Pana vineri crezusem, fusesem convins, mai precis spus, ca tinerii de astazi nu mai vor sa invete. Mai ales ca asa spune toata lumea, mai ales cei care au vazut mai multe vremuri si mai multe lumi. Ieri indemnam pe cineva sa invete, asa cum am fac intotdeauna cand stau de vorba cu cei care ma intreaba cum sa porneasca si sa reuseasca in viata. Si tot ieri, la putin timp dupa aceea, eram cu prorectorul unei cunoscute si sonore facultati, care a avut un scurt schimb de vorbe cu doua studente, discutie care mi-a readus in minte indemnurile la invatatura pe care tocmai le dadusem eu cuiva la care tineam. Si dintr-odata mi-am dat seama ca nu va putea sa invete, scrie George Butunoiu pe blogul lui.

George ButunoiuFoto: Arhiva personala

Sau, mai bine zis, nu va putea sa o faca in felul pe care il aveam eu in minte, adica acela in care am invatat eu si toti care au trait in ultimii 2,000 de ani, fara cativa.

In toti acesti ani cu miile, lucrurile bune si mari erau adunate intr-un singur loc spre a fi gasite, deschise si invatate. In biblioteci si in scoli si universitati, care scoli erau tot niste biblioteci, niste biblioteci cu vorbe si gesturi, dar tot biblioteci, in fond, daca stai sa te gandesti bine. Stiai precis unde trebuie sa mergi si ce sa faci, restul depindea doar de puterile si de inzestrarile tale. Si daca aveai si norocul sa te ia pe langa el un mentor, puteai invata si mai mult si mai repede decat altii.

In civilizatia occidentala, cel putin, fondata si construita pe morala si pe principiile crestine, sistemul principal de valori nu a fost pus niciodata in discutie, iar cele cateva alte sisteme axiologice particulare nu il infruntau, sau nu il contraziceau pe cel universal.

Or, ce sa inceti acum, de unde si cum? Cum se poate descurca acum copilul, elevul si studentul in potopul de informatii, texte, imagini, vorbe de-a valma, nestructurate, de indemnuri, ademeniri, ispite, de sisteme din ce in ce mai numeroase de valori care concureaza intre ele si, adesea, unul impotriva celuilalt si mai multe impotriva celui universal, si dintre care mari sanse au sa castige cele mai cinice si cu mai multe resurse. Ce sa aleaga?

Pana la penultima generatie, te puteai increde in familie, scoala si intr-o comunitate sau doua din care faceai parte. In cazul primelor doua aveai incredere neconditionata ca iti vor binele, iar in cazul scolii si ca si stie cum sa o faca, adica are competenta tehnica a aflarii binelui, a comunicarii si chiar a facerii lui, cand e cazul.

Acum, comunitatile iau din ce in ce mai mult locul familiei si scolii, si sunt din ce in ce in ce mai multe si mai sexy. Si nu e tot. Si membrii familiei, si profesorii sunt atrasi si tinuti captivi de catre diverse comunitati, cu sau fara stirea lor, sau chiar cu sau fara voia lor, si facuti sa transmita si sa practice valorile si interesele grupului respectiv. Cu sau fara stirea lor, cu sau fara voia lor. Sigur, in numele diversitatii culturale…

Ieri eram cu prorectorul, dupa cum spuneam mai sus. Vin doua fete mici de stat si cam grasute si pun o intrebare, nu am dat atentie. Raspunde proful, nici acolo nu am dat mare atentie. Si le intreaba cum le cheama, apoi de la ce facultate sunt. El raspund, nu am dat atentie la ce au zis. Bine, fetelor, pa, pa… Asta am retinut, imi suna si acum in urechi. L-am intrebat daca le stia dinainte, desi raspunsul era evident. Mi-a spus ca nu, le vazuse pentru prima data. Atunci am avut revelatia ca aceia care vor sa invete sunt pe cale sa piarda si ultimul reper absolut pe care il aveau pana acum si ca totul va fi relativ, iar pentru multi a devenit deja…

M-am gandit in urma la toti cei pe care i-am indemnat sa invete, adesea stand mult timp in explicatii lungi despre cat de important este sa faci astfel. Si chiar daca s-ar fi dus glont la biblioteca, asa cum aveam eu in subconstient, ce sa faca mai departe? Noi, cand mergeam acolo, stiam exact, dinainte, ce trebuie sa citim. Acum sunt de o mie de ori mai multe carti. Oare ce ar spune prorectorul daca l-ai intreba?

Si va merge sa invete, poate ca va munci pentru asta si mai mult decat am facut-o noi. Si cand va veni sa ne arate ce a invatat, nu vom recunoaste ce e aceea, fiindca nu seamana cu ce stim noi. Si sigur, vom spune deindata ca nu a invatat…

Comenteaza pe blogul lui George Butunoiu.