Bancile vor trebui sa inventeze un nou produs asemanator celui de leasing, in cazul in care apare Legea darii in plata, a declarat presedintele executiv al UniCredit Bank, Rasvan Radu, citat de Agerpres, intr-o conferinta de presa. Legea darii in plata este in acest moment intoarsa de Presedinte in Parlament, miercuri sau joi, urmand ca senatorii sa primeasca un material din partea BNR continand propuneri de imbunatatire, iar apoi proiectul sa fie discutat in comisiile de specialitate.

Reamintim ca Raiffeisen Bank a fost prima institutie de credit care a majorat avansul pentru creditele imobiliare, in timp ce BCR si Banca Transilvania declarand pentru HotNews.ro ca analizeaza situatia urmand sa ia o decizie in functie de forma in care legea va fi promulgata.

Seful Unicredit este al patrulea jucator major din industria bancara ce vorbeste despre "un produs nou, asemanator leasingului".

"In cazul in care apare Legea darii in plata, toate bancile vor trebui sa inventeze sau sa scoata un nou produs care este foarte asemanator celui de leasing. Eu nu fac estimari privind ce vor face alte banci, dar uitati-va cum arata un produs de leasing imobiliar si veti intelege cam care vor fi sau in ce zona se vor situa urmatoarele conditii de a accesa un credit de acest gen. Deci, vorbim despre un alt produs", a spus Rasvan Radu.

In opinia acestuia, Legea darii in plata ar putea fi aplicata pentru un nou tip de produs, iar in paralel sa se mentina produsul actual de creditare ipotecara, lasand clientilor posibilitatea sa aleaga.

"Noi chiar am propune sa cream un produs special, un credit special cu dare in plata si sa functioneze pe langa creditul ipotecar obisnuit, astfel incat clientul sa poata alege: vrei un credit de dare in plata sau vrei unul ipotecar obisnuit?", a declarat Rasvan Radu.

Acesta a precizat ca banca a facut o serie de simulari cu privire la impactul adoptarii Legii darii in plata asupra pretului la apartamente si asupra portofoliilor de credite garantate cu ipoteca si a precizat ca rezultatele acestuia sunt de uz intern.

"Impactul mare nu vine de la cei care au credite mici si care vor fi mai putin dispusi sa isi vanda locuinta pentru a sta cu chirie in alta parte si a fi supusi unei volatilitati foarte mari a chiriilor in urmatorii ani. O casa, daca o cumperi pentru tine, nu o raportezi la valoarea de piata, ci o raportezi la valoarea pe care o are pentru tine ca si bun de intrebuintare. Noi am estimat impactul ca venind, in special, din zona celor care au facut investitii, case de vacanta, terenuri, apartamente si nu neaparat in mod semnificativ din zona celor care au luat case pentru locuinte", a afirmat Rasvan Radu.

Declaratiile lui Radu Rasvan au fost facute intr-o conferinta de presa ocazionata de publicarea rezultatelor Unicredit, banca reusind sa-si majoreze profitul net consolidat in Romania la peste 60 milioane de euro, comparativ cu 32,3 milioane euro in anul anterior.