In luna ianuarie, activitatea in industrie a incetinit puternic fata de luna decembrie si a intrat in zona de contractie, potrivit Barometrului Industriei, coordonat de IRSOP. Caderea n-a venit ca o surpriza, ci s-a repetat scenariul din ianuarie 2015, se mai arata in document. Luna ianuarie pare a fi luna cea mai slaba pentru industrie, dar, pe de alta parte, dificultatile incepusera deja cu patru luni in urma. Indicatorul pentru volumul productiei a scazut continuu de la 63 de puncte in septembrie, la 51 in decembrie si apoi la 44 in ianuarie 2016.

Nivelul atins in ianuarie se afla in zona negativa, cu 6 puncte sub pragul de 50 care separa expansiunea de contractie. Totodata, indicatorul a coborat mult sub media de 56 de puncte valabila pentru ultimele 15 luni.

Declinul s-a amplificat, in principal pe fondul scaderii continue a comenzilor noi, a costurilor de productie ridicate, a preturilor mici incasate de firme pentru produsele lor si a stagnarii cheltuielilor pentru innoirea capacitatilor si echipamentelor capabile sa sustina cresteri pe termen lung.

Fata de luna decembrie, indicatorul pentru comenzi noi a coborat de la 52 la 44 de puncte, indicatorul pentru costuri de productie a urcat de la 56 la 58 de puncte (aflandu-se in zona de crestere), indexul preturilor incasate a scazut de la 50 la 48, iar cheltuielile de capital au ramas de cateva luni la 56 de puncte. Volumul comenzilor neexecutate s-a contractat mult in luna ianuarie (index 33 fata de 42 in decembrie), ceea ce arata ca firmele au livrat ce au avut de livrat, fara sa re-umple integral portofoliul de comenzi. Aceasta situatie poate semnala un exces de capacitate in raport cu cererea, cu consecinte negative, pentru ca duce la scaderea preturilor.

Indicatorul pentru numarul angajatilor se afla in zona de contractie (46 in ianuarie fata de 45 in decembrie), semn ca firmele nu par sa angajeze personal suplimentar si ar putea sa recurga la disponibilizari.

Exista totusi indicii care sugereaza o posibila redresare, spun Coordonatorii Barometrului. Indicatorul pentru stocuri a scazut de la 50 in decembrie la 43 in ianuarie, ceea ce inseamna ca firmele au avut debuseu pentru produsele lor si vor incerca sa reumple stocurile, in masura posibilului.

Exporturile si importurile au cunoscut o oarecare revigorare, probabil in contextul livrarii comenzilor cu scadenta la finele anului 2015. Indexul pentru exporturi a crescut de la 42 la 50, iar cel pentru importuri de la 48 la 52. Daca se repeta situatia de acum un an, ne putem astepta ca dupa caderea din ianuarie sa urmeze o revenire in intervalul februarie-aprilie 2016.

In orice caz, managerii par a fi mai optimisti in ianuarie decat in celelalte luni ale anului. Indicatorul global de incredere in activitatea viitoare (media asteptarilor privind volumul comenzilor, productia si preturile incasate de firme) s-a situat in ianuarie la 68 de puncte fata de 58 in decembrie. Anul trecut in ianuarie avusese 71 de puncte, nivelul cel mai ridicat din ultimele 15 luni.

In concluzie, urmatoarele doua luni ne vor arata destul de clar in ce directie evolueaza industria si la ce ne putem astepta in 2016 cu privire la interactiunea intre industrie si economia in ansamblu.

Barometrul este realizat de IRSOP & SNSPA Facultatea de Management pe un esantion de 300 de firme industriale, reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme industriale cu peste 9 angajati din Romania, care genereaza aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri din industrie.