conducea Comisia care investiga fondurile deturnate din patrimoniul statului, printre care la loc de cinste figura firma Crescent. De altfel, comisia de avocaţi canadieni, angajată la aceea vreme de guvernul condus de Petre Roman, a indicat: Arestaţi-l pe Voiculescu!
Procurorii DIICOT şi ofiţerii SIE descriu scene halucinante din timpul audierii lui Dan Voiculescu de către Mugur Isărescu. Cu toate că cei doi se cunoaşteau de mulţi ani şi erau apropiaţi, Mugur Isărescu s-a prefăcut că nu îl cunoaşte pe Dan Voiculescu. Acest lucru, afirmă procurorii DIICOT şi ofiţerii SIE, ridică grave suspiciuni cu privirea la corectitudinea anchetei şi la hotărârea lui Mugur Isărescu de a duce ancheta până la capăt.
Raportul SIE-DIICOT notează în final că Dan Voiculescu nu a păţit nimic deoarece Comisia condusă de Isărescu nu a obţinut nici un rezultat concret."(evz)
Omul a spus "accentueaaza incertitudinile" - o formula rezonabila de a descrie situatia.
Dar de aici si pana la concluziile funambulesti trase de postacii de mai sus e distanta mare de tot.
Sunt ingrijorat sa constat ca multi pur si simplu nu stiu sa citeasca, intelegand prin aceasta nu ca nu inteleg cuvintele, ci ca sunt incapabili sa constientizeze intelesul, semnificatia lor.
Asta ma determina sa insist asupra nevoii de reforma reala a invatamantului.
Nu e vina lor, ci a unui system de invatamant care nu a fost capabil sa furnizeze cunostintele necesare acestui mileniu.
Sper ca nu sar calul daca te rog sa ne spui daca erau picante ori ba.
Si invata, te rogentru vajnicii manifestanti, mirosul de postac mediocru e mai repulsiv decat cel de shaorma. ;)
Ai patronat inflatii de peste 300% declarate, ai patronat caderi de banci, esti cel ce permite creditele in valuta fiindca ai tinut si tii dobinda cheie mult peste celelalte banci.
Esti singurul sef de banca centrala din lume ce ai si un SRL.
Ai depasit virsta de pensionare de mult. Si ai avea o pensie barosana!
Deci ce mai stai?
Tot ce au cerut cei creditati in CHF a fost ca bancile sa nu mai fure.
Toate bancile au furat sub patronajul BNR.
Majoritatea contractele de credit au clauze abuzive nu doar cele in CHF: procesul colectiv castigat impotriva BCR este pentru creditele in EUR.
Decat sa vorbesti prostii mai bine taci!!
Ar trebui sa traiesti intr-o tara unde ceea ce cistigi aia si platesti.
Leu vechi, nou sau cum s-o numi cistigi dumneata ca salariu, atunci telefon, masina, bilet de avion, credit ipotecar, acciza, internet sa platesti tot in acel leu.
Si cei ce se lauda ca au salariul 1000 de euro net, sa scoata leii din banca in ziua de salariu si sa mearga la banca sa cumpere Euro. Sigur nu vor putea cumpara 1000 de Euro.
Stiu sa citesc destul de bine si sa fac si calcule. Nu sunt analfabet. Si n-am credit in franci elvetieni.
Mai peste tot in lume de citiva ani, dobinzile cheie sunt la 1% sau mai jos, chiar 0% FED, in timp ce inflatiile declarate si credibile sunt undeva spre 1,75 sau 2%.
Numai Romania a tinut dobinda cheie peste inflatia declarata (cine o crede treaba lui), adica Romania n-a fost in criza si nu e.
Eu am argumentat. Astept contraargumente ca sa putem discuta civilizat.
NU te vrem nici pe tine Isarescule. Esti protagonistul unor falimente si a unor documente semnate prin care se dadea de pomana Rosia Montana!
Chiar nu credca intr un sistem care se vrea capitalist si democratic, un guvernator sub care au fost destul e evenimente dubioase poate sa fie la sefie peste 20 de ani fara sa miroasa ceva.
Este atat de sigur pe el si pe scaunul lui incat iese cu tupeu in aceste monete sa ne ofere "tehnocratii nostri", acum cand si lui Iohanis ii este teama sa vorbeasca prea multe. Este clasicul "vid de putere" in care altii, ca pnl si Isarescu, cred lumea a iesit in strada ca sa le creeze lor un loc liber.
Vorbeste de tehnocratii lui, de parca cine stie ce decizii bune a luat bnr de a lungul timpului.
Zi mai bine Jos cu toti! sa faci economie la cuvinte.
----
Aia cu rezerva de cadre era un raspuns la o intrebare din sala (singura). Mai citeste.
Inca un postac care ar pica la testele PISA.
mai sunteti multi? tu si cu bec.
Nu poti discuta ceva cu cineva care nu intelege un text scris.
Nu e nici o jignire, e o constatare.
Faci afirmatii in afara textului comentat, vorbesti pe baza unor presupuneri fara nici o acoperire.
Ce vrei sa vorbesc cu tine? Daca vrei sa barfesti, fa-o singur.
Cand nu treci un examen de limba romana, e o jignire?
Nu contestam ca nu sunt si oameni capabili in BNR, am fi incorecti ..... si sper sa existe maturitate in aceasta privinta sa se poata apela si la oameni din BNR, dar la cei curati dl. Isarescu nu la cei la fel de negrii ca si cei din politica.
Bun. Am inteles.
In traducere: ”Baieti, puteti apela cu incredere la noi. Esalonul secund al masoneriei e gata pregatit sa preia locurile disponibile... La vremuri noi, tot noi! Doar nu credeati ca plecam de la Putere asa usor.... Voi chiar ati crezut ca ne puteti inatura cu un protest?”
Raspuns:
Da, chiar credem ca puteti fi inlaturati si chiar credem ca Romania poate trai, chiar mai bine, fara masonerie.
Sefii de la BNR sunt ca si sefii preasfinti ai BOR-ului, sunt numiti de dumnezei si nu alesi de oameni. Pot sa fie cei mai corupti si cei mai incompetenti, tot nu se simt sa dea un pas in spate.
zona euro, este grea dar mai clarifica niste lucruri in economia subterana, circulatia si defacerea marfurilor cu zona europeana intra in normalitate fara atacuri la leu, dispar aceste cursuri de scimb de la coltul strazii unde fiecarea face vrea, stabilitate venitului primesti euro dai euro, fara sa te culci 4.3 lei/euro si te trezesti ca ajunge la putere un besmeti(ca ponta) si face din condei 4.74 lei/euro, unde era BNR?
imprumuturile date de banci inafara monedei de circulatie, nu trebuie sa mai fie garatate de stat, ai dat banii aiure, este treaba ta daca faci profit sau dai faliment,
imprumuturile mele au fost luate si returnate la timp, nu fac obiectul discutiilor,
si nu in ultimul rind te rog sa-ti aduci aminte de Bancorex, unde erea Isarescu? si vezi ca mai sunt oameni mai bine informati ca mine, ceva....cu voiculescu!
Atac la curs e peste tot. Ti-aduci aminte cum a facut avere Soros?
Asa fluctuatii mari au fost posibile, dar nu mai sunt si nu vor mai fi. Vezi conditiile de intreare in EURO.
Intrarea in Euro nu e asa simpla cum crezi si nu e nici un paradis.
Stiu ca toata lumea vrrea sa traiasca in Rai, dar din pacate lumea e asa cum e si Raiul nu e aici..
Iar de specialisti gen Croitorul nu aveti decat sa-i pastrati !!!.