Dupa cinci ani de procese, a fost comunicata motivarea hotararii din dosarul colectiv G1 vs BCR. Asa cum HotNews.ro a scris, ICCJ trimite practic partile la re-negocierea costului contractului (dobanda), apreciind ca prezumtia de buna credinta a bancii a fost rasturnata "in primul rand prin inserarea unei clauze referitoare la dobanda variabila cu caracter echivoc, fapt care pune ab initio buna-credinta sub semnul indoielii. Inserarea acestei clauze, si posibilitatea pe care Banca si-a rezervat-o "implicit si in mod intentionat de a se raporta discretionar la oricare din indicii financiari obiectivi, contravine obligatiei de informare care ii incumba acesteia", se arata in motivarea sentintei. Vezi in text cum arata motivarea sentintei obtinuta de HotNews.ro si cum comenteaza avocatii partilor.

Gheoghe Piperea (avocatul grupului de clienti) si Ana Diculescu Sova (avocatul institutiei de credit)Foto: Hotnews

Din motivare:

• nstanta de apel nu a analizat, in privinta clauzei privind dobanda, caracterul ei abuziv si din perspectiva celor doua motive sus-enuntate, desi in apel exista o critica expresa in acest sens, ceea ce face ca hotararea sa contravina, astfel, dispozitiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedura civila.

• In ceea ce priveste comisionul de acordare a creditului, critica recurentilor-reclamanti este, insa, intemeiata doar in parte, in sensul ca instanta de apel nu a analizat daca aceasta clauza este interzisa de textele legale invocate, respectiv de art. 78 din Legea nr. 296/2004 si de art. 2 pct. 6 din O.G. nr. 21/1992.

• Referitor la nepronuntarea asupra caracterului prezumat de jure ca abuziv al clauzei privind comisionul de acordare a creditului, instanta suprema constata ca decizia recurata nu incalca prevederile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedura civila, intrucat o astfel de sustinere nu a fost facuta in fata instantei de fond si nici nu exista o critica pe acest aspect in apel.

• Revenind la clauza mentionata la pct. 1.1 din petitul cererii de chemare in judecata, instanta suprema constata ca instanta de apel, in rejudecare, nu s-a conformat dispozitiilor din decizia de casare, intrucat, la analiza caracterului abuziv al clauzei privind dobanda, s-a axat exclusiv pe interpretarea logico-gramaticala a termenilor in care este redactata clauza, fara legatura chiar cu conditiile impuse de art. 4 din Legea nr. 193/2000 si cu omiterea desavarsita a analizarii primelor cauze ce determina caracterul abuziv, respectiv faptul ca acest tip de clauze este interzis de lege si faptul ca este prezumat absolut ca fiind abuziv caracterul respectivei clauze.

• In aceste imprejurari, instanta suprema apreciaza ca analiza conditiilor care imprima unei clauze caracter abuziv trebuie sa porneasca de la conditiile prevazute de legea speciala, iar motivele de nulitate invocate suplimentar sa fie analizate in contextul si in logica impuse de acestea si in corelatie cu ele.

•  O clauza referitoare la dobanda, inserata intr-un contract de imprumut, este in mod categoric asociata obiectului principal al contractului, cata vreme contractul de imprumut de bani nu este un contract cu titlu gratuit, ci dimpotriva, este un contract real cu titlu oneros, dobanda remuneratorie fiind de esenta acestuia, reprezentand echivalentul folosintei banilor si una dintre ratiunile fundamentale pentru care se desfasoara activitatea bancara.

• Exprimarea intr-un limbaj usor inteligibil nu poate fi limitata la o exprimare corecta din punct de vedere gramatical, adica morfologic, sintactic si semantic. Limbajul usor inteligibil presupune ca in cazul conventiilor fiecare dintre partile contractante sa aiba reprezentarea neindoielnica a naturii si intinderii propriilor drepturi procurate si obligatii asumate si in egala masura a drepturilor si contraprestatiilor partii adverse, acest aspect fiind retinut si in hotararea pronuntata de C.J.U.E. in cauza C-26/13, Kasler contra O.T.P.

