Cine sunt eu? Sunt un client bancar, Nicu Ionescu, sa zicem, cu un imprumut in franci elvetieni, luat la ... timpul lui. Am luat un credit ipotecar, pentru a cumpara casa in care locuiesc. S-a intamplat ca sa vreau sa am propria casa si incepusera sa creasca vertiginos si preturile la locuinte, asa ca simteam ca trebuie sa fac ceva sa fiu in rand cu lumea si sa am o particica din ea doar pentru mine. Statusem ani de zile cu chirie (vreo opt!) si nu ma alesesem cu prea multi bani pusi de-o parte. Abia daca-mi ajungeau de un avans acceptabil. Asa incat am decis sa fac un credit la banca.
Banci erau destule, oferte la fel. M-am mobilizat, am luat ofertele, le-am comparat. Cel mai bine, ieseam la un imprumut in franci elvetieni. Asta si datorita venitului. Dar si pentru ca francul statea bine, era stabil, solid (mi s-a spus si la banca despre asta), iar dobanda era dintre cele mai bune de pe piata.
In fine, am semnat actele la banca, am cumparat si casa, s-a pus ipoteca pe ea, apoi, dupa vreun an, a inceput balul. Marele, nesfarsitul bal, partial televizat si longeviv ca "Tanar si nelinistit". Caci eram tanar, iar nelinistile au inceput curand.
Asadar, dupa un an m-am trezit ca sunt instiintat printr-o scrisoare ca mi se mareste dobanda cu vreo 0,5 pp. Ma frec la ochi si nu-mi vine sa cred: dobanda mea era fixa! Pe toata perioada contractului. Asa arata si proiectia facuta si la evaluarea dosarului, dar si in scadentar, primita dupa ce am semnat contractul. Subliniez, scadentarul l-am primit dupa semnarea contractului, iar toate sumele de plata, acolo, erau egale.
Am cerut lamuriri la banca. Am cerut sa vorbesc cu cea care se ingrijise de acordarea creditului (intre timp, plecase la alta banca). Am inceput sa caut explicatii. Am aflat ca pot face sesizare la ANPC si am facut. Am facut sesizare scrisa si la BNR. Am facut tot felul de cereri si petitii, iar in rand cu mine, la aceeasi banca, mai erau vreo trei persoane, care asteptau sa ia numere de inregistrare la hartiile pe care le depuneau. Am vorbit despre asta, am facut schimb de numere de telefon, de e-mail-uri, iar totul a inceput sa se desfasoare rapid, pana a ajuns ca un bulgare imens inceput dintr-o mana de zapada zdrobita nervos in pumn, ca sa ma racoresc dupa ce vazusem cu cat crescuse suma totala de rambursat la sfarsitul creditului, adica dupa 20 de ani.
Am vazut reportaje, la televizor, despre altii ca mine. Mai scriau si ziarele. Si apoi, mai era si internetul, unde, daca stii cum sa cauti, gasesti de toate. Gasesti inclusiv grupuri de discutii.
Am aderat la astfel de grupuri, unde am devenit foarte multi. Stiam unii de altii asa, schimbam informatii, cautam solutii, iar pana la urma am inteles ca trebuie sa dau banca in judecata. Cu ANPC-ul nu facusem, deocamdata, nimic. Veneau niste raspunsuri vagi si nici nu semanau cu cele primite de altii care apelasera si ei la ANPC.
Dar, cum sa te judeci cu banca?! Cu banca si cu primaria nu te poti pune, nu? Unii, care o patisera mai devreme decat mine, chiar se judecasera cu banca. Se vorbea despre unii care ar fi castigat si parea incurajator. Am aflat ca mai sunt si alte probleme cu acel contract, ca mai erau si niste costuri despre care nu-mi aminteam sa mi se fi spus atunci cand am fost anuntat ca mi s-a aprobat creditul, si niste prevederi in contract care erau cam prea impovaratoare. Pana la urma am luat si hotararea asta, si uite asa, am reclamat banca in instanta. Am gasit si avocat. Am inceput, asadar, un razboi cu banca si, aici, nu cred ca am gresit.
A fost greu, insa, pana la primul termen de judecata. Se cereau amanari, se trimitea dosarul in alta parte, judecatorii isi aruncau pisica unul altuia, unii invocau ca nu pot sa judece si am pierdut vreun an si jumatate numai asa. Am pierdut la prima instanta. Totusi, de pe grup, aflam ca unii au castigat. Am facut apel. La apel, a fost la fel: s-a amanat, s-a schimbat completul, am mai pierdut timpul si pe aici. S-a mentinut hotararea primei instante si aveam deja de plata cheltuieli de judecata enorme. Dar, din grup, aflam ca altii au castigat. Si aveau acelasi contract, la aceeasi banca. Numai ca ei castigasera la alta instanta. Sau, la aceeasi instanta, dar la alt complet. In fine, totul era contradictoriu, insa era bine ca existau niste oameni cu care sa discuti si care sa te sustina. Te incurajau. Erai in interior. Altii, de afara, pluteau intr-o ceata imensa si vedeau doar la tv ce fac unii si altii.
Altii aflau doar de la tv cum se face: apareau persoane charismatice care vorbeau, rezultatele in instanta erau prezentate la stiri, se dadeau interviuri, se faceau reportaje. Erau avocati care castigasera, care intrau in direct, sau erau intervievati. Erau clientii lor, care castigasera. (Nu vedeam interviuri cu clienti ca mine, care pierdusera, acum imi dau seama!) Dosarul meu se plimbase si el destul ca sa ajunga in recurs. Recursul a anulat prima hotarare si a trimis spre rejudecare dosarul la prima instanta. Eram, deja, la sfarsitul lui 2013, incepusem procesul de vreo trei ani si eram cam acolo de unde am pornit. Avocatul meu era bun si era hotarat sa lupte oricat, pana in panzele albe, pana la sfarsit!
Iar, in interior, atmosfera era buna pentru ca avea cine sa te incredinteze ca totul va fi bine si pentru tine. Grupul era deja structurat, iar unii era lideri si pareau marii initiati intr-o miscare de elita. (Va urma)
N.red: Nicu Ionescu este unul din miile de debitori in franci elvetieni ai unei banci care s-a inscris intr-un grup de clienti pentru a avea o protectie legala si avizata impotriva bancherilor. In episodul urmator veti putea citi despre rejudecarea dosarului, dar si cu decizia lui de a da banca in judecata si pentru "denominare", pentru ca, atat din interiorul grupului cat si de de la TV aflase ca nu e ok sa ai credit in CHF (care se valorizase ceva-ceva intre timp...). Finalul e altul decat cel anticipat.
24
24
