2016 ar putea fi anul in care economia romaneasca, sustinuta de cresterea consumului, ar putea inregistra cele mai bune performante de dupa 2009, insa perspectivele pozitive sunt conditionate de evolutia fiscalitatii si de perspectivele unui an in care "zgomotul" politic, generat de alegerile locale si generale, ar putea influenta evolutia pietei valutare, un factor important intr-o economie bazata in mare parte pe importuri. Acestea sunt, in esenta, rezultatele barometrului semestrial privind asteptarile economice, realizat de agentia de business information si credit risk management KeysFin.

Potrivit sondajului in randul oamenilor de afaceri, realizat de KeysFin, la intrebarea "Cum vedeti evolutia economica a Romaniei in 2016", procentul celor care estimeaza un trend pozitiv este de 57%, in timp ce 28% vad o evolutie temperata, si numai 15% intrezaresc o evolutie negativa.

Fata de barometrul economic din 1-15 iunie 2015, procentul investitorilor care vad viitorul in culori sumbre a scazut de la 33 la 15%, in timp ce estimarile rezervate au avansat de la 18% la 28%.

Ce a generat aceasta schimbare in perceptia investitorilor? Potrivit barometrului de opinie KeysFin, principalele argumente tin de evolutia consumului, sustinut de reducerea TVA, scaderea costului carburantilor si dezghetarea relativa a finantarilor bancare.

"Toate estimarile converg catre o crestere a cererii interne de 6-7%, ca urmare a reducerii cotei medii a TVA-ului cosului zilnic de la 22,5 la aproximativ 14% si majorarii salariului mediu cu 8%. Cresterea salariilor din sectorul bugetar si imbunatatirea nivelului de incredere al consumatorilor vor determina, cel mai probabil, un reviriment in consumul intern care ar putea duce PIB-ul catre un avans de 4%", afirma analistii de la KeysFin.

Perspectivele economice din consum ar putea fi dublate de cresterea investitiilor in doua dintre sectoarele cheie din economie - agricultura si constructii.

In agricultura, trendul ultimilor ani a aratat o crestere spectaculoasa a numarului companiilor, de la 8067 in 2010 la 9929 in 2014 si a cifrei de afaceri de la 11,8 miliarde lei la 20,8 milarde lei (2010-2014). "Trendul ultimilor ani a aratat ca agricultura trece printr-un proces de maturizare si coagulare cu rezultate evidente si cu tehnologii care elimina tot mai mult din riscul anilor trecuti ¬ evolutia meteo. 2016, din estimarile mediului de afaceri, se anunta a fi cel mai bun an din ultimii sase", spun analistii KeysFin.

Si in constructii, evolutia pozitiva remarcata in 2015 ar putea sa continue in 2016. "Dezvoltarea creditarii pe acest segment, sustinuta de apetitul in crestere al populatiei, urmare a scaderii preturilor din sectorul imobiliar, poate influenta in mod pozitiv economia, mai cu seama ca acest sector are o puternica dezvoltare pe orizontala in economie", spun economistii care remarca insa si semnele de intrebare evidente la care inca se asteapta un raspuns.

"Modificarile preconizate ale programului Prima Casa si legislatia care permite darea in plata a imobilelor de catre datornici pot duce la inrautatirea mediului financiar-bancar, cu consecinte directe, negative, in sustinerea acestui sector cheie in economie", au mai spus analistii.

Evolutia pozitiva din economie, preconizata in 2016, este conditionata, pe de alta parte, de cadrul fiscal. La fel ca in 2015, oamenii de afaceri se tem ca autoritatile vor opera noi modificari care le vor da peste cap planurile de afaceri.

"Codul Fiscal a avut peste 135 de modificari in ultimii 7 ani. Am asistat la tot felul de artificii menite sa regularizeze bugetul de stat, iar acestea au avut efecte directe in economie. Din discutiile avute cu investitorii, a reiesit necesitatea unui cadru financiar stabil, predictibil, care sa le permita sa ia deciziile de business pe argumente stabile. Reducerea TVA din 2016 este un lucru pozitiv, insa temerile sunt indreptate acum spre taxele si impozitele locale, spre celelalte parghii fiscale care, din dezbaterile publice, reiese ca vor creste exponential in 2016", spun expertii de la KeysFin.

Un alt mare semn de intrebare ridicat de investitori este cel legat de deciziile cu caracter electoral pe care autoritatile ar putea fi tentate sa le ia in 2016, an in care avem atat alegeri locale cat si parlamentare.

¬Prezenta unui guvern tehnocrat este un aspect pozitiv atata timp cat acesta va fi lasat sa isi faca treaba. Izbucnirea unor scandaluri politice in preajma alegerilor ar putea afecta in mod negativ imaginea Romaniei, iar piata valutara va simti primul impact ¬ speculatorii vor forta euro, iar iesirea cursului valutar de pe tendinta pozitiva din 2015 va influenta in mod semnificativ costurile din economie, consumul si increderea cosumatorilor¬, afirma analistii KeysFin.

"O deteriorare a mediului politic ar putea, de asemenea, antrena o schimbare a perceptiei investitorilor straini care abia au inceput sa revina, treptat in Romania, dovada ultimele statistici BNR, si asta in conditiile in care, in a doua parte a anului, se pun bazele planurilor de afaceri pentru anul urmator", sustin expertii.

Ca si in cazul barometrului din iunie, oamenii de afaceri trec la capitolul masuri necesare imbunatatirea colectarii taxelor si impozitelor si a absorbtiei fondurilor europene.

"Din pacate, 2016 nu prezinta, cel putin in acest moment, proiecte de dezvoltare cu impact pe orizontala in economie, de la constructia de autostrazi la imbunatatirea functionarii administratiei publice. In afara de constructia de stadioane si sali de sport, pare ca 2016 va fi un an fara tinte foarte importante", remarca analistii care trag un semnal de alarma privind predictibilitatea actiunii publice.

Infrastructura, educatia, sanatatea, cercetarea ¬ domenii fundamentale pentru dezvoltarea Romaniei raman inca la statutul de subfinantare. Cercetarea mai ales, domeniu in care potential exista, nu are, din pacate, niciun plan de sustinere din partea statului. In conditiile in care inovatia este principalul motor al dezvoltarii economice

Barometrul KeysFin privind perceptia investitorilor asupra economiei romanesti a fost realizat in perioada 1-20 decembrie 2015, pe un esantion reprezentativ de 150 de firme din diverse domenii de activitate, de la comert, la servicii financiare, agricultura, energie, confectii, IT etc.