• Semnificativ sub acest aspect este faptul ca partile litigante au avut o reprezentare diferita a criteriului in functie de care dobanda variaza, reclamantii sustinand in mod constant ca la incheierea contractului au avut convingerea ca acesta este un indice financiar de referinta de genul EURIBOR, iar parata sustinand, in aparare pe acest aspect, ca dobanda de referinta variabila a fost comunicata de Banca tuturor sucursalelor sale, a fost unica, a avut o singura cotatie si s-a raportat la indici bancari obiectivi, la care Conditiile generale fac trimitere neechivoca, indici intre care mentioneaza EURIBOR, ROBOR, LIBOR, la mai multe intervale de timp (aceasta pozitie fiind exprimata si in intampinarea depusa in recurs).

• Concluzia care se impune chiar din pozitiile exprimate si asumate de partile litigante este ca imprumutatul si imprumutatorul au avut reprezentari diferite ale criteriului de variabilitate a dobanzii la momentul incheierii contractului, aspect care, coroborat cu inexistenta in contractul special incheiat cu fiecare imprumutat, contract care particularizeaza in mod necesar termenii intelegerii si la care trebuie raportate toate obligatiile concrete asumate, a oricarui indiciu privitor la acest criteriu de variabilitate, face ca prevederea contractuala referitoare la dobanda de referinta variabila sa fie considerata fara putinta de tagada o prevedere exprimata in termeni de maxim echivoc, ceea ce autorizeaza examinarea acestei clauze prin prisma dispozitiilor art. 4 alin. 1 si 2 din Legea nr. 193/2000.

• Inalta Curte apreciaza ca in speta nu s-a facut dovada caracterului negociat al clauzei. Este dincolo de orice indoiala ca, in materia contractelor incheiate intre profesionisti si consumatori, dispozitiile art. 4 alin. 3 teza finala din Legea nr. 193/2000 inverseaza sarcina probei, obligandu-l pe profesionist sa faca dovada faptului ca o clauza standard dintr-un contract preformulat a fost negociata direct cu consumatorul, in cazul in care are o sustinere de acest gen. Este, de asemenea, necontestat faptul ca in speta este vorba de contracte de adeziune, preformulate, care nu sunt interzise de lege, dar care cad sub incidenta regimului legal de protectie instituit de Legea nr. 193/2000 si de Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului.

• Prealabil, instanta suprema retine ca recurenta-parata se bucura de prezumtia de buna-credinta impusa, in regimul Codului civil de la 1864, de principiul bona fides praesumitur, dar apreciaza ca aceasta prezumtie a fost rasturnata in primul rand prin inserarea in contracte a unei clauze referitoare la dobanda variabila cu caracter echivoc, fapt care pune ab initio buna-credinta sub semnul indoielii.

• In al doilea rand, Inalta Curte apreciaza ca inserarea unei astfel de clauze, care, coroborata cu posibilitatea pe care Banca si-a rezervat-o implicit si in mod intentionat, asa cum rezulta din apararea din intampinarea depusa in recurs, de a se raporta discretionar, fara consultarea prealabila a imprumutatilor si fara acordul acestora, la oricare din indicii financiari obiectivi, contravine obligatiei de informare care ii incumba acesteia si pe care de altfel nici nu a contestat-o. Inalta Curte nu va primi apararile recurentei-parate sub acest aspect, dezvoltate amplu in intampinarea depusa in recurs, fundamentate pe argumentul intemeiat pe interpretarea subiectiva a modificarii practicii C.J.U.E., intrucat au fost invocate in sustinerea acestei pozitii doar concluziile avocatului general, dar nicio hotarare a Curtii, dupa cum nu a fost invocata nicio schimbare in reglementarile nationala si europeana de referinta.

• Se cuvine semnalat faptul ca nicio aparare credibila si rezonabila, conforma cu principiul deja evocat al bunei-credinte, nu a fost opusa de Banca sustinerilor constante ale reclamantilor imprumutati cu privire la faptul ca Banca a calculat dobanzi ridicate chiar si in perioada in care indicele EURIBOR a scazut, iar imprecizia acestei clauze referitoare la dobanda variabila, lasata sub aspectul aplicarii exclusiv la indemana Bancii, se poate repercuta asupra executarii contractului de o maniera imprevizibila, putand transforma un contract funciarmente comutativ, in care intinderea drepturilor si a obligatiilor trebuie sa fie cunoscuta inca de la incheierea acestuia sau cel putin determinabila, intr-un contract aleatoriu, ale carui costuri, daca ar fi putut fi macar prevazute, nu ar fi fost acceptate de catre imprumutati.

• Instanta suprema constata ca in privinta acestei clauze cuprinse in art. 8.4 din Conditiile generale de creditare sunt indeplinite toate cerintele art. 4 din Legea nr. 193/2000. Cu titlu preliminar, se retine ca aceasta clauza, care vizeaza in esenta posibilitatea conferita Bancii de a declara scadenta anticipata a creditului, nu intra in categoria clauzelor exceptate de la control, astfel cum sunt definite acestea in art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, neputand fi asociata in nici un fel cu obiectul principal de activitate, cata vreme se refera la garantii. De altfel, se constata ca acest aspect nici nu a fost contestat in cauza.

• Inalta Curte apreciaza comisioanele drept componenta a pretului contractual, constatand in primul rand ca distinctia intre dobanda anuala efectiva ( D.A.E. ) si pretul contractului de imprumut ( credit ) bancar nu este operata de niciuna dintre legile edictate in vederea protectiei consumatorilor sau de reglementare a activitatii bancare, motiv pentru care apararea reclamantilor este, din acest punct de vedere, fara temei legal.

• Instanta de apel dezvolta un rationament logic si corect din punct de vedere juridic atunci cand afirma ca, de principiu, clauza privind comisionul de acordare a creditului nu este abuziva, dar ca aceasta capata acest caracter atunci cand este dublata de clauza privind comisionul de analiza a documentatiei.

• Reclamantii au promovat un tip insolit de actiune, definita ca actiune colectiva, intemeiata pe tipuri comune sau similare de clauze contractuale si pe motive comune de nulitate, insa reclamantii sunt parti in contracte diferite, ceea ce exclude ideea de obligatii comune sau izvorand din aceeasi cauza, astfel cum impun dispozitiile art. 47 Cod procedura civila.

• In acest context, nefiind in fata unui litisconsortiu in accceptiunea data de normele de procedura civila, nu se pune problema extinderii efectelor recursului asupra tuturor reclamantilor, intrucat acestia nu sunt parti ale aceluiasi raport contractual cu Banca, ci fiecare reclamant se situeaza intr-un raport juridic distinct cu institutia de credit. De asemenea, se constata ca nicio dispozitie legala nu impune in speta extinderea efectelor favorabile ale actelor de procedura asupra tuturor reclamantilor dintr-o actiune colectiva, acest tip de actiune nefiind, de altfel, recunoscut de nicio norma legala, ci fiind o creatie jurisprudentiala de inspiratie straina. Prin urmare, nu este intrunita niciuna dintre ipotezele prevazute de art. 48 alin. 2 Cod procedura civila, astfel incat efectele admiterii recursului cu privire la caracterul abuziv al clauzei 8.4 vor profita doar recurentilor-reclamanti Bocea Vasile, Nicolae Marian si Varga Alin Ionut.

Citeste in atasament Motivarea sentintei

Cum comenteaza sentinta avocatii celor doua parti

Gheorghe Piperea, avocatul grupului de clienti:Am primit, in sfirsit, motivarea deciziei din 2123 din 20 oct. 2015 a ICCJ, decizie in care ni s-a dat irevocabil cistig de cauza in procesul colectiv contra BCR, in dosarul denumit de noi G1.

Pentru mai multe motive, ICCJ a constatat nulitatea absoluta partiala a clauzei privind dobinda, mai precis, in partea privind dobinda de referinta variabila (celebra DRV) si a dat efect dispozitiilor art. 6 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive, statuind ca aceasta clauza nu va produce efecte asupra consumatorilor - reclamanti in dosarul G1. ICCJ a obligat pirita BCR sa modifice contractele incheiate cu reclamantii si sa emita, dupa modificare, noi grafice de rambursare. Intrucit clauza de dobinda variabila (DRV) a fost constata nula si lipsita de efecte, inseamna ca aceasta clauza nu va mai putea fi inserata in contract.

Majoritatea covirsitoare a contractelor grupului G1 (peste 90%) au clauze cu marje fixe de 1,2% - 1,5%. Cum partea variabila a acestei dobinzi a fost eliminata din contract, inseamna ca noile grafice de rambursare trebuie sa fixeze dobinda la aceste procente de 1,2-1,5%. Asa cum am spus deja in conferinta de presa din toamna dedicata cistigarii acestui proces, nici macar euribor nu se mai adauga acestui procent fix.

Exista un numar foarte mic de contracte in care marja este zero. Acestea sunt contractele in privinta carora "partile urmeaza a stabili dobinda prin negociere". A se observa ca nici in aceste contracte cu marja zero nu se va mai putea insera dobinda de referinta variabila (DRV), intrucit ea a fost constatata nula si lipsita de efecte fata de consumatori. De asemenea, din paragraful 3 de la pagina 123 a motivarii, rezulta ca in cazul acestor contracte cu marja zero "revine piritei obligatia ca, pe baza unei negocieri reale si efective cu imprumutatii si in baza acordului acestora liber exprimat, sa modifice clauza declarata nula atit sub aspectul modului de determinare a dobinzii, cit si sub aspectul momentului de la care aceasta modificare opereaza". Rezulta ca obligatia negocierii incumba bancii, si nu imprumutatilor. In lipsa unui acord liber exprimat al acestora, contractele vor continua sa se deruleze fara dobinda.

De reamintit ca si comisioanele de administrare si de monitorizare a riscurilor au fost delcarate abuzive. De altfel, in aceasta privinta, BCR a fost executata silit.

Apropo de executare silita : modificarea graficelor de rambursare nu este o simpla recomandare a instantei. Este o obligatie peremptorie a bancii. In caz de neconformare, urmeaza o executare silita, plus o actiune in care vom cere obligarea bancii la daune de intirziere de 1000 de lei pe zi de intirziere si pe fiecare reclamant in parte.

Aspectul negativ al motivarii in cazul G1 consista in faptul ca, desi considera perfect justificata in toate contractele restituirea sumelor platite nedatorat cu titlu de DRV, totusi, ICCJ a decis ca aceasta restituire este prematura in cazul contractelor lasate in totalitate fara dobinda (cele cu marja zero), cita vreme nu sunt calculate cu precizie sumele de restituit, iar in fata instantei de recurs nu s-ar fi putut efectua o expertiza. ICCJ invita reclamantii care au contracte cu marja zero la o alta actiune in justitie, ceea ce este criticabil, mai ales ca "precizarea" sumelor de restituit este o chestiune de care se ocupa executorul judecatoresc, in faza de executare silita.

Ramine de vazut cum se va pozitiona BCR in acest caz, mai ales ca in toamna se lauda ca vrea sa "recistige" increderea clientilor. Va vrea sa evite noi litigii sau va vrea sa mai cheltuie citeva milioane cu avocatii pentru a pierde cu brio?

Desi motivarea solutiei in speta G1 nu este un monument de precizie si luminozitate, merita remarcate, in treacat, citeva statuari ale ICCJ, mai ales pentru caracterul lor de principiu :

(i) clauza de dobinda de referinta variabila nu este exprimata intr-un limbaj usor inteligibil (p.102), ci in termeni de maxim echivoc (p.103), ceea ce face cu totul improbabile atit negocierea clauzei, cit si acordul de vointa al partilor cu privire la continutul acestei (p.105); efectul acestui echivoc este acela de a rasturna prezumtia de buna-credinta a bancii, "fapt care pune ab initio buna-credinta a bancii sub semnul indoileii" (p.105);

(ii) dezechilibrul semnificativ rezulta din faptul ca banca "isi aroga dreptul discretionar de a stabili criteriile dupa care variaza dobinda, cu luarea in considerare doar a acelor indici financiari care sa ii procure profit in orice situatie de fluctuatie a pietei financiare" (p.105);

(iii) imprecizia clauzei de DRV, lasata sub aspectul aplicarii exclusiv la indemina bancii, se poate repercuta asupra executarii contractului de o maniera imprevizibila, "putind transforma un contract funciarmente comutativ, in care intinderea drepturilor si obligatiilor trebuie sa fie cunoscuta inca de la incheierea acestuia sau cel putin determinabila, intr-un contract aleatoriu, ale carui costuri, daca ar fi putut fi macar cunoscute, nu ar fi fost acceptate de imprumutati" (p. 106); argumentatia este reluata si in p.109, unde, in plus, se arata ca aceasta clauza de DRV "face litera moarta din caracterul determinat al prestatiilor" si face imposibil de determinat la momentul incheierii contractul cuantumul sumei de restituit cu acest titlu;

(iii) clauza de DRV lasa modul de calcul al dobinzii de referinta variabila (DRV) la latitudinea exclusiva a bancii, ceea ce face ca obligatia imprumutatului impusa cu acest titlu sa fie contractata sub conditie pur potestativa si sa fie nula absolut si din acest punct de vedere (p.109).

Cele trei puncte de mai sus sunt statuari jurisprudentiale care vor deveni precedent judiciar in toate cazurile similare in care este sau va fi fost implicata BCR, inclusiv - sau mai ales - in actiunile de tip class action formulate de ANPC impotriva BCR (actiuni care sunt tergiversate de BCR prin tot felul de excursii pe la Curtea Constitutionala).

Avind in vedere cele de mai sus, eu zic ca e momentul ca BNR si FMI sa intervina. E clar ca e risc sistemic. Iar BCR este prima din cele 10 banci sistemice din Romania, nu?", scrie Piperea pe pagina sa de Facebook.

ANA Diculescu-Sova, partener NNDKP, casa de avocatura a BCR:

"Cererea lor principala a fost respinsa", a declarat pentru HotNews.ro Diculescu Sova. Ea a mai spus reporterului HotNews.ro ca inlaturarea sintagmei “dobanda variabila” trimite la negocieri intre clienti si banca. "Asta pentru ca dobanda- care este de fapt pretul banilor- trebuie negociata. Acest lucru este deja statutat intr-o hotarare a Curtii Supreme de catre un judecator care a facut parte si din completul de luni", mai spune ea.

“Dobanda nu poate fi decat negociata, chiar daca se declara (prin instanta-n.m.DP) nulitatea partiala a clauzei”, scrie acolo, mai precizeaza avocatul BCR.

"Am spus ca atata vreme cat nu exista clauza cu privire la modul de calcul a dobanzii, sa nu se inteleaga ca debitorii nu datoreaza bancii platile cuvenite", mai arata Diculescu Sova.

Potrivit partenerului NNDKP, decizia ICCJ mai spune ca comisionul de acordare a creditului nu este abuziv decat daca e insotit de cel de analiza. "Situatia este intalnita in numai 14 situatii din cele 207. In plus, acel comision (de acordare de credit) nu este abuziv in sine. Depinde de cum se aplica: la valoarea initiala a creditului sau la sold", considera Diculescu-Sova. De asemenea, mai precizeaza ea, comisionul de urmarire riscuri a fost inlaturat.

Clauza 8.4 – cea privind garantiile suplimentare a fost si ea inlaturata. Numai ca, paradoxal, acest lucru nu este in avantajul celor imprumutati", mai spune avocatul bancii, adaugand ca aceeasi emotie s-a propagat in media si in cazul Munteanu. "Banca isi va face calcule iar in final va negocia cu clientii ramasi in proces. As mai adauga ca faptul ca li se insufla unora ideea ca nu vor mai plati bancilor nimic este o ideea falsa care poate duce la anarhie. Debitorii ajung sa discute ireverentios cu bancherii", a mai spus pentru HotNews Diculescu Sova.